Costul de finanțare al Greciei a scăzut înaintea întâlnirii de la Riga
Costul de finanțare al Greciei a scăzut vineri înaintea întâlnirii miniștrilor de Finanțe ai statelor din zona euro de la Riga, în Letonia, deși majoritatea analiștilor nu anticipează încheierea unui acord prin care guvernul elen să poată accesa noi fonduri din împrumutul extern de 240 miliarde euro.
Randamentul obligațiunilor elene pe doi ani a scăzut pe piețele financiare internaționale cu 110 puncte de bază, la 23,63%, în timp ce costul finanțărilor pe 10 ani s-a redus cu 83 puncte de bază la 12,04%, transmite MarketWatch.
În jurul orei 13:30, principalul indice al bursei de la Atena era în urcare cu 3,24%.
Miniștri Finanțelor din zona euro se întâlnesc vineri la Riga pentru a discuta situația Greciei, țară care în scurt timp ar putea să rămână fără lichidități pentru plata obligațiilor financiare.
Statul elen mai poate accesa o tranșă în valoare de 7,2 miliarde de euro din programul de ajutor financiar în valoare de 240 de miliarde de euro încheiat în 2010 cu FMI, UE și BCE, însă creditorii țării au condiționat acordarea banilor de adoptarea unor reforme de austeritate.
Miniștrii din zona euro au cerut de mai multe ori guvernului elen să revizuiască lista de reforme trimisă la Bruxelles, argumentând că măsurile propuse nu sunt suficient de concrete.