Copilul geopolitic asistând la nașterea Omului Nou

Scriam, prin noiembrie 2010, că în data de 11 a respectivei luni a izbcnit al treilea război mondial. Spuneam atunci că data am ales-o doar pentru relevanța tabloidă, pentru că lupte importante fuseseră deja duse. Era, și este, un război economic, diferit de cele purtate până acum – biete încrâncenări comerciale sau pe vreun petec de influență. Vorbim aici de o repoziționare globală, pe fondul crizei, cu mișcări economice, politice și sociale.

De exemplu războiul ratingurilor: în iulie 2010 cea mai importantă agenție de rating din China reducea ratingurile Statelor Unite, Marii Britanii, Germaniei și Franței de la categoria triplu A la AA, într-o mișcare caracterizată drept revoluționară de către analiștii occidentali. La 26 septembrie, între prima și a doua retrogradare a ratingului american, puternica Securities and Exchange Commission refuza să recunoască celor de la Dagong statutul de agenție de rating națională. La 4 noiembrie Dagong a recidivat și reduce din nou ratingul american pentru datoria pe termen lung de la AA la A plus. Acum ratingul american este A minus, cu perspectivă negativă.

Unora li s-or fi părând fleacuri asemena poziționări, dar ele se traduc în bani, mereu. În bani buni. Și au mai fost, și sunt, războaiele valutelor (cea mai recentă mișcare a fost deprecierea yuanului de către banca centrală chineză, la finele lui februarie) sau resurselor naturale (de prisos să mai amintesc de gazele naturale rusești care îmi par, pentru europenii protejați de Van Rompuy, o armă mai puternică și mai amenințătoare decât tancurile. Iar recentul acord ruso-chinez, în valoare de 400 de miliarde de dolari, pentru export de gaze, semnat undeva la 4 dimineața, în ultimele ore ale vizitei președintelui Putin în China (de ce presiunea, graba aceasta?! Pentru că Putin avea ceva de demonstrat lumii), ar trebui să dea din nou de gândit.

Dincolo de protecționismul Comisiei Europene și dincolo, de ascensiunea extremiștilor și euroscepticilor în Parmamentul European, trebuie evidențiat un lucru: faptul că se naște o nouă lume, iar autoritățile europene par depășite, scufundate în neputință economică și imobilism geopolitic. Fără mare legătură cu subiectul, dar relevant, o să folosesc un exemplu dat de profesorul de economie Mario Fatas și care se referă la modul de lucru al Băncii Centrale Europene. Fatas citează din cuvântările lui Mario Draghi despre pericolul inflației: în octombrie 2013: “…and are ready to consider all available instruments”; noiembrie 2013: “…but there are a whole range of instruments that we can activate, if needed”; decembrie 2013: “…and are ready to consider all available instruments”; ianuarie 2014: “ …and to take further decisive action if required”; februarie 2014: “…and to take further decisive action if required”; martie 2014: “…and to take further decisive action if required”; aprilie 2014: “…and act swiftly if required”; mai 2014: “…and act swiftly, if required”. Este aceasta un soi de procrastinare: vin datele, sărim amenințători, nu facem nimic pentru că nu sunt suficiente date, apar date suficiente care confirmă dar în loc de acțiune începe o nouă perioadă de așteptare a următorului rând de date. Și ciclul se reia.

De câte ori nu ați trăit sau simțit acest mod de a (nu) acționa? Iar în timpul ăsta alții chiar se mișcă.

Ilustrez cu un Dali: “Copilul geopolitic asistând la nașterea Omului Nou”, pictat în 1943, în plin război mondial. Omul Nou se sprijină cumva pe Europa, dar se naște, cu vărsarea de sânge de rigoare, din America. Mă întreb ce și cum ar fi pictat Dali în aceste zile.