Home Actualitate Constantinescu: Asigurările au avut un a...
Actualitate

Constantinescu: Asigurările au avut un an dificil în 2014 și plin de bâlbe din partea ASF

Industria asigurărilor a avut un an dificil în 2014 și plin de bâlbe din partea ASF, iar lucurile sunt departe a merge într-o direcție normală, a declarat Cristian Constantinescu, fostul director general al UNSAR și al Allianz-Țiriac, prezent la un eveniment de specialitate.

“Ca autoritate de reglementare, ASF este departe de a produce ce așteptam să producă. Schimbările anunțate nu au reușit să se ridice la nivelul așteptarilor și sunt mult prea multe bâlbe. Nu am primit, spre exemplu, răspunsul la întrebarea «În baza cărei legi funcționează Astra?» și nu numai ea. Inconsistența decizională și toate bâlbele legate de brokeri se văd cu ochiul liber”, a afirmat Constantinescu, în prezent membru în Consiliul de Administrație al Allianz-Țiriac.

Referitor la cea mai recentă modificare a normei RCA, care a avut loc în ianuarie, Constantinescu a arătat că aceasta trebuia modificată mult mai consistent.

“Prevederea care obliga asigurătorul să își acopere obligațiile asumate din prima de asigurare era oricum egală cu zero. În primul rând, nu putea fi controlată și, în al doilea rănd, nu exista nicio penalitate. Ce nu înțeleg este anularea prevederii care limita nivelul facturilor pe care anumite unități de reparații auto le pot prezenta asigurătorilor și toată lumea știe că în foarte multe cazuri sunt de două, chiar trei ori cât o factură de reprezentanță auto. Acesta este un pas foarte mare înapoi, făcut fără ca cineva din ASF să aibă curiozitatea să studieze, analizând piața de asigurări, cam care este impactul în bani, în dauna medie, al facturilor de la aceste service-uri”, a spus fostul șef al UNSAR.

El a arătat că ASF, la nivel declarativ, își propune să reducă primele de asigurare și presiunea pe clienți, dar adoptă măsuri total contrarii, care au ca efect creșterea tarifelor, și nu la scăderea acestora.

Constantinescu a calificat drept “aberante” recentele declarații ale unui reprezentant din ASF, care a afirmat că asigurătorii vor fi verificați și sancționați pentru posibilele abuzuri în privința modului de stabilire a nivelului primei RCA pentru tineri.

“ASF n-are absolut nicio bază legală pe care să fundamenteze un asemenea demers”, a spus Constantinescu.

În acest context, a spus Constantinescu, o prognoză privind evoluția pieței de asigurări “este foarte greu de făcut” pentru anul 2015 în condițiile în care “nu știm ce va face ASF în acest an”.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună