Consiliul Județean Arad investește aproximativ 100 mil. lei modernizarea infrastructurii rutiere
Consiliul Județean Arad a alocat pentru acest an aproximativ 100 mil. lei (19,6 mil. euro) pentru lucrări de infrastructură rutieră, reprezentând aproximativ 35% din bugetul total de investiții pentru 2026, estimat la 294 mil. lei (57,8 mil. euro). Fondurile sunt…
Consiliul Județean Arad a alocat pentru acest an aproximativ 100 mil. lei (19,6 mil. euro) pentru lucrări de infrastructură rutieră, reprezentând aproximativ 35% din bugetul total de investiții pentru 2026, estimat la 294 mil. lei (57,8 mil. euro). Fondurile sunt direcționate atât către continuarea lucrărilor aflate deja în execuție, cât și către deschiderea unor noi șantiere în județ, potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Județean Arad.
’’Continuăm lucrările la drumurile din nordul județului, Mișca-Apateu-Berechiu, Cermei – limită județ Bihor, Cermei-Beliu, Cermei-Șicula. În această zonă Cermei – Șepreuș este gata, sperăm să finalizăm toate aceste tronsoane în acest an. De asemenea, continuă lucrările la Drumul Regelui, care leagă zona frumoasă Petriș de Hunedoara. În acest an, dorim să începem lucrările la drumurile Lipova – Neudorf, Sâmbăteni – Ghioroc și Cruceni – Firiteaz. Tot în acest an pregătim alte șantiere, licităm execuția pentru drumul Mocrea – Chier – Târnova și continuăm documentația pe Bata – Birchiș – limită județ Timiș, partea de proiectare’’, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, într-un comunicat de presă.