Concedieri masive la unul dintre cei mai mari operatori telecom din România
Telekom România, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii fixe și mobile de comunicații de pe piața locală, va desființa 33% din cele aproximativ 600 de poziții de management ca parte a procesului de reorganizare al grupului demarat de noul CEO Miroslav Majoros, conform datelor furnizate luni de reprezentanții departamentului de resurse umane în cadrul unei noi întâlniri cu organizațiile si…
Evaluarea va ține cont de performanța managerului (10%), rezultatele testelor de diagnoză susținute după demararea procesului de reorganizare (30%) și un interviu care se va concentra pe competențele persoanei.
“SNTM susține orice măsură de eficientizare reală și dovedită a companiilor, cu condiția unui proces aplicat transparent, corect, fără discriminare, cu respectarea condițiilor sociale din CCM aplicabil și a dispozițiilor legale în materie de concedieri colective, precum și cu o compensare a salariaților ce urmează sa fie astfel afectați, atât în cazul plecării din companie, cât și în cazul păstrării calității de angajat”, a declarat Florin Bica, președintele Sindicatului Național Telecomunicații Mobile (SNTM), organizație sindicală afiliată BNS și care este reprezentativă la nivelul unităților Telekom Mobile Communications (fostul Cosmote), Germanos Telecom Romania și Sunlight România.
Peste alte două săptămâni grupul urmează să anunțe și care va fi impactul reorganizării asupra personalului angajat pe funcții de execuție din cadrul companiilor din grupul Telekom.