Cristian Tudor Popescu: "Acesta este ultimul meu text scris în Gândul"

14 mai a.c. Ora 3 după-amiaza. Parchez Blanșeta în fața porții, pe trotuarul îngust, la locul ei de veacuri. Strada e caldă și pustie. Nu-i mai pun fierul de blocaj pe volan, ciotul galben pe care-l știe tot cartierul – ultimele dăți l-am deblocat atât de greu, de era să rup cheia în el. Ar trebui să iau altul, dar nu prea se mai găsesc, nu mai folosește nimeni așa ceva.

Ușa din dreapta spate o las închisă pe jumătate, la prima siguranță. Săptămâna trecută, butucul broaștei de la ușa șoferului s-a învârtit în gol cu încăpățânare. Ușa dreapta față nu se poate deschide din exterior de ani de zile, nici la cheie, nici la clanță, îi deschid eu din interior pasagerului. Dacă la spatele dreapta nu s-ar fi nimerit  să fie siguranța nepusă, nu rămânea decât să-i sparg un geam sau să chem lăcătușul ca să mai intru în ea.

Citește continuarea editorialului scris de Cristian Tudor Popescu