Contra curentului: familia de timișoreni care după ce și-a vândut compania către un fond de investiții străin a decis să revină la cârma afacerii cu o istorie de 30 de ani și să o răscumpere
Familia Rusu a intrat în domeniul retailului de mobilă într-o perioadă în care românii încă mai aveau în case mobila de lemn masiv cumpărată înainte de Revoluție, la care mulți tânjeau să renunțe în speranța unor obiecte mai moderne. Familia…
Familia Rusu a intrat în domeniul retailului de mobilă într-o perioadă în care românii încă mai aveau în case mobila de lemn masiv cumpărată înainte de Revoluție, la care mulți tânjeau să renunțe în speranța unor obiecte mai moderne.
Familia de timișoreni a avut suișuri și coborâșuri în retailul de mobilă și mai apoi în producția de mobilă, Casa Rusu și Rus Savitar ajungând în topul celor mai mari companii dintr-un domeniu dominat astăzi de nume precum IKEA, Mobexpert, JYSK, Staer sau Lem’s. Au făcut exit, vânzând businessul către fondul de investiții Greenbridge, însă acum familia Rusu a revenit din nou la cârma afacerii cu o istorie de 30 de ani. Care este povestea unui business care a mers contra curentului în domeniul mobilei?
Soții Dorica și Iordache Rusu au pus bazele Rus Savitar în 1994, plecând de la o casă de 200 mp unde vindeau în principal materiale de construcții. La finalul aceluiași an, ei au început să importe și mobilă. Câțiva ani mai târziu, în 1997, au deschis și primul magazin de 1.500 mp, iar în 1998 au deschis o fabrică de pâine pentru că mobila „scăzuse foarte mult”, însă nu au renunțat complet la prima afacere. În vara anului 2000, conducerea afacerii a fost preluată de Cristian Rusu, fiul celor doi antreprenori, care terminase Facultatea de Științe Economice. Așa începe povestea uneia dintre cele mai dinamice afaceri din sectorul mobilei, care a fost vândută în 2019 catre fondul de investiții Greenbridge și mai apoi răscumpărată de Cristian Rusu și de soția sa la finalul anului 2023. „Ideea mea și a soției mele a fost simplă: încercăm să o salvăm sau o lăsăm băncii și banca nu va face decât să încerce să o vândă pentru a-și recupera creditul. Ne pare rău că s-a ajuns în situația asta, dar nu puteam să o lăsăm să vedem cum se închide. Totuși, anul acesta face 30 de ani și eu am condus-o până în 2019, până la vânzare. Nu am putut să văd că toată lumea a depus armele și compania se duce într-o zonă în care nu mai poate fi salvată. Acesta a fost principalul motiv pentru care am decis să o răscumpăr”, a povestit Cristian Rusu. Practic, soluția era fie ca Rus Savitar să-și închidă porțile, fie să fie vândută către fostul proprietar la nici patru ani distanță.
Familia Rusu a semnat în 2019 cea mai importantă tranzacție din sectorul mobilei, vânzând mai mai întâi 75% din grup către fondul de investiții suedez Greenbridge. Cristian Rusu a mai rămas la conducerea executivă a companiei o perioadă pentru a face mai ușoară tranziția, iar apoi contractul cu fondul suedez viza și vânzarea restului de 25% din părțile sociale la finalul următorilor doi ani după prima achiziție. Ultimul deal dintre cele două părți s-a perfectat în martie 2022, după cum povestește Cristian Rusu. Însă, ulterior, pandemia și condițiile de pe piața mobilei nu au fost tocmai prielnice, astfel încă grupul suedez nu a putut conduce grupul către creșteri, ci din contră, astfel încât s-a văzut pus în situația de a vinde afacerea din Timiș. Astfel, Cristian Rusu a revenit în acționariatul companiei. El este și artizanul dezvoltării afacerii de familie, iar dezvoltarea Rus Savitar și Casa Rusu s-a făcut cu precădere după 2000, atunci când a preluat conducerea. El povestea anterior că a sesizat potențialul acestui domeniu atunci când a mers la un târg de case și a început să importe mobilă din PAL. „Primul camion de marfă a fost vândut într-o săptămână. În 2003 ajunsesem să vindem în jur de 40-50 de camioane din import”, povestea anterior Rusu. Încă din 2001 compania începuse să facă distribuție și către alte magazine. În 2004 a cumpărat un vechi CAP (cooperativă agricolă de producție), despre care spunea că arăta ca și cum trecuse „Al Doilea Război Mondial pe acolo” și pentru care aplătit 150.000 de euro. În următorii ani a renovat CAP-ul și l-a transfomat în centru logistic, care a ajuns la circa 10.000 mp. „În 2004 ajunsesem să vând cam 150 de camioane pe lună și văzusem o grămadă de fabrici de la toți furnizorii pe care îi aveam, așa că ne-am gândit că putem să facem și noi acest lucru (producție – n. red.). În 2005 am pornit cu prima fabrică. Am mers să cumpărăm utilaje la un târg de la Hanovra, dar nici nu știam cum arată. Am angajat pe cineva care vindea utilaje și așa am reușit să ne dăm seama cum ar trebui să ne echipăm prima fabrică”, a mai spus anterior Cristian Rusu. Investiția în utilaje și clădiri s-a ridicat la 3,5 milioane de euro, iar în 2007 acționarii au decis să investească într-o nouă fabrică, mai mare, care a fost începută un an mai târziu. Investiția a fost finalizată în 2008, la începutul crizei. În ianuarie 2009, compania pierduse 100 de magazine din cele aproape 400 către care vindea, iar tot atunci managementul a decis să deschidă un magazin la Sibiu, unde doi clienți intraseră deja în insolvență. Practic, Casa Rusu și Rus Savitar au trecut printr-o serie de provocări, însă au depășit perioada de criză, unde multe companii au capitulat. Practic, din 2009 și până în 2019, cifra de afaceri a Rus Savitar a crescut de peste trei ori, conform datelor de la Ministerul de Finanțe. Iar în această perioadă, compania nu a cunoscut scădere de vânzări, deși profitul a fluctuat.
În 2009, când piața de mobilă era în scădere, timișorenii au început să-și dezvolte propria rețea de magazine, pe care continuă să o extindă. Mobila realizată ajunge atât în magazinele proprii, cât și la rețele mari, precum și la export.
Rus Savitar lucrează în prezent doar cu clienți mari precum Dedeman, un client important și vechi, dar și din piața din Marea Britanie, restructurând câteva divizii. În plus, rețeaua Casa Rusu mai are șase magazine și 200 de angajați, față de circa 1.000 în anii de creștere a businessului.
În 2022 (ultimele date disponibile la Ministerul de Finanțe) arată că Rus Savitar a avut afaceri de 127,8 milioane de lei, în scădere cu 9% față de anul precedent, și a trecut pe o pierdere netă de peste 6 milioane de lei, față de un profit net de 9 milioane de lei în 2021. Practic, răscumpărarea businessului a venit după ce fondul de investiții Greenbridge nu a reușit să îl mențină pe o pantă ascendentă. În 2022, Casa Rusu avea circa 20 de magazine, iar Cristian Rusu a decis ca urmare a răscumpărării și reorganizării businessului să închidă unitățile neprofitabile.
„Acum încercăm să gândim modul în care vom reconstrui. Cred că va fi diferit față de cum am dezvoltat-o inițial, pentru că ne vom uita clar la cerințele pieței și vom vedea cât vom investi în producție și cât vom investi în retail. În momentul de față, clar ne aplecăm mult către zona de producție, pentru că aici au fost și investițiile cele mai mari ale companiei”, și-a descris noile ambiții Cristian Rusu.

Cristian Rusu, fondator, Casa Rusu: „Acum încercăm să gândim modul în care vom reconstrui. Cred că va fi diferit față de cum am dezvoltat-o inițial, pentru că Ne vom uita clar la cerințele pieței și vom vedea cât vom investi în producție și cât vom investi în retail. În momentul de față clar ne aplecăm mult către zona de producție, pentru că aici au fost și investițiile cele mai mari ale companiei.”
Momente cheie ale Rus Savitar
1994
Familia Rusu pune bazele afacerii mai întâi ca distribuitor de materiale de construcții
2000
La conducerea companiei vine Cristian Rusu, care ulterior începe importul de mobilă din PAL
2005
Familia Rusu investește în prima fabrică de mobilier
2008
Pariu pe a doua fabrică
2009
Începe dezvoltarea propriei rețele de magazine
2019
Familia Rusu vinde 75% din grup către fondul de investiții Greenbridge
2022
Fondul de investiții Greenbridge devine unicul proprietar al grupului
2023
Rus Savitar și Casa Rusu intră în concordat preventiv la propria cere
2023
Familia Rusu revine ca proprietar al Rus Savitar și Casa Rusu pentru a salva brandul