Home Actualitate Coreea de Nord poate produce antrax, sus...
Actualitate

Coreea de Nord poate produce antrax, susține un expert american - FOTO

Cele mai recente imagini publicate de agenția națională de știri din Coreea de Nord sunt o dovadă a faptului că regimul lui Kim Jong-un are echipamentele și ingredientele necesare pentru a crea antrax la scară militară, susține un om de știință american, citat de Daily Mail.

În aceste imagini, liderul nord-coreean Kim Jong-un face o vizită de lucru la Institutul Bio-Tehnic din Phenian, care, oficial, produce pesticide pentru a fi folosite în agricultură.

Însă, după o analiză a acestor fotografii, Melissa Hanman, cercetător la Centrul pentru studii de neproliferare (Center for Nonproliferation Studies), susține că imaginile demonstrează că în institutul respectiv se produc “arme biochimice”. În plus, experta crede că regimul nord-coreean a dorit ca aceste imagini să fie analizate, ele reprezentând de fapt o amenințare la adresa unor țări precum Statele Unite ale Americii și Coreea de Sud.

“Kim Jong-un vrea ca lumea să știe că el se află în posesia de echipamente achiziționate ilegal și de ingrediente pe care le poate folosi pentru a crea antrax. O fabrică ce poate produce bacteria Bt, așa cum este cazul institutului din Phenian, este, de asemenea, capabilă să producă antrax”, spune Melissa Hanman.

Într-una din imagini, Kim Jong-un se uită la un raft plin cu flacoane cu diferite substanțe, ale căror etichete corespund cu cele folosite de unele firme americane, potrivit expertei citate.

“Tranzacțiile între companiile farmaceutice din SUA și Coreea de Nord sunt interzise, însă astfel de obiecte sunbt distribuite în toată lumea de intermediari. Deci, dacă acele flacoane provin de la firme americane, cel mai probabil ele au fost reexeportate de o altă țară”, a mai spus Melissa Hanman.

Într-o altă imagine se poate observa cum institutul respectiv dispune de echipament ilicit, cum ar fi aceste recipiente imense, pentru fermentare, care pot fi folosite pentru producerea antraxului.

În luna iunie a acestui an, Coreea de Nord a acuzat Statele Unite că desfășoară un război biologic în Peninsula Coreeană, insistând că acest complot a fost dezvăluit recent printr-o încărcătură cu antrax trimisă către o bază militară americană din Coreea de Sud.

“S-a dezvăluit că forțele imperiale americane se pregătesc clandestin pentru un război biologic pentru a eradica populația noastră cu o armă mortală la baza aeriană Osan și pe teritoriul SUA”, a declarat comisia condusă de Kim Jong-un.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună