Home Afaceri Conferința BM Inovatori în vremuri de pa...
Afaceri

Conferința BM Inovatori în vremuri de pandemie: Nu discutăm „dacă” inovăm, ci „când” inovăm

Inovația reprezintă o provocare pentru companii, influențându-le modelul clasic de business. În vremuri „tulburi”, reprezintă și singura soluție de supraviețuire, după cum a reieșit din evenimentul de anul acesta dedicat companiilor care inovează în România. Conferința dedicată companiilor inovatoare este…

Conferința BM Inovatori în vremuri de pandemie: Nu discutăm „dacă” inovăm, ci „când” inovăm
Conferința BM Inovatori în vremuri de pandemie: Nu discutăm „dacă” inovăm, ci „când” inovăm · Foto: Business Magazin

Inovația reprezintă o provocare pentru companii, influențându-le modelul clasic de business. În vremuri „tulburi”, reprezintă și singura soluție de supraviețuire, după cum a reieșit din evenimentul de anul acesta dedicat companiilor care inovează în România.

Conferința dedicată companiilor inovatoare este un proiect pornit în 2014, când redacția Business MAGAZIN observa că, în pofida faptului că suntem considerați un Silicon Valley al Europei Centrale și de Est, România este în peisajul european clasată de Eurostat drept singurul inovator modest alături de Bulgaria. Lucrurile nu s-au dezvoltat prea mult de atunci, dacă ne gândim că în 2019, cheltuielile de cercetare-dezvoltare au reprezentat 0,48% din PIB, adică 5,6 miliarde de lei, din care 0,28% generate de sectorul privat și 0,2%, de sectorul public. La nivelul UE, investițiile în cercetare și dezvoltare s-au plasat la circa 2,18% din PIB, valoarea totală a cheltuielilor alocate acestui sector fiind de 295 de miliarde de dolari (în 2018); 1,45% din total a fost generat de sectorul privat, potrivit Eurostat. Cum stau lucrurile în pandemie – poate fi contextul pandemic o oportunitate pentru stimularea inovațiilor din România? Au răspuns invitații noșțri din cadrul celei de-a șaptea ediții a conferinței inovației realizate de Business MAGAZIN în parteneriat cu INFORM LYKOS, Roca X, Frigotehnica.

Nu discutăm despre “dacă” inovăm, ci despre “când” inovăm

BM: Cum a fost anul 2020 pentru dvs. și pentru businessul INFORM LYKOS România?

Kostas Fiakas, INFORM LYKOS: Putem spune că pandemia a deschis un nou capitol în viața socială și economică. Vorbim despre lucruri noi care au apărut în viața noastră și acestea ne vor influența activitatea și în viitor – COVID va rămâne cunoscut în istorie nu doar pentru criza economică și financiară – dar și ca fiind un driver al inovației și digitalizării. Un bun exemplu al ceea ce se întâmplă este această videoconferință, putem să avem evenimente digitale, colaborări online. Credem că această situație care stimuleaza inovația, pe care o vedem cu toții, în afară de ceea ce se întâmplă cu pandemia, din punct de vedere tehnologic este benefică. Aceste soluții video pot fi îmbunătățite mai rapid nu pentru a înlocui comportamentele și atitudinile, dar și pentru a ne aduce mai aproape, mai ușor. Putem vedea că se dezvoltă zone în care vorbim despre realitatea augmentată, plățile digitale, recunoașterea digitală a identității și soluțiile paperless ce înlocuiesc documentele operate fizic și interacțiunile fizice. Serviciile cloud și de curierat sunt de asemenea, în creștere.

BM: Descrieți-ne activitatea din România a dvs. și  a companiei, dar și felul în care integrați inovația în aceasta, având în vedere faptul că inovațiile sunt greu de definit și sunt diferite pentru fiecare companie și pentru fiecare domeniu de activitate.

Kostas Fiakas: La Inform Lykos România avem în oferta noastră de produse și servicii gama noastră de patrimoniu, și anume servicii de tipărire și distribuție a declarațiilor digitale, precum și formularistică și tipărire securizată, dar de asemenea, servicii de producție și personalizare a cardurilor, mai ales pentru sistemul bancar, prin colaborări cu Visa, Mastercard, American Express etc. și pe acest segment pot spune că suntem în top 3 la nivel european și avem o linie importantă de producție în România.

În afară de asta, adoptăm inovația, am evoluat în direcția serviciilor ce adresează transformarea digitală a companiilor și furnizăm clienților noștri soluții specializate și personalizate pentru a răspunde nevoilor lor. Spre exemplu, am folosit serviciile de comunicații precum cel al videoconferinței de astăzi pentru a construi alte noi produse și noi servicii – acum am dezvoltat soluții prin care, în plus față de produsele video, putem identifica mai bine clienții, folosind tehnologii precum cele de scanare OCR. Am ajuns in punctul în care vorbim despre „VBanking”, „VInsurance” – suntem foarte aproape de o digitalizare completă astfel încât să facem online tot ce se poate face fizic într-o sucursală prin soluții digitale dedicate clienților. De exemplu, la INFORM oferim serviciul  de digital onboarding, prin care companiile își pot identifica si inregistra clienții, pot concluziona și semna electronic un contract, fără să fie necesară vizita într-o sucursală.

Pentru oamenii care merg in sucursale bancare, avem un kit special prin care clienții pot să își gestioneze singuri documentele – introducem astfel și un nou concept, cel de „phydigital”, fiindcă avem abordarea fizică din sucursale, precum și abordarea digitală, având în vedere faptul că clientul nu mai folosește hârtii in relatia cu bănca. De asemenea, dacă înainte imprimam facturi pentru clienți, acum le oferim e-bills și e-declarații fiscale și suntem foarte mândri de aceste realizări.

BM: Așadar, ați spune că pandemia a accelerat genul acesta de inovații?

Kostas Fiakas: Pandemia a grăbit de fapt realizarea tuturor acestor lucruri, a trebuit doar să îi aducem pe oamenii potriviți împreună și să facem un plan pentru a lansa produsele și serviciile în piață.

BM: Cunoașteți expresia „Inovează sau mori”- aceasta este situația în care s-au găsit multe dintre companii în această perioadă. Cum s-au descurcat clienții dvs. să integreze noile soluții?

Kostas Fiakas: Piața merge mână în mână cu dezvoltarea acestor tehnologii, vedem că tot mediul de IT&C dezvoltă produse remarcabile, sunt multe minți extraordinare aici pe plan local care prin contribuția lor își îmbunătățesc portofoliile de servicii și asta este ceea ce facem și noi, la INFORM – în afară de aceste creșteri și de soluții complementare, vedem și multe atitudini extroverte – căutarea si încercarea de noi piețe și de noi regiuni – așadar, în mod cert, este un trend.

BM: Cum finanțezi un proiect de inovație, în special într-un context atipic precum cel pe care îl traversăm acum?

Kostas Fiakas: Finanțarea este întotdeauna un aspect complex, putem să o împărțim între propria finanțare, dar și finanțare externă – cu fonduri europene, de la fonduri de capital de risc, angel investors – indiferent de sursa acesteia, ar trebui corelată cu un plan de afacere corespunzător și cu obiective bine determinate – desigur, să aibă ingredientele potrivite ca să se întâmple.

BM: Cum măsurați efectele inovației ?

Kostas Fiakas: Este bine să ai mereu indicatori de performanță, să vezi cum evoluează lucrurile și care este impactul, impactul trebuie să existe în organizație, dar în mod ideal, trebuie să fie un capacitator al industriei și, într-un final, al societății. Câțiva indicatori ar putea fi – reducerea ciclului de timp necesar pentru a realiza obiectivele, creșterea calității, optimizarea costurilor și, desigur, generarea de noi linii de venituri pentru companie.

„Piața locală încurajează inovația – văd aici companii locale care construiesc lucruri noi în domeniul IT&C și au ajuns să se remarce la nivel regional, european și chiar și global, sunt optimist în ceea ce privește cultura inovației din România – avem exemple bune de colaborare la nivel de companie.”

Kostas Fiakas, Chief Strategy Officer, Inform (Lykos România)

BM: Cum generezi noi idei în companie?

Kostas Fiakas: Companiile sunt „organisme vii” – vedem exemple precum Amazon, care prin Amazon Web services a crescut profitul companiei, ce s-a întâmplat a fost că au construit un marketplace pentru a-și susține ecosistemul de parteneri – așadar a trebuit să ofere tuturor acestor companii capacitatea potrivită, să ofere acces la comerțul online; într-un final au realizat că pot transforma acest business în core businessul lor, 60% din profit vine din acest domeniu pe care l-au lansat recent. Ideile inovatoare pot veni de oriunde.

Transformarea este importantă, ai nevoie de oamenii potriviți care au o bună înțelegere a afacerii în care se află, o privire de ansamblu și pot să conducă schimbarea, companiile se concentrează puțin pe acest aspect, dar transformarea aduce un potențial imens.

BM: Este inovația dependentă  în vreun fel de dimensiunea companiei?

Kostas Fiakas: Atât companiile mari, cât și cele mici pot inova – pentru start-up-uri trebuie să facă ceva inovator implicit pentru a supraviețui în piața de business. Companiile mari trebuie să angreneze oamenii potriviți pentru a lansa inovația, să aibă uneltele potrivite, machine learning, RPA, roboți software pentru a permite inovația în organizație. Un aspect important are legătură cu cultura companiei care trebuie să fie schimbată, mentalitatea trebuie schimbată în organizație pentru a genera inovația. HR-ul joacă un rol important, este bine să ai indicatorii de performanță optimi, oamenii care gândesc astfel să fie recompensați.

BM: Care sunt disruptorii de top pe care i-ați văzut recent – care sunt companiile, invențiile, ideile, care au schimbat lumea dvs. recent?

Kostas Fiakas: Aș menționa zona de Big Data, care a permis dezvoltarea de noi produse și soluții în domeniul inteligenței artificiale și machine learning, ne lovim de acestea în diferite forme și în diverse aplicații, acestea trebuie adoptate de companie pentru a ajunge la inovație și la transformare digitală în companiile lor – dacă cuplăm asta cu robotizarea automatizării proceselor, cu siguranță putem face o diferență uriașă. Combinația acestora poate aduce rezultate uimitoare, urmăm acest trend și suntem foarte optimiști în legătură cu viitorul și ceea ce poate aduce pentru a ne face viețile mai ușoare și pentru a ne lăsa pe noi oamenii, să ne concentrăm pe activitățile de bază și să avem mai mult timp pentru o viață echilibrată.

BM: Oferiți-ne un sfat pentru clienți și parteneri pentru ca inovația să fie implementată mai ușor.

Kostas Fiakas: Sfatul este să lucreze în continuare, să ofere rezultate, să facă parteneriatele și coalițiile potrivite, să înțeleagă faptul că one man show este un concept care nu mai există în prezent – trebuie să fim în parteneriate, în ecosisteme, să ne deschidem ochii și, în mod cert, aceasta este modalitatea prin care putem ajunge într-o poziție bună în economia globală – sky is the limit.

BM: Dle. Neacșu, înainte să deschidem discuția despre inovație, spuneți-ne mai multe despre compania pe care o reprezentați.

Adrian Neacșu, Frigotehnica: Frigotehnica este o companie cu experiență și istorie de 70 de ani în România, este o companie care prestează servicii în domeniul instalațiilor frigorifice, folosește echipamente și componente de la furnizori și parteneri din țară și străinătate, ne lăudăm cu faptul că suntem lideri în Bulgaria, Ucraina și am avut proiecte și în Cehia, Slovacia și Germania. Anul acesta ne-am propus o cifră de afaceri de 26 de milioane de euro doar în România, iar cifra de afaceri pe întreg grupul se ridică undeva la 29 de milioane de euro; tot grupul suntem undeva la 220 de angajați.

„Din punctul meu de vedere, o companie are nevoie de două lucruri – are nevoie de resursa umană și de finanțare. Resursa umană, oamenii, trebuie să fie deschiși, proactivi, noi lucrăm într-o industrie cu specific tehnic și unde este nevoie să ținem clar pasul cu inovația și tehnologia. Cel de al doilea element de care este nevoie, finanțarea, îți oferă practic libertatea de a accesa inovația și se dovedește a fi un asset destul de important în aplicarea inovației.”

Adrian Neacșu, general manager Frigotehnica

BM: Este o companie mare, prin urmare am să vă întreb cum se desfășoară inovația într-o astfel de companie și în domeniul pe care îl reprezentați?

Adrian Neacșu: Noi mergem pe două tipuri de inovare – în primul rând, mergem pe linia de inovare tehnologică și inovare a proceselor interne de lucru. Prin inovarea tehnologică încurajăm trecerea cât mai rapidă de la freonii de lucru clasici la soluțiile prietenoase cu mediul. De asemenea, ne concentrăm și pe soluții tehnice ce au ca țintă economisirea de energie electrică. De asemenea, pentru consumul de energie optimizat al instalațiilor noastre frigorifice folosim și propunem clienților ultimele soluții apărute în piață – bineînțeles, efectuăm setările indicate de furnizori și le adaptăm împreună cu echipele noastre din teren.

BM: Nu pare o misiune ușoară – îl invităm în discuție și pe Ionuț Bindea, investment manager la Roca X – să ne spună cum vede inovația având în vedere că Roca recunoaște ideile inovatoare și le și susține? Cum susțineți inovațiile din România și companii inovatoare precum Frigotehnica?

Ionuț Bindea, Roca X: Am să pornesc de la ceea ce ați spus mai devreme, „Innovate or Die”. Noi considerăm că trăim din ce în ce mai mult într-o epocă în care acel creative disruption este din ce în ce mai real. Din punctul nostru de vedere, nu discutăm despre „dacă” inovăm, ci despre „când” inovăm. Am observat din experiența noastră că acele companii care nu îmbrățișează inovația vor dispărea de pe piață cu certitudine și vor lăsa loc celor mai inovatoare companii.

Pornind de la această idee, Roca susține inovația în companiile din portofoliu prin trei piloni principali – knowledge, capital și skin in the game. În ceea ce privește cunoștințele pe care le oferim companiilor, trebuie să menționez și ideea de sinergie – sinergiile între companii și transferul de cunoștințe de la Roca către companiile din portofoliu și între companiile din portofoliu.

De exemplu, suntem într-un proces de eficientizare operațională în toate companiile prin adaptarea de noi procese tehnologice și noi modalități de măsurare a rezultatelor – suntem în proces de discuții cu mai mulți potențiali parteneri pentru a trece la formula de Industry 4.0 acolo unde aceasta se pretează în companii și încercăm, pe cât posibil, să promovăm tot ce este eficient pentru fiecare companie în parte, dar nu pe o idee de „one pitfall” pentru că „one pitfall” nu se aplică.

Al doilea palier este cel de capital – în primul rând trebuie să plecăm de la premisa că orice upgrade, orice soluție inovativă trebuie ca într-un final să aibă un payback și să se plătească practic singură – pornind de aici, ideea de capital se transformă într-un bridge până la momentul în care această soluție ajunge la rezultate. Al treilea element cu care venim în companie este cel de „Skin in the Game”, adică de partnership, de parteneriat cu antreprenorul care a fondat compania, care trebuie să aibă viziune din punctul nostru de vedere și cu care stabilim un parteneriat de win-win, lose-lose și împreună trecem prin toate etapele inovației.

Nu discutăm despre «dacă» inovăm, ci despre «când» inovăm. Am observat din experiența noastră că acele companii care nu îmbrățișează inovația vor dispărea de pe piață cu certitudine și vor lăsa loc celor mai inovatoare companii.”

Ionuț Bindea, investment manager RocaX

BM: Cum alegeți proiectele pe care vreți să le finanțați?

Ionuț Bindea: Există trei direcții în care ne uităm atunci când ne gândim dacă să investim sau nu într-o companie – în primul rând ne uităm la antreprenorul cu care ne parteneriem – dacă avem un antreprenor cu care să stăm de aceeași parte a mesei și nu de părți diferite ale mesei, atunci sky is the limit, așa cum spunea și antevorbitorul meu.

Apoi, ne uităm la produs și la piață pentru că sunt esențiale pentru dezvoltarea companiei – dacă partenerul și produsul sunt de calitate, atunci ne uităm la companie fiindcă orice companie poate să crească dacă are aceste prime ingrediente.

Unul dintre elemente – dacă e să revenim și la tema de astăzi, pe care le căutăm într-un antreprenor, este să fie deschis să îmbrățișeze inovația, să fie deschis să vadă în viitor și să caute acele soluții out of the box, să nu rămână închistat în așa se face sau așa făceam până acum – și să vadă potențialul.

BM: Dle. Marius Ghenea, cum vedeți dvs. inovația după atât de multă experiență în domeniu – ați început într-o perioadă în care cuvântul nu era pe buzele tuturor în România?

Marius Ghenea, Catalyst Solutions: Într-adevăr, în anii ’90, s-a vorbit destul de puțin despre inovație, iar în continuare, și în prezent cred că există diverse confuzii cu privire la inovație, cel puțin în relație cu creativitatea și procesele creative.

În realitate inovația înseamnă execuție, înseamnă implementare, înseamnă ducerea la bun sfârșit a unor concepte sau punerea în practică cu succes a unor proiecte inovative și, din acest punct de vedere, ca investitor, antreprenor în serie, investitor în venture capital, am încercat să fac inovație și să stimulez inovația acolo unde am putut.

Se vorbea la început despre studiile cu privire la inovație în România, respectiv în alte țări din Europa și, într-adevăr, pe studiile comparative recente, România este pe unul dintre ultimele locuri, dacă nu chiar pe ultimul loc în ceea ce privește inovația, dar aici sunt câteva componente pe care ar trebui să le menționăm.

De multe ori, antreprenorii români fac inovație fără să își dea seama că o fac și perioada de pandemie ne-a demonstrat chiar aceasta – că facem inovație fără să realizăm acest lucru – până la urmă inovație înseamnă o îmbunătățire de produse, procese, sisteme de a face business, chiar dacă acestea nu sunt revoluționare, nu sunt cele care schimbă paradigme de business, ci doar aduc îmbunătățiri discrete și continue ale produselor, serviciilor existente și, evident, ale proceselor, sistemelor, pe baza cărora funcționează companiile.

Într-un an ca 2020, toți antreprenorii și toate companiile a trebuit să facă inovație fiindcă cine nu a făcut inovație a murit pur și simplu. Era tot așa, un studiu recent apropo de antreprenori în zona de tehnologie în particular din care reieșea că mai mult de o treime dintre ei spuneau că 2020 a fost un an de pivotare – acest lucru înseamnă că se schimbă semnificativ produsul, serviciul sau diverse procese, sisteme și metode de a face businessul. De asemenea, se poate schimba nu neapărat produsul, ci modul în care este el adresat pe piață.

Avem, spre exemplu, mai ales în zona noastră de activitate, de tehnologie, o mulțime de companii care fac cercetare dezvoltare, dar nu pot să aducă această cercetare dezvoltare înspre programele guvernamentale care asigură fie scutiri de taxe, fie granturi legate de cercetare dezvoltare pentru că nu există experți care să certifice așa ceva. Din acest punct de vedere, alte țări raportează cifre mult mai bune pe inovare pur și simplu pentru că încadrează mai bine procesele de inovare acolo unde ar trebui să fie încadrate – să nu uităm că inovare nu înseamnă neapărat ceea ce se întâmplă în companiile mari – în corporații – parte din procesele de inovare se desfășoară în mod continuu, constant, în companiile mici și mijlocii, companii în care noi cu fondul Catalyst România, atât cu fondul I, cât și cu fondul II, investim.

BM: Dle Neacșu, cum a fost influențată Frigotehnica de pandemie – mai cu seamă prin prisma oportunităților pe care le-a adus această pandemie companiilor de peste tot?

Adrian Neacșu: Desigur că această perioadă, începând cu lunile martie-aprilie, cumva ne-a direcționat către locul în care să mergem și să facem progrese în ceea ce înseamnă digitalizare spre exemplu, noi, acum, folosim aplicații care ne permit să avem acces practic din orice loc, în orice moment, acces la informație în timp real și acest lucru a reieșit odată cu această situație și cu această criză sanitară. Modificarea de care spuneam, referitoare la activitatea noastră, a fost în zona aceasta de digitalizare, la începutul anului ne-am propus să inovăm și procesul de lucru, în sensul de a lucra în BIM (Building Information Modeling), care ne va ajuta să avem o proiectare mai riguroasă, o coordonare mai bună între specialități, erori mai puține.

BM: Au fost mai multe proiecte inspirate în mod evident de contextul pe care îl trecem – cele de proiecte inovatoare?

Ionuț Bindea: Au fost proiecte interesante și challenging tocmai datorită proiectelor pe care le-am avut în acest an, în companiile din portofoliul nostru, absolut partea de digitalizare a fost o prioritate – a fost o necesitate, care oricum era planificată. Așa cum vă spuneam, ne îndreptăm cu pași repezi spre zona de industry 4.0, în toate companiile și în zona de eficientizare, încercăm să implementăm în companii cât mai multă digitalizare în activitate și, mai ales, în toate palierele de activitate, chiar suntem foarte interesați în  a introduce IT-ul în zona de producție, este un plus.

BM: Ce contează cel mai mult atunci când reprezentantul unei companii solicită finanțarea sau mergeți dvs. către ei?

Ionuț Bindea: Contează în primul rând ca persoana cu care ne așezăm la masă să aibă aceleași valori ca și noi, să avem aceeași viziune, să aibă o dorință internă de a se parteneria și să fie pregătit pentru a se parteneria cu tot ce înseamnă asta – parteneriatul înseamnă să pui la masa ta un străin la început, dar să înțeleagă că împreună putem face mai mult decât singuri și dacă aceste elemente sunt acolo, atunci trecem la pasul următor, unde ne interesează foarte mult potențialul.

Ne uităm la potențialul companiei, nu la unde este ea astăzi și problemele pe care le-ar avea compania – suntem la origini specializați în zona de distress – ne uităm cu mult interes la cum se face turnaround în companiile cu probleme, dar și la cum se poate face scalare – venim și punem capital exact în această zonă de creștere pentru a da un boost companiilor.

BM: Dle Ghenea, care sunt criteriile pe care pariați la Catalyst când alegeți ce companii să finanțați?

Marius Ghenea: În primul rând, cred că orice investitor, orice fond de investiții, trebuie să își definească o strategie de investiții – aceasta cuprinde sectoare, priorități, stadii de dezvoltare ale companiilor – pentru noi, lucrurile sunt simple, noi vrem să facem ceea ce știm, am făcut deja acest lucru în primul fond și am demonstrat deja randament și succes pentru investitorii noștri; în primul fond, avem un portofoliu frumos de 10 companii, în al doilea fond intenționăm să mai investim în 15-16 companii – toate acestea au fost și vor fi din domenii tehnologice, respectiv companii care produc tehnologie sau care se bazează substanțial pe tehnologie, ceea ce noi numim, tehnology companies și technology enabler services.

