Consumul accelerează puternic: Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul, principalul indicator pentru consumul privat, s-a majorat în aprilie cu 42,8% an/an. În primele patru luni, consumul a crescut cu 12,5%
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul, principalul barometru pentru consumul privat, a marcat în luna aprilie o creștere cu 42,8%, ca serie brută, față de perioada similară a anului trecut, pe fondul creșterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare cu 62,5%, la vânzările de carburanți cu 56,5% și la vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun cu 21,2%, arată datele transmi…
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul, principalul barometru pentru consumul privat, a marcat în luna aprilie o creștere cu 42,8%, ca serie brută, față de perioada similară a anului trecut, pe fondul creșterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare cu 62,5%, la vânzările de carburanți cu 56,5% și la vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun cu 21,2%, arată datele transmise vineri de Institutul Național de Statistică (INS).
“Statisticile indică accelerarea dinamicii anuale a volumului vânzărilor din comerțul cu amănuntul în aprilie spre un nivel record, evoluție puternic influențată de efectul bază, date fiind restricțiile implementate anul trecut pentru contracararea crizei sanitare”, notează într-o analiză Andrei Rădulescu, director Analiză Macroeconomică la Banca Transilvania.
În primele patru luni, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie brută, a înregistrat o creștere pe ansamblu cu 12,5%, datorită creșterii vânzărilor de produse nealimentare (plus 22,0%), comerțului cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (plus 9,3%) și vânzărilor de produse alimentare, băuturi și tutun (plus 5,2%).
(Sursa: INS)
Comparativ cu luna martie 2021, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie brută, a crescut pe ansamblu cu 5,0%, datorită creșterilor înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (plus 7,1%) și la vânzările de produse nealimentare (plus 6,9%).
Comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 2,4%.
Conform scenariului macroeconomic central al Băncii Transilvania consumul privat, principala componentă a PIB, s-ar putea majora în perioada 2021-2023 cu o dinamică medie anuală de 4%.
