Controversatul prezentator TV Tucker Carlson vrea să vândă pouch-uri de nicotină în Europa, inclusiv în România. „Vrem ca ALP să fie peste tot”
Brandul american de pouch-uri ALP, co-deținut de prezentatorul conservator din SUA Tucker Carlson, va începe vânzările în 11 piețe europene începând din luna iulie, a declarat CEO-ul companiei, Lorenzo De Plano, titrează Reuters. ALP, deținut în comun de Carlson și…
Brandul american de pouch-uri ALP, co-deținut de prezentatorul conservator din SUA Tucker Carlson, va începe vânzările în 11 piețe europene începând din luna iulie, a declarat CEO-ul companiei, Lorenzo De Plano, titrează Reuters.
ALP, deținut în comun de Carlson și Turning Point Brands, este al patrulea sau al cincilea cel mai mare brand de pliculețe cu nicotină din Statele Unite, a precizat De Plano într-un interviu acordat Reuters.
Pliculețele cu nicotină reprezintă produsul din tutun cu cea mai rapidă creștere și contribuie tot mai mult la veniturile unor companii precum Philip Morris International și British American Tobacco, ale căror produse Zyn și Velo domină piața americană.
Deși ALP are o cotă de piață de aproximativ 2% în SUA, aceasta este în creștere rapidă, a spus De Plano, adăugând că brandul se pregătește acum să intre pe piețele internaționale cu obiectivul de a deveni al doilea cel mai mare brand din Uniunea Europeană până în 2030.
„Vrem ca ALP să fie peste tot”, a declarat acesta.
Legătura ALP cu Tucker Carlson, o voce influentă și controversată a dreptei americane și o figură populară în rândul bazei electorale a președintelui Donald Trump, a ajutat brandul să își facă loc pe piața americană a pliculețelor cu nicotină, cea mai mare din lume.
Concurența se intensifică și în Europa, unde brandul Zyn se extinde, în timp ce companiile se luptă pentru o piață regională estimată de Grand View Research la peste 6 miliarde de dolari până în 2031, în creștere de la aproximativ 1,7 miliarde în 2024.
ALP va începe vânzările online în Marea Britanie, Irlanda, Grecia, Elveția și România în luna iulie, urmând ca în august și septembrie să intre în Cehia, Polonia, Portugalia și Spania, iar mai târziu în Suedia și Danemarca. Lansarea în magazine fizice va dura mai mult, Marea Britanie fiind programată pentru 2027.
Compania a semnat un parteneriat cu o fabrică din Lituania pentru producția a 20 de milioane de unități în 2026 și 50 de milioane în 2027 și este în proces de a încheia noi acorduri cu alți furnizori.
În luna mai, ALP a anunțat un parteneriat cu fostul campion UFC Conor McGregor, prin care vor derula o campanie de marketing pentru extinderea internațională a brandului.