În ceea ce privește stadiul de dezvoltare a companiiilor, părerea mea este că nu poți să investești și în companii care sunt la început de drum, dar și în companii care sunt foarte târziu în stadiile lor de dezvoltare – pentru că sunt pentru că sunt ipostaze diferite – așa că noi ne-am orientat către zona aceasta de early stage, de companii care nu sunt evident doar la stadiul de start-up înainte de a genera venituri, înainte de a avea un produs validat pe piață, dar care sunt în stadiul acela inițial de dezvoltare în care au atins o minimă tracțiune pe piață – așadar au demonstrat produsul, fie pe piața românească, fie pe piața internațională.

Ne uităm la oameni, la echipe, în general apropo de companiile în care investim, cu puține excepții ele sunt fondate și construite de echipe de antreprenori – nu de antreprenori solitari – eu personal am fost mereu un susținător al antreprenoriatului în echipă pentru că asta înseamnă premise mai bune de succes în business. Ce mi se pare absolut spectaculos și este o chestiune demonstrată de multe companii din România, inclusiv din portofoliul nostru, este că noi realizăm rezultate pe plan internațional în ceea ce privește creșterea valorii companiilor, cu investiții mult mai mici decât cele care se fac în occident în companii asemănătoare cu ale noastre – Cum reușim asta? Există talent nu doar în zona de IT, ci din ce în ce mai mult în zona de management general și de project management, oamenii sunt foarte motivați și foarte serioși; nu în ultimul rând, oferim costuri relativ mai mici pentru diverse tipuri de servicii, de activități în România față de ceea ce ar plăti o companie asemănătoare în Vestul Europei. Există acest mit neplăcut despre România cum că am avea o productivitate scăzută, în măsura în care așa ceva ar putea să fie adevărat pentru activitățile de business tradiționale, dar și aici trebuie să luăm în calcul capitalul investit fiindcă nu putem să ne uităm doar la munca brută – trebuie să vedem și cât de capitalizate sunt companiile românești pentru a putea să evaluăm într-adevăr productivitatea muncii pe piața locală, dar pot să vă spun și este o chestiune demonstrată de faptul că numeroase țări mult mai dezvoltate decât România sunt foarte interesate să facă outsourcing în România. Acest lucru înseamnă că, pe lângă elementele de cost, ei pun semn de prețuire în România și pentru productivitatea muncii și pentru rezultatele dezvoltărilor de proiect din România. Din punctul nostru de vedere este extraordinar că asemenea companii de outsourcing generează oameni bine pregătiți, manageri cu experiență în România care apoi pot să devină antreprenori și pot să dezvolte propriile proiecte, de obicei tot în zona de tehnologie, tot în zona de IT, iar acest tip de fondator este genul de fondator care alături de investitori de calibru și investitori cu experiență, pot să genereze proiecte extraordinare de dezvoltare tehnologică în România, care ajung să atingă scară internațională, scară globală. România este pe locul 2 în UE ca procent din PIB generat de IT, asta însemnă inclusiv outsourcing.

Există talent nu doar în zona de IT, ci din ce în ce mai mult în zona de management general și de project management, oamenii sunt foarte motivați și foarte serioși și, nu în ultimul rând, sunt costuri relativ mai mici pentru diverse tipuri de servicii, de activități din România față de ceea ce ar plăti o companie asemănătoare în Vestul Europei.”

Marius Ghenea, managing partner, Catalyst Solutions

BM: Cât de greu este să găsiți timpul pentru idei inovatoare, dle Neacșu?

Adrian Neacșu: Din punctul meu de vedere, o companie are nevoie de două lucruri – are nevoie de resursa umană și de finanțare. Resursa umană, oamenii, trebuie să fie deschiși, proactivi, noi lucrăm într-o industrie cu specific tehnic și unde este nevoie să ținem clar pasul cu inovația și tehnologia. Cel de al doilea element de care este nevoie, finanțarea, îți oferă practic libertatea de a accesa inovația și se dovedește a fi un asset destul de important în aplicarea ei. Amintesc în acest sens faptul că am avut susținerea partenerilor noștri de la fondul de investiții Roca, am reușit să scăpăm de presiunea finanțării și aceasta ne-a dat libertatea să ne dezvoltăm pe mai multe direcții – am reușit să facem investiții noi – a fost și o schimbare de mentalitate, odată cu acest parteneriat, schimbare de organigramă, am reușit să extindem echipa de management la un management integrativ, de asemenea am reușit să facem un plan strategic de dezvoltare a companiei pe care îl urmărim și în implementarea căruia deja vedem că sunt evoluții – este deja o evoluție.

BM: Ce finanțare ați atras și ce procent din aceasta este direcționată către digitalizare?

Adrian Neacșu: Vorbim despre un credit în valoare de 3 milioane de euro, ca finanțare nu pot spune care ar fi bugetul pentru direcția inovare fiindcă noi, cumva, le facem treptat, la fiecare început de an ne setăm anumite priorități și, în funcție de necesități, ajungem în zona în care putem să accesăm mai multe programe – putem să modificăm prioritățile și în timpul anului, dacă într-adevăr ideile din partea colegilor sunt susținute, noi luăm deciziile împreună, dacă găsim o idee care este într-adevăr bună și credem că merită să mergem în continuare cu ea, mergem înainte.

BM: Dle Ghenea, fiindcă ați menționat că ideile inovatoare sunt stimulate de criză, suntem în criză?

Marius Ghenea: Suntem într-adevăr în criză, aceasta nu este conștientizată de multe dintre companii și de majoritatea populației, dar au fost tot felul de procese, de lucruri din economie care au suferit disrupții majore în 2020 și asta generează anumite efecte – activitatea economică a unor sectoare a scăzut semnificativ în 2020, la fel cum în domeniul nostru, din tehnologie, mai multe companii au fost stimulate să își crească activitatea – și probabil așa va fi și în 2021, dar revenind la situația de ansamblu, suntem și vom fi într-o criză, este foarte important cum se vor poziționa companiile, clienții și consumatorii în 2021 – deocamdată nu am văzut ca fiind manifestă această criză pentru că, în anumite piețe, precum România, au fost oferite sume semnificative de bani ca ajutoare de criză, partea de cashflow a fost asigurată – interesant în România este că deși Guvernul nu a făcut mare lucru pentru asigurarea cashflow-ului companiilor afectate, se pare că în ansamblu nu s-a simțit foarte mult.

Doar cu talentul și inspirația nu vom ajunge nicăieri

„Doar cu talentul și inspirația cu siguranță nu vom ajunge nicăieri. Este incredibil de important să îi luăm pe antreprenorii români din tehnologie sau din orice domeniu doriți și să începem să îi matchuim în roadshow-uri în care oamenii noștri pot învăța de la modele de succes din afară.”  

Ionuț Stanimir, director de marketing la BCR și cofondator InnovX

BM: Cum stă România la capitolul inovație prin prisma antreprenorilor cu care ați discutat voi de-a lungul timpului și prin prisma acestui proiect, InnovX?

Ionuț Stanimir, BCR: Discuția despre inovație este extrem de importantă pentru România, pentru Europa și pentru întreaga lume în momentul actual fiindcă trebuie să spunem un lucru foarte clar – suntem la o răscruce de drumuri în momentul acesta, iar această răscruce privește mai multe opțiuni pe care le avem în fața noastră. În mod clar, facem o trecere de la o economie mai industrială către una a serviciilor și tehnologiei. În mod clar, această trecere va influența mai mult decât revoluțiile industriale precedente societatea, omul și chiar statul. În mod clar această revoluție ține și de schimbarea abilităților de care avem nevoie, de la firme, de la oameni, de la  manageri de sistem – că sunt ele sisteme economice sau sociale, putem discuta. Atunci, pentru noi, împărțim tabla în două și avem câteva avantaje și dezavantaje.

Avantajele – la un moment de restart, toată lumea pornește din nou, ceea ce înseamnă că avem ocazia să recuperăm anumite decalaje într-un mod foarte accelerat. Un al doilea avantaj pomenește evoluția noastră ca societate care a făcut ca noi să fim rezistenți, creativi, să căutăm soluții, să avem gândire combinatorică, să fim însetați de succes și de reușită și să ne vină ușor să ardem etape.

Partea de dezavantaje se referă la toate cărămizile pe care se construiește – acceleratoare, incubatoare, un anumit sistem de educație, un anumit ecosistem de investitori, un anumit tip de politică la nivel de stat și avantaje pentru cei care investesc în tehnologie. Pornind de la aceste lucruri, putem să vedem ce funcționează, ce nu funcționează și putem să luăm măsuri foarte rapid.

Noi, cei de la BCR, am lansat InnovX, acceleratorul de business dedicat companiilor din tehnologie, cred că în momentul acesta avem deja peste 50 de companii din tehnologie accelerate, iar soluțiile cu care cei care doresc să vină în accelerator sunt foarte diverse, arătând că de fapt potențialul pentru a retehnologiza România este foarte mare, de la agricultură, la property management, la fintech, la sateliți de joasă și medie înălțime, la sisteme de nutriție, la sisteme în healthcare, efectiv nu există domeniu major în care un start-up din tehnologie să nu se fi prezentat pentru accelerare, ceea ce mă face pe mine personal să fiu foarte încurajat de evoluția sistemului de aici, din România.

BM: Cum vezi inovația din România anul acesta, Victor?

Victor Iancu, KPMG România: Cred că depinde de perspectivele fiecăruia, este clar că ceea ce s-a întâmplat anul acesta a condus și va conduce la transformări radicale, în foarte multe domenii, în unele mai accentuate decât în altele. Cred că pandemia oferă acum un mediu mult mai propice pentru inovare pentru că în spatele oricărei mișcări inovative se află o problemă, se află o nevoie, o necesitate. Slavă Domnului, ceea ce s-a întâmplat în ultimele 9 luni a creat destule probleme și destule nevoi, astfel încât, dacă ești foarte atent și concentrat la ceea ce se întâmplă în jurul tău, descoperi modalități de a inova foarte mult. Cu cât această nevoie este mai stringentă, mai apăsătoare, cu atât soluția inovatoare va avea tracțiune și își va demonstra valoarea pe piață.

Așadar, oportunități există, însă aici depinde de cât de capabili suntem și de cât de concentrați suntem să depistăm aceste oportunități – noi, chiar în momentul lockdownului am făcut studiul nostru de customer experience în care am testat percepția clienților cu brandurile cu care interacționează și ceea ce am observat acolo, la nivel transformațional, este că am văzut foarte clar modul în care clienții și-au schimbat dramatic anumite zone la nivel de valori, la nivel de percepție, la nivel de perspective și am observat, în același timp, două mari categorii de organizații – unele care erau deja pregătite să acționeze și să asigure continuitatea businessului pe canale digitale atunci când, din motivele izolării fizice, contactul fizic nu a mai putut fi susținut și organizații care nu au avut această capacitate sau, dacă au avut-o, interacțiunile pe digital nu au fost suficiente astfel încât să susțină această interacțiune.

Ei bine, din această perspectivă este clar că au fost oganizații care au inovat înainte ca un astfel de șoc să se întâmple, vedem organizații care s-au repliat foarte repede și intră masiv și depun eforturi foarte mari în zona de digital, dar, și aici este semnul de întrebare pe care îl am, având contact cu foarte multe firme mici, mari, mijlocii – există și organizații care sunt în negare – există organizații care în acest moment se așteaptă ca după ce acest vaccin își va demonstra eficiența, după ce lucrurile vor reintra în normal, se așteaptă ca totul să revină la realitatea lui 2019 primăvara. Ori acest lucru este un pericol pentru că, dacă ne-au demonstrat ceva aceste 9 luni, este că nimic nu va mai fi la fel. Faptul că nu conștientizăm că lucrurile se schimbă și că se schimbă atât de repede – cred că este un pericol foarte mare, inclusiv pentru această zonă a posibilității de a inova.

„Cred că pandemia oferă acum un mediu mult mai propice pentru inovare pentru că în spatele oricărei mișcări inovative se află o problemă, se află o nevoie, o necesitate.”

Victor Iancu, director advisory KPMG România

BM: Care este profilul companiilor care conștientizează că lucrurile nu vor mai fi la fel?

Victor Iancu: Sunt organizații din toate sectoarele economice, sunt de peste tot – dacă ne uităm puțin la sectoarele care au fost afectate puternic, vedem organizații care s-au repliat imediat și care și-au regândit modelul de business – de exemplu, dacă ne gândim la HoReCa, care s-a numărat printre cel mai lovite din perspectiva aceasta, am văzut organizații care și-au creat imediat flote, care s-au dus imediat în online și și-au regândit modelul de business probabil nereușind să ajungă la acel nivel de performanță de dinainte, dar cel puțin să mențină o linie de plutire până când lucrurile vor reveni, dar am văzut și organizații care pur și simplu nu au făcut nimic și doar să aștepte ca această pandemie să se termine. Sunt organizații care au investit masiv în tehnologie și în digitalizare și BCR e una din ele, iar aceste organizații nu au făcut decât să capitalizeze pe ceea ce s-a întâmplat fiindcă aveau deja infrastructura, au reușit să asigure clienților acea continuitate de interacțiune și inclusiv să poată să își livreze serviciile, sigur, probabil, nu la același nivel de performanță ca înainte, dar sigur aceste companii sunt câștigătorii ai acestor vremuri. În același timp, cei care în momentul de față își regândesc modelele de business, se uită și fac ceea ce se numește horizon scanning, se uită să capteze care sunt semnalele mai puternice, mai puțin vizibile, să le agrege, să creeze echipe care să se ocupe de așa ceva și toate aceste insighturi să fie duse la cel mai înalt nivel de decizie în companie, acestea sunt organizațiile care au și vor avea capacitatea cea mai mare să inoveze în viitor. De ce, fiindcă sunt foarte aproape de ceea ce se întâmplă în realitate. Este important să fii foarte aproape de client, să înțelegi mediul în care evoluezi și să înțelegi ce este la tine în curte – în momentul în care ai această imagine de ansamblu, ai și posibilitatea să începi să inovezi, să vii cu soluții, produse, adaptate pentru piață – care să aibă tracțiune și care apoi să fie captate de către piață.

BM: Dvs., din rolul de vicepreședinte al Genesis Property, spuneți-ne în ce categorie ați reușit să vă clasați – în rândul celor care au reușit să se adapteze sau în rândul celor care așteaptă ca lucrurile să vină la normal.

Ștefan Tudos, Genesis Property: Dacă pot menționa un aspect pozitiv al acestei conjuncturi, acesta este legat de inovare și de nevoia de schimbare. Grupul nostru, chiar dacă este destul de tradițional, avem parcul de birouri pentru companii multinaționale, unde am fost cumva obișnuiți cu inovarea de când am început acest business.

Am fost inovatori în 2004, am avut primul parc de birouri de clasa A pentru companii multinaționale, Novo Park, apoi am continuat cu un pionierat pe partea de parcuri de birouri în zona de Vest cu Westgate Park, unde am implementat și conceptul de coliving, care în 2007-2008 nu era atât de cunoscut pe piața de real estate – un spațiu cu 1.000 de unități locative și cu partea de coworking – grupul nostru a inovat în permanență și am încercat să venim cu soluții pentru chiriașii noștri care sunt multinaționale cu nevoi sofisticate în ceea ce privește partea lor de birouri.

Concret, însă, în partea de criză, a apărut ca urmare a acestei pandemii o problemă de încredere, după cum toți vedem se lucrează foarte mult de acasă, există o neîncredere în spațiile de birouri, în siguranța de a te întoarce la birou în colectiv și noi am venit aici cu o soluție pe care am lansat-o în luna iunie după trei luni de muncă. Este vorba despre un nou standard, IMMUNE Building Standard, care adresează exact această nevoie, de a da încredere că mediul de lucru din clădirile de birouri este un mediu sigur din punctul de vedere al sănătății angajaților – a fost o inițiativă care a avut un impact extrem de mare, nu doar în România, ci la nivel global, subiectul fiind preluat de publicații precum Wall Street Journal, Financial Times, Sky News, am creat mult interes la această inițiativă fiindcă am găsit o soluție la o problemă extrem de importantă și de actuală – Cum ne asigurăm că mediul de lucru din clădirile de birouri este un mediu sănătos și sigur pentru angajați?

„Românii sunt o națiune creativă, o națiune care găsește soluții la probleme și are o gândire outside the box, este cumva un mesaj pe care ni-l transmit majoritatea companiilor multinaționale cu care lucrăm din România.”

Ștefan Tudos, vicepreședinte, Genesis Property

BM: Cum v-a venit ideea și cât de greu este să lansezi o astfel de idee pe piețele globale?

Ștefan Tudos: Românii sunt o națiune creativă, o națiune care găsește soluții la probleme și are o gândire outside the box, este cumva un mesaj pe care ni-l transmit majoritatea companiilor multinaționale cu care lucrăm din România și din acest motiv – pentru că angajații români nu se blochează atunci când apare o problemă, dimpotrivă, o iau ca pe o provocare și reușesc să aducă niște soluții în care angajați din alte țări nu ar avea această flexibilitate mentală și abordare creativă. În acest context, și proprietarul Genesis Property, liderul grupului nostru, Liviu Tudor, cred că este un fel de Chief Innovator Officer în compania noastră – dumnealui întotdeauna urmărește cele mai noi tendințe în ceea ce privește partea de office, de real estate și dumnealui a sesizat extrem de bine problema aceasta de încredere și a venit cu o soluție care în acel moment cumva nu era oferită de alt grup – de altă societate în piață – prin urmare impactul a fost extrem de pozitiv și în prezent suntem în discuții cu companii și proprietari din Statele Unite, Dubai, Singapore, pentru implementarea standardului nostru în clădirile lor de birouri – chiar recent am semnat cu unul dintre grupurile cele mai mari de project management, de design și arhitectură de la Londra, am certificat clădirea lor de acolo cu noul standard IMMUNE. Nu e foarte greu să promovezi un produs în momentul în care există o nevoie extrem de mare pentru produsul respectiv în piață și produsul respectiv răspunde anumitor îngrijorări importante ale companiilor. În primul rând sănătatea este pe primul plan, nu poți să fii productiv dacă nu ești sănătos, iar din punctul acesta de vedere a fost extrem de bine primit standardul – asta nu înseamnă că nu a implicat o muncă enormă în cadrul grupului nostru, cu o echipă multidisciplinară, de specialiști, pe partea de arhitectură, de proiectare, iar rezultatele muncii se văd.

