Crenguța Nicolae, redactor, Editura Bookzone: Așa s-au spus poveștile primilor 20 de ani

Pe când revista împlinea cinci ani, în octombrie 2009, un material care făcea lista celor mai importante articole pe care le publicase până atunci suna cam așa: „BUSINESS Magazin la cinci ani – fiindcă orice publicație, la cinci ani de la apariție, e într-adevăr la vârsta copilăriei, când învață să numere și se ține bine de ce-a învățat”. Acum, BM nu mai e copil, e tânăr adult și nici nu mai stă de bilanțuri prea detaliate, pur și simplu fiindcă ar avea mult prea multe de enumerat, de amintit, de clasificat – și n-ar avea timp destul, nu de alta, dar vine închiderea ediției și un nou număr al revistei trebuie dat la tipar.

Faptul că BM poate spune și acum că trebuie să trimită revista la tipar, într-o perioadă când puține publicații care existau în 2004 mai au ediție pe hârtie, e o victorie în sine. Cea mai importantă victorie e însă faptul că a izbutit să țină constant steagul sus în presa de business timp de 20 de ani (and counting) și a acumulat în paginile și în arhiva sa o cronică vie și unică a economiei românești din ultimele două decenii.

A fost probabil cea mai interesantă și mai dinamică perioadă a evoluției noastre colective de după 1989: proaspăt devenită membră a NATO, România avea mari speranțe să adere la Uniunea Europeană și încerca din răsputeri să se desprindă de moștenirea economică a trecutului, ca să se pregătească de aderare, apoi să valorifice cu toate resursele ei integrarea europeană, ca să recupereze enormele decalaje de dezvoltare față de vest, dar și față de vecinii din est. Toate acestea s-au reflectat în paginile revistei, uneori ca niște triumfuri mai mari sau mai mici, alteori ca niște dureri de creștere ale unei țări care voia întotdeauna mai mult și mai repede decât izbutea să înfăptuiască.

Am prins atunci introducerea cotei unice, la 1 ianuarie 2005, cea mai mare revoluție fiscală de până acum, și efectele ei pozitive din primii ani, cărora avea să le facă bilanțul în 2010 o instituție nouă și inedită pe atunci, Consiliul Fiscal. Până acum, cronica vie a BM a acoperit mandatele a doi președinți, 13 premieri și un guvernator al BNR. Am prins crize de guvern, momentul aderării la UE, valul de emigrare accentuat după 2007, o criză financiară mondială, o pandemie, iminența și apoi vecinătatea unor războaie.

Dar oricât de sonore ar fi numele lor pentru marele public, cele mai importante figuri care și-au făcut loc în paginile revistei, iar uneori au acceptat pentru prima oară să apară astfel în public, au fost – și sunt – cele ale antreprenorilor, investitorilor, managerilor și corporatiștilor, bărbați și femei, care au construit și dus înainte capitalismul românesc, încăpățânându-se să creadă, ca și noi, în capitalul privat, în libera inițiativă, în șansa României de a deveni o economie sănătoasă și o forță în businessul european.

Numele lor alcătuiesc galeria clasică a celor despre care de obicei ziariștii de business spun că, dacă ar fi fost la conducerea țării, România ar fi dus-o mult mai bine. Așa i-am urmărit pe oamenii care au adus în România afaceri noi, ca pionieri pe piețele lor. Pe cei care au reușit să pună pe picioare afaceri suficient de atractive încât să le vândă apoi investitorilor străini. Pe managerii români ajunși în conducerea unor multinaționale sau bănci din România și din străinătate (da, inclusiv din Rusia). Și pe cei care aveau atât de multe de spus despre experiența lor ca manageri, încât discuțiile cu ei s-au transformat în evenimente ale revistei („Meet the CEO”).

Am urmărit ascensiunea tinerilor cu idei care au lansat primele afaceri din IT de la noi și visau ca la 40 de ani să se retragă cu banii câștigați pe o insulă exotică, bând cocteiluri pe plajă (previzibil, nu s-a întâmplat asta, sunt și azi tot în business). Am învățat multe de la investitorii, managerii de fonduri, brokerii și bancherii care au urmărit la prima mână banii care au circulat în economia țării, an după an. Dar și de la cei care au eșuat, uneori de mai multe ori, n-au reușit să-și ducă afacerile de familie mai departe sau au pierdut din cauza crizei ori a unei conjuncturi nefavorabile a pieței lor.

Cine a citit revista a căpătat, cred, o idee mult mai clară despre sacrificiile enorme cu care s-au clădit toate afacerile respective, fie ele povești de succes sau lecții despre eșec. Și știe și cum, dincolo de numele de antreprenori, manageri și analiști, la fel de importante pentru specificul capita­lismului românesc din acești ani s-au dovedit personajele colective care au făcut obiectul unora dintre cover story-urile despre „Personalitatea anului”: Căpșunarul (2007), Exportatorul (2010), Antreprenorul de origine străină – „Expantreprenorul“ (2012) sau Programatorul (2013), Consuma­torul (2017), Cel care are curaj să înceapă o afacere de la zero (2019), Angajatul remote (2020).

Și tot în cover story-uri au fost surprinse toate marile tendințe ori modelele de comportament specifice societății românești din toți acești ani, cu impact direct asupra funcționării economiei: marile privatizări ale vremii și culisele lor (Petrom, BCR), descoperirea comerțului modern și a low-costului, goana după creditele imobiliare și apoi eforturile de a ieși din criza îndatorării, multitaskingul, viața milenialilor, freelancingul și munca de acasă, imprevizibilitatea economiei reflectată în „pariul pe curs” (estimările bancherilor și analiștilor financiari despre cursul leului peste șase luni), noul val de imigranți atrași de România în ultimii ani, primul „unicorn” românesc, dar și ascensiunea economică a unor orașe și migrarea spre provincie a celor sătui de București. Nu-i puțin pentru primii 20 de ani ai revistei.

În ce mă privește, după 10 ani petrecuți la BM, cred că nu-i parcurs mai instructiv pentru un ziarist decât să aibă parte de toate aspectele muncii jurnalistice, începând de la agenția de presă, unde fiecare oră se măsoară în știri, urmând cu ziarul tipărit, unde ritmul e zilnic, apoi cu revista săptămânală, unde teoretic e timp mai mult să sapi după informație, s-o prelucrezi și să-i gândești în detaliu toate contextele. Când am venit de la ZF la BM, în octombrie 2014, Fini (Cristian Hostiuc) a zis: „Eh, păi la voi e pension de domnișoare!”. N-a fost deloc așa, dimpotrivă. Și nu pentru că am fi fost puțini – echipa era suficient de mare și cu aceeași cultură a muncii extrem de intense pe care o păstrează și astăzi.

Numai că volumul de muncă se multiplicase ca prin farmec: părea că deodată nu mai aveai în grijă doar articolele și domeniul tău, ci toată revista, de parcă toate paginile, toate sursele și toate evenimentele ar fi devenit treaba ta, iar săptămâna ar fi fost prea scurtă. Informația economică are prin excelență caracter ciclic și toate se repetă, ca raportările trimestriale sau epocile cu deficite mari urmate de corecții, dar farmecul noutății n-a dispărut pentru noi și cert e că n-aveai cum să te plictisești la BM. Nici sumarul nu era bătut în cuie: dacă apărea o tranzacție suficient de importantă, inclusiv un cover story se putea schimba pe ultima sută de metri.

Iar munca practic nu se sfârșea niciodată: planuri de articole, glume și încurajări schimbate pe mail în miez de noapte, weekenduri la redacție ori în fața calculatorului, uneori mai bine de 12 ore la paginare alături de redactorul-șef, de prima tehnoredactoare de atunci (prevăzută mereu cu căști din care răsunau Nightwish, Angra și multe alte asemenea), de redactorii care își apărau cu strășnicie fiecare frază din articol în fața editorului, ba chiar uneori și alături de oamenii de serviciu din clădire. Așa erau primii ani la BM, pe care nu i-aș schimba cu nimic.

Am numai amintiri frumoase și gânduri bune pentru toți colegii cu care am avut bucuria să lucrez la BM, de la cei care dau viață și acum revistei (Ioana M, Ioana M, Roxana, Camelia) și până la cei care lucrează și acum tot în presă ori comunicare (Ionuț, Răzvan, Ana, Larisa), de la cei cu multe mailuri nocturne (Ioana U, Cătălin Ș, Mona, Bogdan P) și până la cei mai matinali (Mihai, Laurențiu, Loredana, Anca) și până la cei care trăiesc azi în alte țări (Dorin, Olga, Bogdan, Cătălin C). Îmi voi aminti mereu cu drag de cei care, din nefericire, nu mai sunt printre noi (Iuliana, Vali, Liviu).

Îi salut pe toți antreprenorii, executivii, bancherii și oamenii din comunicare cu care BM a conversat de-a lungul vremii. Dacă ar fi să aleg pe cineva care îmi vine în minte, ca un soi de simbol al întregii epoci reflectate în paginile BM, aș alege însă o persoană care, în plină criză financiară ce afectase puternic compania unde lucra, îmi spunea că abia când a fost la psiholog și a început să facă kitesurfing și-a dat seama cât de mult stres, furie și epuizare acumulase fără să-și dea seama, ce experiență de trezire la realitate și eliberare îi oferise criza și cum s-au schimbat ulterior în bine relațiile ei cu colegii și cei din subordinea sa.

Povestea economiei românești de azi se clădește și din reziliența acestor oameni, ca și a multor altora care au crescut pe vreme de boom și s-au maturizat pe vreme de criză. La fel cum s-a întâmplat și cu BM, de fapt.

La mulți ani!

A fost redactor-șef adjunct între 2004 și 2014