Home Actualitate Comunitatea evreilor din Danemarca cere...
Actualitate

Comunitatea evreilor din Danemarca cere protecția poliției după atentatele de la Paris

Cea mai mare asociație evreiască din Danemarca a cerut marți poliției să-i protejeze școala și sinagoga din Copenhaga, după asasinarea a patru evrei la un magazin într-un magazin din Paris, relatează AFP.

“În opinia noastră, este foarte clar că într-o astfel de situație țintele evreiești sunt o prioritate pentru teroriști”, a declarat vicepreședintele comuității evreilor din Danemarca, Jonathan Fischer.

În august, în timpul conflictului din Fâșia Gaza, geamurile școlii evreiești din Copenhaga au fost sparte, iar pereții clădirii au fost acoperiți de inscripții antisemite.

Potrivit lui Fischer, în pofida absenței unor “amenințări concrete” la adresa comunității evreilor din Danemarca, serviciile de informații (PET) consideră localurile evreiești din țară “deosebit de vulnerabile”.

Contactat de AFP, PET a refuzat să comenteze aceste informații.

“Situația din Orientul Mijlociu, în special conflictul din Siria, ar putea crește riscul unor atentate în țările occidentale, în special împotriva comunității evreiești”, a apreciat PET, într-un raport publicat în ianuarie 2015.

În Danemarca locuiesc aproximativ 8.000 de evrei, dintre care majoritatea se află la Copenhaga.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună