Consiliul Concurenței aprobă o nouă tranzacție pe piața de servicii medicale: Medicover preia companiile din România care apartin Synlab International
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Medicover Investment BV intenționează să preia companiile din România care apartin Synlab International GmbH, apreciind că operațiunea nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței pe piața romȃnească. Tranzacția vizează firmele Synlab West SRL, Laboratoarele…
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Medicover Investment BV intenționează să preia companiile din România care apartin Synlab International GmbH, apreciind că operațiunea nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței pe piața romȃnească.
Tranzacția vizează firmele Synlab West SRL, Laboratoarele Synlab SRL, Zostalab SRL, Medsense Servicii Medicale SRL, CMI Dr Iacobescu C Anca SRL și CMI Dr Marinescu Dana Mihaela SRL.
Grupul suedez Medicover, al treilea operator privat de sănătate din piața locală, a anunțat în aprilie că a achiziționat operațiunile deținute de Synlab în România, Turcia, Cipru, Slovenia, Croația și Macedonia de Nord. Valoarea tranzacției este de 71,3 milioane euro și a fost finanțată din surse proprii, potrivit reprezentanților companiei.
Medicover Investment BV, din Olanda, face parte din grupul suedez Medicover, furnizor de servicii medicale și de diagnosticare și operează clinici ambulatorii, spitale, unități de îngrijire de specialitate, laboratoare și puncte de recoltare a sângelui în Polonia, Germania, România, India și Ucraina.
În România, grupul Medicover operează prin divizia sa de servicii de asistență medicală, o rețea formată din 41 de clinici și prin divizia de servicii de diagnosticare, reprezentată de Synevo Romania.
Companiile din România aparținând Synlab International sunt active în domeniul serviciilor de diagnostic de laborator și al testelor de specialitate în mai multe domenii medicale.