Home Actualitate Companii americane și investitori asiati...
Actualitate

Companii americane și investitori asiatici iau cu asalt piețele europene pentru a se împrumuta ieftin cu euro. Moneda unică este pe cale de a deveni din nou măreață. Dar cât de bine face un euro puternic economiei Europei și exportatorilor? Lagarde, șefa BCE, crede că este de bine ce se întâmplă

Timp de decenii puterea financiară a SUA, dată și de supremația do­larului, a făcut ca piețele financia­re americane, Wall Streetul, să dea tonul pentru restul lumii. Cu rădăcini adânci pe piețele de bani americane, fonduri de investiții uriașe precum BlackRock, BlackStone și Vanguard și-au construit partici­pații la toate companiile importante din toată lumea. Cu bani de acasă, companiile mari a…

Companii americane și investitori asiatici iau cu asalt piețele europene pentru a se împrumuta ieftin cu euro. Moneda unică este pe cale de a deveni din nou măreață. Dar cât de bine face un euro puternic economiei Europei și exportatorilor? Lagarde, șefa BCE, crede că este de bine ce se întâmplă
Companii americane și investitori asiatici iau cu asalt piețele europene pentru a se împrumuta ieftin cu euro. Moneda unică este pe cale de a deveni din nou măreață. Dar cât de bine face un euro puternic economiei Europei și exportatorilor? Lagarde, șefa BCE, crede că este de bine ce se întâmplă · Foto: Business Magazin

Timp de decenii puterea financiară a SUA, dată și de supremația do­larului, a făcut ca piețele financia­re americane, Wall Streetul, să dea tonul pentru restul lumii. Cu rădăcini adânci pe piețele de bani americane, fonduri de investiții uriașe precum BlackRock, BlackStone și Vanguard și-au construit partici­pații la toate companiile importante din toată lumea. Cu bani de acasă, companiile mari americane s-au extins și au acaparat și piața serviciilor din Europa.

Însă în ultimele luni ceva s-a schimbat. Companiile mari americane se înghesuia acum să se împrumute în euro din Europa. Manageri de active de top precum Goldman Sachs și JPMorgan își ajută clienții să-și mute din bani în Europa. Nomura, o uriașă companie de servicii financiare din Japonia, a reapărut, după mulți ani, pe piața europeană a dato­riilor. În Europa do­bân­zile sunt mai mici decât în SUA, credi­tele sunt mai ieftine, iar piețele mai stabile.

Este oportunitatea mone­dei euro de „a deveni din nou mă­reață“, spun unii observatori. Însă cererea mare de euro face ca moneda unică europeană să fie mai scumpă. Pentru exportatorii Europei, aceas­ta poate fi o problemă, iar dacă exportatorii au probleme, și creșterea economică are de suferit – ceea ce s-ar putea reflecta și în cursul euro.

Incertitudinile create de politicile pentru co­merțul extern și de reformele fiscale ale ad­mi­nistrației președintelui SUA Donald Trump au făcut ca yieldurile obligațiunilor de stat ale SUA să crească în ultimele luni. Aceasta înseamnă că SUA, o e­conomie puternic îndatora­tă, se finanțează de pe piețe mai scump. În același timp, politicile lui Trump tind să creeze inflație și de aceea Rezerva Federală americană ține dobânzile de politică monetară sus. O permite și rezistența la dobânzi mari a economiei. Dolarul se depreciază față de euro.

În acest context, companii mari din SUA accesează din ce în ce mai mult piețele euro­pene ale datoriilor, atrase de costurile de îm­pru­mut mai mici. Cele mai multe au operațiuni în Europa și realizează venituri aici. De ase­menea, companiile profită de oportunitatea de a-și diversifica sursele de finanțare pentru a se feri de turbulențele de pe piețe create de taxele vamale ale lui Trump, scrie Bloomberg. Referința dobânzilor de politică monetară ale BCE este de 2,25%.

Sunt voci care spun că din cauza persis­tenței riscurilor asociate cu războiul comercial banca centrală a zonei euro s-ar putea trezi în situația de a duce dobânda și mai jos, la puțin sub 2%. În SUA, Fed se menține pe poziții cu dobânda în intervalul 4,25%-4,5%, deși Trump îi cere să o micșoreze. Astfel s-a ajuns ca împru­muturile în euro să fie semnificativ mai ieftine decât cele în dolari pentru companiile americane.

Pentru unele afaceri are sens să se împru­mute în Europa atâta timp cât euro nu se apre­ciază prea mult față de dolar. Alphabet, părin­tele Google, a atras finanțare de 6,75 miliarde euro la o zi după ce a strâns 5 miliarde dolari în SUA. Companiile și investitorii americani au fost încurajați să se reorienteze către Europa și de căderile din aprilie de pe bursele de capital din SUA. Unii investitori au căutat atunci refugiu în active percepute ca sigure, cum ar fi aurul și acțiunile și obligațiunile europene subevaluate.

Executivi de la JPMorgan Asset Management au spus că au observat un interes mai mare din partea clienților pentru Europa, inclusiv pentru investiții în active private, în țări precum Germania, unde guvenul a anunțat cheltuieli masive în economie și pentru reînarmare, notează Reuters. Bernard Mensah, unul dintre executivii de top ai Bank of America, a explicat că Europa este o regiune incredibil de bogată și cu toate acestea până acum o bună parte din capitalul ei a fost exportat în SUA în loc să fie reinvestit eficient în interiorul UE.

Dolarul s-a depreciat cu aproximatix 10% față de euro de la începutul anului. Pentru companiile europene care exportă în SUA, aceasta este o problemă deoarece le face exporturile mai scumpe, mai necompetitive. Ar fi o presiune în plus pe lângă cele create de taxele vamale ale președintelui Trump. Aprecierea euro față de dolar este o tendință care durează deja de câteva luni. Avertismente asupra efectelor toxice există și ele de mai mult timp. Însă euro puternic pare să fi intrat de curând în atenția BCE.

Președinta băncii, Christine Lagarde, a declarat că aprecierea este contraintuitivă, dar justificată, și o atribuie reducerii încrederii în politicile din SUA în contextul incertitudinilor privind direcția economiei americane. În opoziție cu ce se întâmplă cu SUA și dolarul, Lagarde a evidențiat, într-un interviu pentru La Tribune Dimanche, stabilitatea Europei, atât economică cât și instituțională, ca motor principal al întăririi „neașteptate“ a euro. „Incertitudinea este o constantă în SUA“, a spus ea.

Analiștii de la Commerzbank au remarcat că este destul de neobișnuit pentru un președinte al BCE să comenteze despre cursul de schimb. Ei apreciază și că interviul lui Lagarde arată că aceasta este încântată de noua sa putere. Și pentru motive bune, spun analiștii: politicienii preferă adesea o monedă slabă, mai ales în vremuri dificile. Pe de altă parte, un euro puternic reprezintă o contrapondere la politica monetară expansionistă a BCE. Totuși, comentariile lui Lagarde pot fi interpretate de piețe ca o invitație de a duce euro și mai sus.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună