Home Actualitate Confederația Patronală Concordia solicit...
Actualitate

Confederația Patronală Concordia solicită Guvernului să amâne implementarea sistemului e-TVA: Suntem cei mai mari susținători ai digitalizării ANAF, dar această digitalizare nu are voie să însemne o povară birocratică în plus pentru contribuabili. Este inadmisibil

Confederația Patronală Concordia solicită Guvernului să amâne implementarea sistemului e-TVA, iar Ministerului de Finanțe să organizeze în perioada următoare consultări cu organizațiile patronale și profesionale, așa cum prevede legea. ”Consiliul Economic și Social a avizat negativ acest proiect săptămâna trecută, în…

Confederația Patronală Concordia solicită Guvernului să amâne implementarea sistemului e-TVA: Suntem cei mai mari susținători ai digitalizării ANAF, dar această digitalizare nu are voie să însemne o povară birocratică în plus pentru contribuabili. Este inadmisibil
Confederația Patronală Concordia solicită Guvernului să amâne implementarea sistemului e-TVA: Suntem cei mai mari susținători ai digitalizării ANAF, dar această digitalizare nu are voie să însemne o povară birocratică în plus pentru contribuabili. Este inadmisibil · Foto: Business Magazin

Confederația Patronală Concordia solicită Guvernului să amâne implementarea sistemului e-TVA, iar Ministerului de Finanțe să organizeze în perioada următoare consultări cu organizațiile patronale și profesionale, așa cum prevede legea.

”Consiliul Economic și Social a avizat negativ acest proiect săptămâna trecută, în absența unui timp rezonabil de analiză, însă acest aviz a fost ignorat. Am aflat de acest proiect cu câteva ore înainte să fie avizat. Este anormal și cerem Guvernului să înceteze să mai adopte astfel de măsuri fără să ne consulte și fără să le pregătească corespunzător. Suntem cei mai mari susținători ai digitalizării ANAF, pe care o cerem de un deceniu, dar această digitalizare nu are voie să însemne o povară birocratică în plus pentru contribuabili. Este inadmisibil. Companiile au nevoie să beneficieze de aceste sisteme pentru a-și simplifica operațiunile”,  a transmis Radu Burnete, directorul executiv al Confederației.

El a adăugat că mediul de business nu contestă necesitatea acestui sistem, ci felul în care a fost pregătit, fără consultări și adoptat peste noapte.

„Nu voi putea niciodată să înțeleg cum și de ce apar aceste proiecte, fără ca ele să fie discutate cu toate părțile implicate in dialogul social. Încă nu au fost rezolvate toate problemele cu e-factura și e-transport, dar se adaugă deja e-TVA și e-factură companii catre persoane fizice, cu termene nerealiste de implementare. Nu contestăm necesitatea acestui sistem, ci felul în care el a fost pregătit, fără consultări și adoptat peste noapte, la care se adaugă și solicitarea absurdă a ANAF ca tot contribuabilii să facă verificări și să fie responsabili de ele. Digitalizăm, dar menținem birocrația de care ne dorim să scăpăm, iar pentru noi nu este acceptabil”, a mai spus Radu Burnete.

Guvernul a aprobat la finalul săptămânii trecute proiectul e-TVA, care înseamnă, în termeni practici, că ANAF va calcula automat, prin intermediul aplicațiilor online, TVA-ul pe care îl datorează contribuabilii. Dacă calculul ANAF nu este același cu calculul contribuabililor, aceștia din urmă trebuie să completeze o declarație prin care să justifice diferența.

Prin sistemul botezat „e-TVA“, Fiscul adună datele din facturile companiilor într-un formular cu cât ar trebui să fie TVA plătită de contribuabil. Acesta din urmă, la rândul său, trebuie să trimită către ANAF o declarație dacă datele nu sunt conforme cu propriile calcule.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună