Contrastul dintre curățenia elvețiană și banii murdari: cum a ascuns HSBC peste 100 de miliarde de dolari aparținând unor traficanți, vedetelor și politicienilor corupți
Unda de șoc provocată de liberalizarea cursului francului elvețian de către Banca Elveției nu s-a disipat încă, dar iată că un nou scandal uriaș lovește industria financiară internațională. Divizia elvețiană a HSBC, a doua mare bancă din lume, a ajutat la ascunderea de fisc a peste 100 de miliarde de dolari, aparținând unor organizații criminale, traficanți de arme și diamante, lista de-ponențilo…
Potrivit unui raport publicat de International Consortium of Investigative Journalists (ICIJ), banca elvețiană a ajutat peste 100.000 de indivizi și companii din 200 de țări să eludeze fiscul, ascunzând identitatea deponenților.
HSBC este a doua bancă la nivel mondial, cu active în valoare de 2.760 miliarde de dolari.
Documentele folosite în raport, obținute de o rețea de presă care include publicațiile The Guardian, din Mare Britanie, cotidianul francez Le Monde, BBC Panorama și ICIJ, cu sediul în Washington, dezvăluie că HSBC a permis clienților, în mod curent, să retragă ”cărămizi„ de bani, deseori în monede puțin folosite în Elveția. Banca a promovat scheme care să permită clienților bogați să evite plata taxelor în Europa, a colaborat cu unii clienți pentru a ascunde conturile nedeclarate de autoritățile fiscale din țările de origine și a înființat conturi pentru infractori internaționali, oameni de afaceri corupți și alți indivizi cu activități de mare risc.
Aceste documente, care se referă la perioada 2005-2007, formează obiectul celei mai mari scurgeri de informații din istorie, scoțând la iveală circa 30.000 de conturi, în valoare de aproape 120 de miliarde de dolari. Dintre titularii acestor conturi, circa 2.900 de clienți aveau legături cu Statele Unite, ceea ce furnizează dovezi autorității fiscale americane (IRS) privind identitatea celor care ascund active în Geneva.
Raportul ICIJ are la bază o listă de clienți ai HSBC furnizată de un fost angajat din Geneva al băncii în domeniul IT, Herve Falciani, care a părăsit instituția în 2008. Statul elvețian l-a pus sub acuzare pe Falciani pentru spionaj industrial și încălcarea legislației privind secretul bancar.
Datele sustrase de Falciani au ajuns la autoritățile franceze, care le-au pus la dispoziția IRS în 2010. În acel an, pe fondul atenției tot mai mari din partea autorităților americane, divizia elvețiană a HSBC a renunțat să mai facă afaceri cu rezidenți din SUA.
Deși încă din 2010 autoritățile fiscale din întreaga lume au avut acces confidențial la documentele sustrase de Falciani, adevărata natură a comportamentului incorect al HSBC nu a fost cunoscut public.
Lista deponenților care aveau conturi deschise la HSBC la finele anului 2007 include nume ale unor traficanți de diamante aflați în urmărire internațională, precum Mozes Victor Konig sau Kenneth Lee Akselrod, oligarhul rus Gennadi Timchenko, care are legături strânse cu președintele Vladimir Putin și care a intrat în vizorul autorităților din SUA după anexarea Crimeei de către Rusia, dar și traficanți de droguri, ambasadori și politicieni sau persoane suspectate de terorism.
Printre clienții menționați în raport se numără și regele Mohammed VI al Marocului, mai mulți membri ai familiei regale din Arabia Saudită, prințul Salman bin Hamad Al Khalifa din Bahrein, precum și cunoscuți artiști și sportivi.
În replică la informațiile publicate în raportul ICIJ, HSBC a transmis că instituția bancară a suferit o ”transformare radicală în ultimii ani„, în principal în privința măsurilor pentru combaterea fraudelor fiscale, în urma căreia subsidiara din Elveția și-a redus portofoliul de clienți cu aproape 70% începând din 2007. ”HSBC a lansat numeroase inițiative pentru a se asigura că serviciile bancare nu sunt folosite pentru a eluda fiscul sau pentru spălare de bani„, se arată într-un comunicat al băncii elvețiene.
Un exemplu elocvent este cel al magnatului britanic Richard Caring, proprietarul celebrului restaurant Ivy, care în 2005 a retras de la HSBC 5 milioane de franci elvețieni (2,25 milioane lire sterline) în numerar. Întrebat de The Guardian de ce a retras o astfel de sumă, el a refuzat să explice, avocatul său spunând că este o problemă privată, care nu încalcă legea cu nimic.