Crenguța Nicolae, redactor-șef adjunct: Articolul care mi-a plăcut cel mai mult în 10 ani

În acest interval de șapte ani s-au întâmplat o criză economică mondială, o sumă de campanii în diverse ziare străine care s-au străduit să-i demonizeze pe românii migranți și o sumă de reportaje din presa internă care au vorbit despre dramele familiilor lor rămase în țară și despre deficitul de personal pe care plecarea lor l-a lăsat în unele sectoare ale economiei. „Căpșunarul“ a continuat să se lupte însă pentru șansa lui. În 2007, ultimul an dinainte de criză, rezultatul efortului lui, detaliat atunci de colega mea Ioana Ursu, se măsura în economie prin faptul că acest personaj colectiv devenise cel mai mare investitor în România, cu o sumă estimată la cca 7 mld. euro trimiși în țară – echivalentul investițiilor străine directe estimate pentru acel an. Banii trimiși de românii din străinătate se înmulțiseră de la un an la altul, de la 3,1 mld. euro în 2004 la peste 5 mld. euro în 2006, o sumă care deja situa România pe al doilea loc în UE și în top 10 mondial după criteriul sumelor trimise în țările de origine de cetățenii care muncesc în străinătate. Și după începutul crizei economice însă, românii plecați în Italia, Spania sau Anglia au continuat să țină jos rata șomajului, să despovăreze statul de o serie de cheltuieli sociale, să alimenteze cu banii lor consumul intern și să amortizeze dezechilibrele fiscale pe care prostia și necinstea guvernelor le-au lăsat să se adâncească.

Business Magazin l-a desemnat în 2007 pe Căpșunar drept „personalitatea anului“ ca simbol colectiv al performanței individuale a românului, cât și al lipsei poate nu atât de performanță, cât de putere a economiei românești: nu aveam un antreprenor, o companie sau chiar un politician care să se fi remarcat în acel an printr-o inițiativă de anvergură, o tranzacție spectaculoasă, o realizare memorabilă, cu impact la nivelul economiei ori al societății ca întreg. Fiind atunci prima oară când ne venise ideea ca unul dintre articolele de bilanț sau sinteză de la final de an să aibă o asemenea temă, aveam speranțe ca în anii următori să putem alege o personalitate cu nume și prenume sau o companie autohtonă. Cu excepția anului 2008, când l-am desemnat pe Mugur Isărescu (care și în ziua de azi a rămas capul cel mai limpede între cei numiți generic „autorități“, primul în sondajele de încredere a populației și la fel de curtat pentru funcția de prim-ministru), am avut tot personaje colective: în 2009 a fost FMI, în 2010 Exportatorul, în 2011 Cuponarul, în 2012 Antreprenorul de origine străină („Expantreprenorul“), în 2013 Programatorul. Unele dintre aceste personaje au cam dispărut, altele nu; dintre toate cele de până acum, Căpșunarul e însă cel mai rezistent: un câștigător și în același timp o victimă a globalizării economice și a istoriei noastre recente.