Cosmin Neagu, director de divizie, AON: Cred că cel mai bine oamenii răspund la exemple de daune, fie în întâlniri directe, fie prin povești sau reprezentări vizuale. Oamenii reacționează când văd cât poate costa o daună reală
Asigurările de răspundere sunt încă slab înțelese de companii și persoane fizice, iar cele mai bune instrumente de convingere sunt exemplele reale de daune, spune Cosmin Neagu, director de divizie AON. „Cred că cel mai bine oamenii răspund la exemple…
Asigurările de răspundere sunt încă slab înțelese de companii și persoane fizice, iar cele mai bune instrumente de convingere sunt exemplele reale de daune, spune Cosmin Neagu, director de divizie AON.
„Cred că cel mai bine oamenii răspund la exemple de daune – fie în întâlniri directe, fie prin povești sau reprezentări vizuale. Vă dau un exemplu: un chiriaș de la etajul 12 care a produs o daună de 2,8 mil. euro după o inundație în lanț, iar polița lui de răspundere civilă avea o limită de un milion de euro. Astea sunt situațiile la care oamenii reacționează. Businessul a luat-o mult înaintea asigurărilor”, a spus Cosmin Neagu, director de divizie, AON, în cadrul conferinței ZF Insurance – ZF Bankers Summit 2025, ziua 3.
Alte declarații
Suntem spre bine, nu suntem bine, suntem la jumătate părerea mea, dar cred că cea mai defavorizată categorie este categoria persoanelor fizice, acolo este gradul de penetrare cel mai mic din toate punctele de vedere. Următoare categorie ar fi IMM-uri, care este clar dezavantajat și acolo se simte o lipsă a educației financiare pe principiul – mie nu mi se poate întâmpla. Sau asocierea costului cu asigurarea, care este un cost fix, cu o cheltuială, nicidecum un mijloc de protecție, ceea ce duce mai departe la niște chestii extrem de elevate, ca fiind un business continuity și așa mai departe. Și nu în ultimul rând, ce am mai observat am mai observat la companiile mari noi cam aici este preponderent activitatea noastră.Cel mai greu moment și chiar ne confruntăm aproape zilnic este fragmentarea responsabilități într-o companie mare. și întotdeauna ești trimis la altcineva. este un ping pong de multe ori între operațional, juridic și financiar, cred că o chestie de cultură organizațională. Până la urmă tot ajungi la cineva care deține cu adevărat controlul, numai că până ajungi acolo e un pic mai dificil.
Într-adevăr, mie mi se pare că zona de răspundere este ceva care e mai puțin vizibil și cred că este clar inferioară zonei de property. Adică, dacă în zona de asigurări de proprietate pot estima clar cam care îmi poate fi pierderea mea pe care la un moment dat mi-o pot asuma prin prisma faptului că nu mă asigur, în zona de răspundere e ceva mai greu și vorbim de răspundere față de terți. Jurisprudența nu ne-a ajutat niciodată.