Criza nu-i iartă nici măcar pe cei din familia Simpson
Viitorul seriei animate "The Simpsons" este oarecum incert după ce 20th Century Fox Television a anunțat că nu își mai poate permite să producă spectacolul fără o reducere masivă a costurilor. Vizați sunt în primul rând actorii care asigură vocile personajelor, a căror salarii trebuie să scadă cu 45%.
Un comunicat al companiei arată ca actuala schemă de plăți nu mai poate fi asigurată; conducerea companiei crede că va ajunge la o înțelegere cu actorii.
Familia Simpson este serialul cel mai longeviv la televiziunile americane, fiind la al 23-lea sezon. Siteul The Daily Beast anunța recent că principalele voci ale serialului – Homer (Dan Castellaneta), Marge (Julie Kavner), Bart (Nancy Cartwright) și Lisa (Yeardley Smith) – au dificultăți în renegocierea contractului, care la aducea până acum în jur de 8 milioane de dolari pe sezon.
![]()
Simpsonii au fost difuzați de mai mult de 100 de televiziuni din lumea întreagă, dețin o stea pe Hollywood Walk of Fame și au adus încasări de miliarde de dolari în cele două decenii de existență.
Actuala dispută ar trebui finalizată până în decembrie, pentru ca scenariștii să poată începe să lucreze la noile episoade.