Consiliul de Securitate ONU a aprobat acordul nuclear cu Iranul
Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a aprobat, luni, acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul, menținând posibilitatea reactivării sancțiunilor dacă regimul de la Teheran va încălca termenii înțelegerii în următorii zece ani, informează Fox News.
Cei 15 membri ai Consiliului de Securitate ONU au adoptat în unanimitate proiectul de rezoluție elaborat în contextul acordului nuclear cu Iranul.
În schimbul anulării sancțiunilor impuse de Statele Unite, Națiunile Unite și Uniunea Europeană, Iranul va limita activitățile nucleare.
Sancțiunile care au fost aplicate până acum Iranului vor putea fi reactivate dacă regimul islamist de la Teheran va încălca termenii acordului în următorii zece ani.
Iranul și marile puteri din grupul P5+1 (SUA, M.Britanie, Franța, Rusia, China și Germania) au ajuns, pe 14 iulie, la un acord privind programul nuclear iranian. Acordul include un compromis între Washington și Teheran care va permite inspectorilor ONU să solicite vizite la obiective militare iraniene, în cadrul efortului de monitorizare, dar nu vor avea dreptul automat de a efectua inspecții inopinate. În cazul în care Iranul respinge o cerere de inspecție, o comisie de arbitraj formată din reprezentanți iranieni și ai marilor puteri va decide dacă vizita trebuie permisă sau nu. Lipsa dreptului automat de a efectua inspecții ar putea oferi Teheranului timp să mușamalizeze eventualele nereguli până la efectuarea vizitei. O concesie făcută de Iran este menținerea sancțiunilor privind rachetele pentru încă opt ani și a embargoului privind armele pentru cinci ani.