Home Actualitate Credit Suisse s-a predat investitorilor...
Actualitate

Credit Suisse s-a predat investitorilor arabi: A doua cea mai mare bancă din Elveția trebuie să strângă miliarde de dolari de la investitori pentru a acoperi golul de capital și necesarul de finanțare care să susțină proiectul de restructurare

Credit Suisse Group AG a luat cele mai drastice măsuri de până acum pentru a repara banca, dezvăluind un plan de restructurare care va presupune o majorare de capital de mai multe miliarde de dolari, o reducere drastică de personal…

Credit Suisse s-a predat investitorilor arabi: A doua cea mai mare bancă din Elveția trebuie să strângă miliarde de dolari de la investitori pentru a acoperi golul de capital și necesarul de finanțare care să susțină proiectul de restructurare
Credit Suisse s-a predat investitorilor arabi: A doua cea mai mare bancă din Elveția trebuie să strângă miliarde de dolari de la investitori pentru a acoperi golul de capital și necesarul de finanțare care să susțină proiectul de restructurare · Foto: Business Magazin

Credit Suisse Group AG a luat cele mai drastice măsuri de până acum pentru a repara banca, dezvăluind un plan de restructurare care va presupune o majorare de capital de mai multe miliarde de dolari, o reducere drastică de personal și divizarea băncii de investiții, a raportat Bloomberg.

Banca intenționează să strângă 4 miliarde de franci (4,1 miliarde de dolari) printr-o emisiune de drepturi și prin vânzarea de acțiuni către investitori, inclusiv către Saudi National Bank, au anunțat joi oficialii băncii. În mod efectiv, planul în cauză va desființa banca de investiții, separând activitățile de consultanță și de piețe de capital și vânzând majoritatea activităților SPG către Apollo Global Management Inc. și Pacific Investment Management Co.

Revizuirea reprezintă o încercare urgentă de a restabili credibilitatea Credit Suisse după ce o succesiune de pierderi și erori de management i-au șifoniat reputația în lume. Directorul general Ulrich Koerner și președintele Axel Lehmann, aduși în calitate de manageri de criză, se confruntă acum cu sarcina de a executa cea mai mare reformă din istoria recentă a băncii, încercând în același timp să protejeze unitatea de gestionare a averilor.

“Noul Credit Suisse va fi cu siguranță profitabil începând din 2024”, a declarat Koerner într-un interviu susținut de Bloomberg Television. “Nu vrem să promitem prea mult și să livrăm prea puțin, ci vrem să facem invers”.

Directorii băncii au vrut să evite o majorare de capital, având în vedere că acțiunile se tranzacționau aproape de minimele record, dar în contextul ieșirii clienților din domeniul gestionării de avere, au decis în cele din urmă să majoreze capitalul pentru a contribui la consolidarea finanțelor sale. Banca a înregistrat o pierdere netă de 4,03 miliarde de franci în trimestrul al treilea și a declarat că se așteaptă la o pierdere și în trimestrul al patrulea.

Printre cele mai mari schimbări care vor avea loc la banca de investiții se numără plecarea șefului acesteia, Christian Meissner, și renașterea brandului First Boston. 

Obiectivul principal al Credit Suisse în ceea ce privește banca de investiții este reducerea activelor ponderate în funcție de risc. Aceasta plasează activitățile europene de creditare și piețele de capital în “unitatea de eliberare de capital”, creată pentru a găzdui activele pe care banca intenționează să le lichideze.

Restructurarea are loc în contextul în care rezultatele celui de-al treilea trimestru au scos în evidență provocările viitoare ale Credit Suisse. Banca a înregistrat o pierdere trimestrială de peste 4 miliarde de dolari, inclusiv o depreciere de 3,7 miliarde de franci a activelor de impozitare legate de reorganizare. Restructurarea va costa încă 2,9 miliarde de franci până în 2024.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună