Home Actualitate Creditarea privată a continuat și în oct...
Actualitate

Creditarea privată a continuat și în octombrie să își încetinească ritmul de creștere, la 7,1%. Populația preferă creditele în lei, care au crescut cu 11% an la an, în timp ce companiile s-au îndreptat spre credite în valută, cu un plus de peste 15%

Creditarea privată a continuat și în octombrie să își încetinească ritmul de creștere, la 7,1%, soldul total ajungând după primele zece luni ale anului la 445 miliarde lei, în condițiile în care împrumuturile în lei au avansat cu 5,4%, iar…

Creditarea privată a continuat și în octombrie să își încetinească ritmul de creștere, la 7,1%. Populația preferă creditele în lei, care au crescut cu 11% an la an, în timp ce companiile s-au îndreptat spre credite în valută, cu un plus de peste 15%
Creditarea privată a continuat și în octombrie să își încetinească ritmul de creștere, la 7,1%. Populația preferă creditele în lei, care au crescut cu 11% an la an, în timp ce companiile s-au îndreptat spre credite în valută, cu un plus de peste 15% · Foto: Business Magazin

Creditarea privată a continuat și în octombrie să își încetinească ritmul de creștere, la 7,1%, soldul total ajungând după primele zece luni ale anului la 445 miliarde lei, în condițiile în care împrumuturile în lei au avansat cu 5,4%, iar cele în valută cu 11,1%, arată datele BNR.

Valoric, soldul creditelor în lei, cu o pondere de 69% în volumul total al creditului neguvernament, a ajuns la 307 milioane lei, iar cel în valută, exprimat în lei, al 138 miliarde lei. 

În termeni reali, creditarea privată s-a redus în octombrie față de perioada similară din 2024 cu 2,4%, componenta în lei a scăzut cu 4%, iar cea în valută a crescut cu 8,6% în cazul exprimării indicatorului în euro.

Comparativ cu luna septembrie, soldul creditelor a crescut în octombrie cu 0,3%, (-0,2 la sută în termeni reali).

Datele BNR arată că populația preferă creditele în lei, care au crescut cu 11,1% an la an, la un total de 189 miliarde lei, în timp ce companiile s-au îndreptat spre credite în valută, care s-au majorat cu 15,3% față de octombrie 2024, ajungând la 122 miliarde lei. 

În același timp, împrumuturile în valută luate de populație s-au diminuat cu 14%, iar finanțările în lei contractate de companii (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) au scăzut cu 2,6%.

Soldul creditului guvernamental acordat de instituțiile de credit a înregistrat o creștere în luna octombrie 2025 de 1% față de luna septembrie 2025, până la 260 miliarde lei. În raport cu octombrie 2024, acesta s-a majorat cu 14,2%  (4% în termeni reali).

La capitolul depozite ale rezidenților clienți neguvernamentali, acestea au crescut în luna octombrie cu 0,8%față  de luna anterioară, până la nivelul de 639 miliarde lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 6,3%  (-3,2 la sută în termeni reali).

Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 67,9 la sută în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, s-au majorat cu 2,1% an la an (-7% în termeni reali), în timp ce economiile în valută au urcat cu 16,4% (13,8 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).


Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună