Corporatiștii descoperă că există viață după birou

La 73 de ani, fondatorul companiei de îmbrăcăminte outdoor Patagonia, Yvon Chouinard, arată ca de 60. Este slab și bronzat după orele de surfing, pe care îl practică în fiecare zi în care valurile sunt “decente”. În autobiografia sa, intitulată sugestiv “Let My People Go Surfing” (Lăsați-mi oamenii să meargă la surfing) scrie că nu i-au plăcut niciodată corporatiștii cu fețe palide pe care îi vedea în revistele din avion și că, dacă va fi să ajungă vreodată un om de afaceri, o va face în felul său. Chouinard a ajuns la un business de mai bine de 400 de milioane de dolari, după ce a implementat un sistem de leadership bazat pe MBA. Nu e vorba nicidecum de MBA-ul clasic, ci de management by absence, un concept care se potrivește de minune când își cheamă colegii de serviciu la reședința sa din Ventura, California, pentru a se cățăra pe munți sau pentru a se bucura de valuri. De fapt, rolul oficial al weekendurilor sportive este acela de a “testa” noile modele din gamă, în timp ce se cațără sau pescuiesc. Potrivit Wall Street Journal Magazine, puținele momente în care Chouinard se luminează nu au nici cea mai mică legătură cu activitatea de la birou, ci cu “zăritul turturelelor lângă pontonul casei sale, noile încălțări cu crampoane din aluminiu pe care le-a desenat sau cel mai frumos val pe care l-a prins vreodată, în insula Moreea din sudul Pacificului.”

Chouinard și Andrei, un tânăr care lucrează de cinci ani într-o corporație din domeniul telecom, au în comun pasiunea pentru munte. Doar că, pentru Andrei, hobbyul, trecut în planul doi după ce s-a angajat, a prins contur din nou la serviciu. “Am găsit oameni cu care să pot face sportul pe care mi-l doream de mult. Suntem un grup de cel mult zece oameni care am face orice pentru munte”, spune Andrei. Până să intre în echipa de zece colegi, se bucura doar de plimbări pe munte, fără să treacă la “next level”, după cum spune chiar el în limbajul specific clădirilor din sticlă. Dincolo de faptul că în timpul petrecut împreună în afara serviciului oamenii se împrietenesc cu ușurință, sportul scoate la iveală și adevăratul caracter. Andrei povestește: “Ne cățăram în Piatra Craiului, acum vreo doi-trei ani, când a început să plouă foarte, foarte tare, iar un membru al grupului a renunțat să mai stea cu noi doar pentru a-și salva pielea și ca să scape din situația respectivă”. Asta arată cum gândește de fapt el, deși până atunci nu erau prea multe indicii legate de egoismul său”. Cele nouă ore petrecute zilnic la birou arată doar o față a individului, iar rolul sportului este și acela de a da jos măști, după cum explică tânărul. El remarcă faptul că tot mai mulți din colegii săi au început să cocheteze cu mișcarea în timpul liber, ca urmare a kilogramelor în plus acumulate după multe ore peste progamul de la serviciu, dar și din dorința de a reînvia o pasiune din copilărie. Facile sunt ciclismul sau alergatul, iar corporațiile întreprind tot mai multe acțiuni în care să implice cât mai mulți angajații. “Faptul că lucrezi într-o corporație îți dă și posibilitatea să te îndrepți spre sporturi inedite, dat fiind că venitul e peste medie și există și oameni care să-ți alimenteze dorința de a investi în pasiunea ta”, spune Andrei, care a cheltuit sute bune de euro pentru a-și cumpăra hamuri, cârlige, carabiniere și scărițe, indispensabile pentru a sta atârnat pe o stâncă la 20 de metri înălțime.

Sportul influențează performanța zilnică de la serviciu, susțin reprezentanții Orange România, care remarcă faptul că persoanele cu un astfel de stil de viață sunt pozitive, mai pline de energie, mai implicate și axate pe rezultate. În cazul companiei Glaxosmithkline, de exemplu, 40% dintre angajații grupului participă la evenimentele sportive susținute de companie. Skoda Velo Challenge și Prima Evadare au fost două dintre competițiile de mountain biking la care a participat și Andrei, alături de sute de corporatiști dornici să participe la concursul de ciclism pe teren accidentat. Olimpiada Corporațiilor e un alt concurs internațional pus la cale de companii fără ca angajații să plătească tocmai pentru a-i face să se apropie de sport. Conduita e aceeași și la nivel de top management, dacă e să nu uităm spusele lui Pascal Prigent, CEO al GSK România: “La semimaratonul Bucureștiului, am reușit să termin anul trecut într-o oră și 29 de minute, clasându-mă astfel pe locul al treilea la categoria mea de vârstă.”

Andrei e de acord că pasiunea pentru sport într-o corporație e și o chestiune de imagine. Așa se face că grupul celor care fac rafting, cum se întâmplă în cazul celor de la Nestlé, sau se cațără la 2.000 de metri altitudine, cum se întâmplă în cadrul operatorului telecom unde lucrează Andrei, sunt priviți altfel, iar tânărul nu ocolește cuvântul “snobism”. Snobismul e oricum mai bine văzut comparativ cu cei care refuză să ia contact cu orice fel de sport alături de colegi, iar outsiderii cu traseu zilnic între birou și pat se integrează mult mai greu în echipa în care lucrează. Sau, după cum spunea chiar Yvon Chouinard, e mai bine să ieși din uniformitatea pe care o induc corporațiile angajaților, iar sportul e cea mai sănătoasă cale pentru a te diferenția: “În 1980, escaladam Marele Zid Chinezesc, în 2004 făceam surf în Pacific, în timpul liber fabricam echipamente de alpinism în atelierul din curte. Cu aceste amintiri rămâi tot restul vieții, nu cu cele din fața calculatorului”.