BM: Ionuț Stanimir, sunt într-adevăr românii mai creativi sau mai plini de idei decât alte nații, vedeți acest lucru în rândul antreprenorilor cu care lucrezi la InnovX?

Ionuț Stanimir: Sunt extrem de creativi, extrem de flexibili, gândesc lateral, sunt însetați de succes, nu au nicio problemă să sară etape, nicio problemă să se pună cu goliații, să meargă de la 0, la infinit – avem genul acesta de exemple. Am terminat 30 de secunde de vorbit încurajator și voi începe să vorbesc foarte realist – doar aceste skilluri nu sunt de ajuns – trebuie neapărat să vorbim despre asta. Voi cita un prieten de al meu, fondator al unui start-up și care îmi povestea că irlandezii îi spuneau – „Voi românii sunteți «mobiliați» cum nu am văzut pe nimeni. La nivel de organizare și de planificare comercială nu am văzut pe nimeni care să fie atât de prost organizat.” – cred că trebuie să vorbim foarte serios despre asta. Până la urmă, un business trebuie organizat, trebuie să aibă gândire modulară, pe etape, să vedem unde ajungem într-un an, în trei ani, ce se întâmplă în momentul în care căutăm o investiție, care este value proposition pe care o facem clienților sau investitorilor – asta ține de o maturitate  a businessurilor care pornesc de la o idee extraordinară și rezistă 3-5-10-15 ani și avem timp să învățăm lecțiile de management. Doar cu talentul și inspirația cu siguranță nu vom ajunge nicăieri – hai să vedem ce ne trebuie pentru asta – pentru noi răspunsul acestui tip de provocare este întotdeauna expunerea – adică este incredibil de important să îi luăm pe antreprenorii români din tehnologie sau din orice domeniu doriți și să începem să îi matchuim în roadshow-uri în care oamenii noștri pot învăța de la modele de succes din afară. Roadshow este cuvântul de ordine, dacă avem antreprenori fantastici în tehnologie, hai să deschidem un birou de liaison în Silicon Valley, sponsorizat și echipat de guvernul României sau de o asociere privată care să matchuiască antreprenorii de aici cu românii de succes de acolo, într-un fel de mentoring, eu nu cred că ar fi o problemă de timp și disponibilitate.

Este incredibil de important să ardem aceste etape nu doar la nivel conceptual, de idee, dar și la nivel de operaționalizare. Avem români de succes peste tot în lume și ideea este nu să îi aducem înapoi ca să îi descalăm ci să ne ducem noi după ei, să îi căutăm, să organizăm „o joi de tehnologie în Silicon Valley”, „Ambasada de tehnologie din Singapore” și programe de R&D exchange cu antreprenorii din Tel Aviv – pentru mine este o rețetă simplă – expunere și roadshow-uri.

BM: Victor Iancu, tu ce părere ai, ce trebuie adăugat creativității românești, astfel încât ideile noastre să devină globale?

Victor Iancu: Sunt cu totul de acord cu ceea ce spunea Ionuț, da, românii sunt înzestrați probabil și genetic, și istoric, facem de toate și undeva, în gena noastră, avem acest spirit antreprenorial, dar da, avem nevoie de mai mult decât atât, creativitatea fără livrarea unei propuneri de valoare și concretizarea respectivei propuneri este artă, dar în business trebuie să și livrezi valoare, cineva trebuie să îți cumpere produsul sau serviciul. Eu cred că – poate pare puțin condescendent – dar pe lângă creativitate, cred că în primul rând ar trebui să ne educăm puțin, să punem mâna pe carte, dar tot ce înseamnă aceste acceleratoare, oferă niște oportunități extraordinare pentru oamenii care au idei și în aceste hub-uri care sunt destul de multe și au porțile deschise, antreprenorii pot să își umple aceste spații de cunoaștere, de relaționare, în care să înțeleagă contextul mai global al posibilităților lor creative.

În același timp, trebuie să fim și realiști, apropo de întoarcerea înapoi a celor care au revenit de pe alte piețe – inovarea în România nu poate să fie mai sofisticată decât gradul de sofisticare a economiei noastre. Economia noastră nu are gradul de sofisticare a economiei Germaniei sau Statelor Unite, iar acest lucru se reflectă inclusiv în posibilitățile de a inova și de capacitatea de a inova, precum și în posibilitatea de a scala ceva. Scalarea ca piață nu este un etalon – în SUA se întâmplă acest lucru în mod plenar și s-a adus exemplul Silicon Valley – aș pomeni de Coreea de Sud – ce au în comun toate aceste țări în care inovarea este un mindset, o cultură, acolo cererea a fost statul, guvernul, atât în Silicon Valley, cât și în Israel, totul a plecat de la o nevoie pe care guvernul a finanțat-o, aș duce puțin discuția și în partea aceasta – suntem într-adevăr conform European Innovation Scoreboard pe ultimul loc ca inovare – acela e un indice compozit, modul în care este construit este mai complex, poate nu suntem pe ultimul loc, dar niște componente ale acelui indice au legătură cu statul, cu guvernele, care finanțează, care oferă platformele necesare astfel încât să impulsioneze acest mediu – nu despre asta este vorba, dar ceva trebuie să vină și din zona aceea.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună