Home Actualitate Cresc tensiunile dintre Beijing și Washi...
Actualitate

Cresc tensiunile dintre Beijing și Washington: China a efectuat exerciții militare în jurul Taiwanului în timpul vizitei unei delegații a Statelor Unite în insulă

China a declarat că forțele armate au efectuat vineri o serie de exerciții militare în jurul Taiwanului, în timp ce o delegație a Congresului SUA a vizitat insula, Beijingul acuzându-i pe parlamentari că au crescut deliberat tensiunile prin călătoria lor…

Cresc tensiunile dintre Beijing și Washington: China a efectuat exerciții militare în jurul Taiwanului în timpul vizitei unei delegații a Statelor Unite în insulă
Cresc tensiunile dintre Beijing și Washington: China a efectuat exerciții militare în jurul Taiwanului în timpul vizitei unei delegații a Statelor Unite în insulă · Foto: Business Magazin

China a declarat că forțele armate au efectuat vineri o serie de exerciții militare în jurul Taiwanului, în timp ce o delegație a Congresului SUA a vizitat insula, Beijingul acuzându-i pe parlamentari că au crescut deliberat tensiunile prin călătoria lor „provocatoare”, scrie Reuters.

Armata chineză a trimis fregate, bombardiere și avioane de luptă în Marea Chinei de Est și în zona din jurul Taiwanului, a declarat Comandamentul Teatrului de Est al Armatei Populare de Eliberare, în timp ce parlamentarii țineau o conferință de presă la Taipei.

„Această operațiune este un răspuns direct la insitența semnalelor greșite emise de Statele Unite cu privire la problema Taiwanului”, au declarat oficialii Chinei, fără a menționa delegația americană în vizită.

„Acțiunile și trucurile proaste ale SUA sunt complet zadarnice și foarte periculoase. Cei care se joacă cu focul se vor arde singuri”, susțin declarațiile oficiale.

Ministerul chinez al Apărării, într-o declarație separată, a susținut că vizita SUA a fost „în mod deliberat provocatoare” și a „dus la o escaladare suplimentară a tensiunii în strâmtoarea Taiwan”.

Taiwanul reprezintă, în istoria recentă, mărul discordiei dintre Beijing și Washington.

Senatorul republican al SUA, Lindsey Graham, i-a transmis președintelui Taiwanului, Tsai Ing-wen, că războiul din Ucraina și comportamentul provocator al Chinei au unit opinia SUA într-un mod nemaivăzut până acum.

„A abandona Taiwanul ar însemna a abandona democrația și libertatea”, a declarat Graham.

Senatorul Bob Menendez, președintele Comisiei de Relații Externe a Senatului, a declarat că hub-ul tehnologic este o „țară de importanță globală” și că securitatea insulei rămâne esențială pentru întreg mapamondul.

Statele Unite nu au relații oficiale cu Taiwanul revendicat de China, dar este cel mai important susținător internațional și furnizor de arme al insulei.

Menendez a recunoscut că guvernul chinez este „foarte nemulțumit” de vizita delegației, dar a declarat că acest lucru nu va descuraja misiunea grupului american în Taiwan.

„Atâta timp cât Taiwanul va produce 90% din produsele semiconductoare high-end din lume, va rămâne o țară de maximă importanță la nivel global și, prin urmare, ar trebui să se înțeleagă că securitatea ei rămâne o prioritate în întreaga lume”, i-a transmis Menendez președintelui Taiwanului.

Sprijinul solid al Statelor Unite din timpul administrației Biden a crescut semnificativ tensiunile în relațiile chino-americane.

Războiul din Ucraina a pus, de asemenea, Taipeiul în alertă față orice posibilă intenție a Chinei de a specula criza est-Europeană. Recent, armata Taiwanului a emis un ghid de supraviețuire pentru civili în cazul declanșării unui conflict militar la scară largă.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună