Corporatiștii revin la munca de la birou: „Se face transferul de la work from home la modul de muncă hibrid“
Toamna se anunță a fi una efervescentă pentru clădirile de birouri din București, unde angajații companiilor au început deja să revină să lucreze.
„Ne-am întors la birou de pe 7 iunie, în proporție de 30% din fiecare echipă. Mulți vin prin rotație.“
Toamna se anunță a fi una efervescentă pentru clădirile de birouri din București, unde angajații companiilor au început deja să revină să lucreze. Cum acum este o perioadă de concedii, gradul de ocupare rămâne încă redus – deși considerabil mai mare față de vara trecută – însă proprietarii de birouri se așteaptă ca, din toamnă, numărul corporatiștilor care revin să lucreze în clădirile lor să crească semnificativ. Cei mai mulți se așteaptă însă la un regim de muncă hibrid, cu angajați care vin prin rotație la serviciu.
„În ultimele săptămâni, am înregistrat creșteri săptămânale de 4% în ocuparea fizică a portofoliului nostru din România. Momentan, această revenire se suprapune și cu perioada de concedii, însă, din discuțiile cu partenerii noștri, chiriașii celor 16 clădiri din România, se pare că în prezent și în viitorul apropiat, se face transferul de la work from home la modul de muncă hibrid, pentru a ne acomoda cu toții cât mai ușor la noua normalitate“, spun reprezentanții Globalworth, cel mai mare proprietar de birouri din România.
Oamenii se întorc la birou, treptat, în ture, alternând munca de acasă cu zilele petrecute la birou, tendința fiind aceea de a crește prezența fizică, adaugă ei. În clădirile de birouri Globalworth din România lucrează 210 companii. Per clădire, procentele de revenire sunt cuprinse între 10% și 40%, în special în rândul firmelor din industrii precum banking, telecomunicații, IT&C și retail.
„Dacă vara trecută clădirile erau aproape goale, acum suntem contactați constant de companii care își anunță revenirea treptată la birou, cu rugămintea de a pregăti spațiile corespunzător“, mai spun reprezentanții Globalworth.
În condițiile în care angajatorii și angajații au certitudinea că măsurile de siguranță împotriva îmbolnăvirii cu COVID-19 sunt implementate, tot mai mulți aleg să revină la birou. În clădirea SkyTower, cel mai înalt imobil office din România, numărul angajaților care vin la birou cu regularitate s-a dublat față de vara anului trecut. Cei mai mulți dintre cei care revin sunt activi în domeniul bancar, energie, arhitectură și IT.
„În alegerea de revenire la activitatea de birou cântăresc foarte mult nevoia de contact social și de colaborare directă“, spune Leo Forstner, managing director RPHI România, compania care deține și administrează SkyTower. Clădirile din portofoliul dezvoltatorului austriac Immofinanz au rămas și ele aproape în întregime închiriate, iar acum se remarcă o întoarcere graduală a angajaților la birou.
„În această perioadă, majoritatea chiriașilor au implementat sistemul de muncă hibrid. Cu siguranță în clădiri sunt mai mulți angajați comparativ cu vara trecută. Numărul celor care au revenit și lucrează de la birou variază în funcție de chiriași și domeniul de activitate“, spun reprezentanții Immofinanz.
Pe termen mediu și scurt, ei se așteaptă ca multe companii să se axeze pe sistemul de lucru hibrid, cu o zi sau două pe săptămână în care angajații să poată lucra remote.
„Credem că va crește nevoia de flexibilitate în ceea ce privește procesul de negociere a contractelor de închiriere, dar și legat de utilizarea spațiului din clădirile de birouri“, adaugă oficialii Immofinanz.
Relaxarea restricțiilor a adus în discuție reîntoarcerea la birou a angajaților, iar 4 din 10 spun că ar prefera să revină sau să aibă un sistem de lucru hibrid, care ar presupune mai mult lucru de la birou, arată un sondaj realizat de BestJobs.
În același timp, aproape un sfert dintre respondenți (24%) spun că s-au adaptat suficient de bine astfel încât să prefere lucrul de acasă sau un sistem hibrid care favorizează acest mod. Totuși, o treime dintre angajați sunt încă nehotărâți.
„Ne-am întors la birou de pe 7 iunie, în proporție de 30% din fiecare echipă. Mare parte din procentaj a fost atins de oamenii care au vrut să vină non-stop la birou, printre care și eu. Restul vin prin rotație, câte unu sau doi pe echipă, ca să completeze treimea. Purtatul măștii este obligatoriu peste tot, cu excepția locului de fumat și a bucătăriei“, spune Adrian, un angajat al unei companii cu sediul în zona de nord a Capitalei.
Cererea totală de spații de birouri din Capitală a marcat anul trecut o scădere de aproximativ 40% față de 2019, până la 214.000 de metri pătrați, cel mai jos nivel din 2012, iar cererea nouă a fost de aproximativ 70.000 de metri pătrați, potrivit companiei de consultanță imobiliară Colliers.