Copos și Goschy trec la all inclusive pe litoral pentru turiștii germani
Thomas Cook Neckermann revine după șase ani în România și încheie contracte cu mai multe hoteluri de pe litoral în sistemul all inclusive, solicitat de turiștii germani, printre acestea numărându-se unități deținute de oamenii de afaceri Josef Goschy și George Copos.
Astfel, Thomas Cook Neckermann a semnat contracte all inclusive pentru câte 50 de camere din hotelurile Amiral și Comandor din Mamaia, deținute de Josef Goschy, proprietarul lanțului Unita Turism, și pentru 30 de camere din hotelul Europa (Eforie Nord), aflat în proprietatea omului de afaceri George Copos.
De asemenea, a fost încheiat un contract de servicii all inclusive și cu hotelul de cinci stele Saturn din stațiunea cu același nume, administrat de Linica Stan, directorul general al THR Marea Neagră, firma care administrează hotelurile de pe litoral ale SIF Transilvania.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro