Copii fără copilărie: când începe suprasolicitarea celor mici?

În vreme ce mai mulți părinți își înscriu copiii la numeroase astfel de cursuri, cât de multe activități sunt potrivite pentru cei mici? Cât de mare este pericolul de a suprasolicita un copil?

Chiar dacă implicarea în unele activități e benefică pentru dezvoltarea corectă a copilului, apare de multe ori tentația părinților de a concura cu alte familii pentru a oferi copilului un avantaj încă de la început. Participarea la un număr mare de activități extrașcolare poate fi stresantă și chiar copleșitoare pentru copii.

.„Unde trebuie să semnez?” este reacția celor mai multe cadre didactice atunci când se iscă o discuție despre un demers care să modifice programa foarte încărcată pe care trebuie să o parcurgă copiii în instituțiile de învățământ. Prea multă informație, prea stufoasă, prea puțin timp la dispoziție.

Prea multe lucruri inutile, prezentate rapid și plictisitor. Programa școlară în prezent este o veritabilă piedică în educația copiilor. „Da, au un program încărcat la școală sau grădiniță, iar multe din informațiile livrate în mediile instituționalizate sunt absolut nefolositoare și uneori haotice. De aici și pretențiile ridicole ale dascălilor și ale părinților în egală măsură”, crede psihologul Ana Chiorean. Gradul de abandon școlar crește, al analfabetismului funcțional ajunge la cote record. Școala în sine este un factor de stres pentru copii. Dar nu este nici pe departe singurul.

Și chiar dacă pare important pentru copil să încerce cât mai multe experiențe – și cât mai diverse, de altfel – există numeroase studii care amintesc de importanța conceptului de joacă. „Copiii se dezvoltă fizic, intelectual, creativ și mai ales din punct de vedere social prin joacă. Ei își fac planuri, încearcă să le ducă la capăt și le împărtășesc apoi cu alții, chiar dacă e vorba doar de asamblarea unei nave spațiale”, explică Kim Cernek, director executiv al Sky Blue Scholars Early Learning Community din Statele Unite, potrivit education.com. „Ei își dezvoltă vocabularul și multe alte abilități atunci când îi invită pe alții în lumea lor.”

Toți părinții își pun semne de întrebare atunci când văd că alți copii de vârstă similară sunt ocupați cu activități opționale, crede Monica Bolocan, psiholog clinician și educațional, practician acreditat Triple P (Positive Parenting Program). „Părinții se întreabă, firesc, «oare fac tot ce trebuie pentru copilul meu? Oare nu ar trebui să investesc mai mult în educația lui? Va putea el ține pasul cu alți copii care știu și fac atât de multe lucruri deja?». Și cad în capcana unei curse contra cronometru pentru acumulare cantitativă de abilități, cunoștințe, competențe, câteodată de-a valma și în neconcordanță cu profilul de dezvoltare a copilului lor, cu interesele și înclinațiile sale naturale.”

Monica Bologan, psiholog

Un părinte care investește în educația copilului său este un părinte responsabil, crede psihologul Monica Bolocan, dar este și o metodă de a umple timpul copiilor astfel încât și părinții să aibă mai mult timp pentru ei înșiși.

„Auzim în jurul nostru, la cunoscuți, colegi sau rude, că e obligatoriu să duci copilul la diverse activități, să știe neapărat cel puțin două limbi străine și de la vârste fragede”, remarcă psihologul Lucica Ștefănescu. „Programa școlară stufoasă, numărul mare de teme pentru acasă, chiar și orarul unor școli care nu respectă ritmul biologic specific fiecărei categorii de vârstă solicită la maximum capacitatea intelectuală a copilului, atenția și nivelul de concentrare. Toate aceste activități îi răpesc copilului dreptul său elementar: acela de a se juca. Copilăria poate fi definită de joc, voie bună, stare de bine, de mulțumire. Fiți cinstiți cu dumneavoastră: care sunt cele mai frumoase amintiri din copilărie? Mă îndoiesc că veți pune pe primul plan reușitele școlare. Cei mai mulți dintre noi rememorăm cu plăcere jocurile copilăriei, relațiile de prietenie, sentimentele de bucurie”, spune ea.

Sorin Faur – psiholog, autor și expert în dezvoltare cognitivă – spune că trebuie să vorbim de un complex de cauze pentru care copiii sunt suprasolicitați. „O vină poate aparține în unele cazuri și părinților, care își doresc împlinite și compensate propriile vise în copii, într-o societate care glorifică succesul și mai ales cel financiar, astfel încât mulți doar asta își doresc în viață. Ține de o motivație pozitivă, este firesc să vrem mai mult și mai bine pentru copii, asta înseamnă progresul, dar progresul necesită și să fii sănătos și echilibrat”, explică el. „Pentru unii poate fi o soluție pentru a-și ține copii departe de tehnologie, dar mai mult cred că are de-a face cu ambiția de a reuși. Aici, un alt motiv ține de lipsa consilierilor și psihologilor specializați care să asiste școala și părinții să descopere întâi valențele copiilor prin testare psihologică, înainte de a-i înscrie la diverse programe. Unii părinți, exact pentru că nu știu în ce direcție ar putea să își îndrume copiii, văd asta ca un fel de încercare, «gustă și vezi dacă îți place»… Însă existe metode mai bune de a descoperi direcția potrivită.”