Crestere de 16% pentru Generali Asigurari, in primele 9 luni
Generali Asigurari a inregistrat in primele noua luni ale anului un volum total de prime brute subscrise de 370 de milioane de lei, cu 16% mai mult fata de aceeasI perioada a anului trecut.
O evolutie peste asteptari au avut-o asigurarile generale, care
au crescut cu 20%, de la 255 la 306 milioane de lei. Desi
asigurarile de viata au inregistrat per ansamblu o usoara scadere
(-0,6%), sub-segmentul asigurarilor de viata de grup a obtinut un
avans de 21%.
“Evident, exista produse care au fost mai afectate de criza financiara, nevoia de lichiditati si scaderea nivelului de trai, cum este cazul asigurarilor de viata individuale, insa marea provocare pana la sfarsitul anului, precum si pentru 2010, este tocmai cresterea lor, in ciuda regresului nefavorabil”, spune Marie Kovarova, directorul general al Generali Asigurari.
Segmentele cu cea mai mare crestere in cadrul asigurarilor generale
au fost asigurarile de incendiu in zona industriala si comerciala
(+64%), cele de locuinta (+30%) si asigurarile de raspundere civila
(+22%). In cadrul asigurarilor de viata, cele de grup au
inregistrat o crestere semnificativa de 21%. De asemenea,
asigurarile RCA si Carte Verde au inregistrat o crestere
remarcabila (+100%).