Consiliul Concurenței spune că acordul între procesatori și retaileri privind reducerea prețului la lapte nu trebuie să afecteze fermierii „Prin stimularea consumului autohton va crește cererea”
Reprezentanții Consiliului Concurenței spun că negocierile între retaileri și procesatori s-au finalizat și că prețul laptelui înregistrează reduceri, în medie, de 20% în cea mai mare parte a magazinelor. „Reducerile de preț sunt acordate exclusiv de retaileri și procesatori și…
Reprezentanții Consiliului Concurenței spun că negocierile între retaileri și procesatori s-au finalizat și că prețul laptelui înregistrează reduceri, în medie, de 20% în cea mai mare parte a magazinelor.
„Reducerile de preț sunt acordate exclusiv de retaileri și procesatori și nu trebuie să afecteze fermierii, respectiv prețul laptelui la poarta fermei, ci, dimpotrivă, prin stimularea consumului autohton va crește cererea, iar producătorii locali vor vinde mai mult”, a spus Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței. El adaugă că deși este un acord voluntar, iar retailerii și procesatorii nu au o obligație legală de a participa, aceștia au aderat în număr mare la inițiativa Guvernului. În plus, el spune că reducerile la prețul laptelui proaspăt românesc ajung până la 34% în cazul unor sortimente disponibile în magazine.
Prețul laptelui românesc, atât cel de 1,5% grăsime, cât și cel de 3,5%, a înregistrat scăderi la rafturile magazinelor încă din primele zile de la intrarea în vigoare a acordului, conform informațiilor colectate din platforma Monitorul Prețurilor analizate de Consiliul Concurenței.
Acordul voluntar între retaileri și procesatori pentru reducerea prețului pentru laptele proaspăt de consum a fost convenit la întâlnirea premierului Nicolae Ciucă, cu reprezentanți ai fermierilor, ai procesatorilor din industria alimentară, ai Asociației Marilor Rețele Comerciale din România și ai Asociației Companiilor de Distribuție de Bunuri din România, pentru o perioadă de șase luni, începând cu data de 1 mai. Acordul vizează reducerea la laptele proaspăt românesc care costa peste 7 lei/litru (fără să fie inclus în vreo promoție) la data întâlnirii de la Guvern (11 aprilie 2023). Consiliul Concurenței s-a implicat în acțiunile de implementare a acestui acord pentru a îndruma companiile interesate să participe astfel încât să nu riște încălcarea regulilor de concurență.
Reprezentanții Consiliul Concurenței mai spun și că instituția va monitoriza această inițiativă împreună cu instituțiile responsabile, precum Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), utilizând aplicația Monitorul Prețurilor la Alimente, și va prezenta informațiile Guvernului care va decide dacă se impun măsuri.