Contract de 2,5 mil. lei pentru servicii de consultanță la privatizarea CFR Marfă
Ministerul Transporturilor a atribuit unei asocieri conduse de Deloitte un contract de 2,5 milioane lei (570.000 euro), inclusiv TVA, pentru servicii de consultanță în procesul de privatizare a companiei CFR Marfă.
Ministerul Transporturilor a atribuit unei asocieri conduse de Deloitte un contract de 2,5 milioane lei (570.000 euro), inclusiv TVA, pentru servicii de consultanță în procesul de privatizare a companiei CFR Marfă. Contractul a fost atribuit vineri, prin negociere, asocierii formate din Deloitte Consultanță, Mușat & Asociații și Systra, potrivit unui anunț al instituției. Asocierea va furniza servicii de consultanță pentru privatizare/asistență juridică, economico-financiară, tehnică, de reprezentare sau negociere pe întreaga perioadă de derulare a procesului de privatizare până la realizarea transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor și decontarea tranzacției. Ministerul justifică alegerea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare prin „situația de urgență extremă“, survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă. Contractul a fost estimat inițial la 3 milioane lei, fără TVA. Guvernul s-a angajat în ultimele negocieri cu FMI să publice anunțul de privatizare a CFR Marfă în luna martie a acestui an și să semneze contractul de vânzare a unui pachet majoritar de acțiuni până la jumătatea lui mai, tranzacția urmând să fie încheiată atunci când „toate condițiile vor fi îndeplinite“.