Consumul în octombrie: plus 4,1% an/an și creștere de 1,3% față de septembrie. În primele zece luni consumul s-a majorat cu 2%
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul, cel mai bun indicator pentru consum, a crescut în octombrie atât ca serie brută cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 4,1%, respectiv 5,7%, comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul, cel mai bun indicator pentru consum, a crescut în octombrie atât ca serie brută cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 4,1%, respectiv 5,7%, comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Evoluția a fost determinată de majorarea cu 13,1% a vânzărilor înregistrate la produse nealimentare și cu 4,8% a vânzărilor de produsele alimentare, băuturi și tutun. În ceea ce privește comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate, acesta a scăzut cu 12%, arată datele transmise joi de INS.
În luna octombrie, de afacerile din comerțul cu amănuntul a crescut atât ca serie brută cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 1,3%, respectiv 1,8%, comparativ cu luna precedentă. Potrivit datelor INS, avansul de 1,3% a fost susținut de creșterea cu 3,8% a vânzărilor de produse alimentare, băuturi și tutun și cu 3,3% a vânzărilor de produse nealimentare. La comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate s-a înregistrat o scădere de 6,5%.
(Sursa: INS)
În perioada ianuarie-octombrie 2020, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul a crescut 2% față de perioada similară a anului trecut, datorită creșterii vânzărilor de produse alimentare, băuturi și tutun cu 5,7% și a vânzărilor de produse nealimentare cu 4,9%. Comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 8,8%.
(Sursa: INS)

