Compania românului din Caransebeș care a creat în Germania cel de-al treilea ecran inteligent după TV și telefon obține noi finanțări de zeci de milioane de euro
Cel de-al treilea ecran inteligent pare că e mai aproape de casele europenilor: lansată anul acesta în Germania, oglinda smart de fitness al cărei director de tehnologie este un român a primit recent o nouă finanțare. Călin Popescu, CTO-ul companiei…
Cel de-al treilea ecran inteligent pare că e mai aproape de casele europenilor: lansată anul acesta în Germania, oglinda smart de fitness al cărei director de tehnologie este un român a primit recent o nouă finanțare.
Călin Popescu, CTO-ul companiei de tehnologie Vaha, înființată în Germania de Valerie Bures, spune că start-up-ul lor a primit o nouă finanțare; valoarea acesteia este confidențială, dar potrivit estimărilor din piață, citate de presa internațională, ar depăși 20 de milioane de euro.
Noua rundă de finanțare (seria B) a fost condusă de compania londoneză de investiții Unbound, dar printre investitori s-au numărat și Porsche Investors, cât și investitori existenți – HV Capital, Global Founders Capital.
Oglinda de fitness Vaha funcționează ca un televizor inteligent – utilizatorii pot să facă exerciții fizice în fața oglinzii, dar dispozitivul poate fi folosit și pentru conferințe prin Zoom, potrivit declarațiilor din presa internațională ale fondatoarei companiei.
Vânzările directe ale produsului au început în luna martie a acestui an, chiar la debutul primului val de coronavirus în Europa.
„Noi vrem ca oglinda Vaha să devină al treilea ecran important din viețile oamenilor după televizor și telefon și să reprezinte un punct central de interacțiune și interes în casele oamenilor pentru comunicare, sănătate și entertainment”, a descris produsul creat de el Călin Popescu într-un interviu anterior acordat Business MAGAZIN.
El este chief technology officer și cofondator al Vaha, fiind cel responsabil de transformarea unei ideii în produsul vandabil – Oglinda Vaha. Românul a gândit produsul firmei germane care a lansat oglinda de exerciții fizice – aceasta ține practic locul antreprenorului personal, dar și dispozitivelor de care utilizatorii ar avea nevoie de obicei într-o sală de sport. Mare parte a echipei are ADN românesc, dar Călin Popescu a cofondat firma împreună cu partenera sa de afaceri Valerie Bures, actualul CEO.
Originar din Caransebeș, el a studiat Comunicare, Cinematografie și Media la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, iar apoi a urmat un program masteral în managementul inovației la Central Saint Martins College of Arts and Design, Universitatea de Arte din Londra. L-a atras însă Berlinul pentru dezvoltarea carierei.
Înainte de Vaha, a lucrat împreună cu asociata sa timp de trei ani la Pixformance Sports GmbH, o altă firmă care produce echipamente inteligente pentru fitness și recuperare fizică bazate pe motion tracking și inteligență artificială. Pixformance este de altfel lider mondial în acest domeniu cu o prezență în peste 800 de locații, sute de mii de utilizatori și disponibilitate în 13 limbi.
„Proiectul Vaha a venit ca o continuare naturală a altui proiect și a altei firme la care am lucrat, care producea echipamente pentru fitness, sănătate și reabilitare. Acolo tehnologia principală era computer vision și analiza mișcării – o companie lider mondial pe acest segment, activă de peste 6 ani în piața internațională”, a explicat Popescu.
Făcând un studiu de piață, ca urmare a cererii utilizatorilor, au observat că există nevoia de a crea ceva atractiv ca design pe care să îl folosim acasă. La Vaha, majoritatea echipei software este în Cluj-Napoca ( 20 de oameni). Sediul central și restul de oameni tech și product sunt în Berlin, iar echipa hardware este în Shenzhen, China.
Până în prezent, Vaha a obținut finanțări de circa 40 de milioane de euro (inclusiv prin cea recentă), iar de jumătate de an vând produsele inteligente pe piața din Germania. Vor continua apoi cu expansiunea pe alte piețe din Europa.
Au început cu 5 milioane de euro finanțare în prima rundă seed, dintre care o parte a venit de la un fond de investiții, iar o alta din cealaltă firmă. Ulterior au mai obținut încă
16 milioane de euro.
„Ideea și produsul sunt pe piață, banii pe care îi căutăm acum sunt în special pentru scalarea vânzărilor, noi utilizatori și expansiune – ne uităm la între 15 și 20 de milioane de euro”, explică el, chiar înainte de obținerea finanțării recente.
Obiectivul pe termen lung? „Ne dorim să ajungem lideri în zona europeană pentru zona de sănătate și fitness la domiciliu și să devenim un jucător cheie în ecuația internațională alături de Mirror.Co, recent cumpărat de Lululemon pentru 500 de milioane de dolari și Peloton, firma listată public în State”, descrie Călin Popescu obiectivele pe termen lung pentru companie.
Vaha nu este singurul start-up de acest tip – Mirror, un start-up american care vinde oglinzi de fitness, a vândut 10.000 de astfel de dispozitive brandului de yoga Lululemon. Bures este optimistă și crede că va ajunge la un nivel similar, potrivit declarațiilor antreprenoarei din presa internațională.
Ea mai spune că Vaha vrea să se diferențieze de Mirror prin componentele tehnice – se bazează mai mult pe feedback-ul individual al utilizatorilor și pe analiza mișcărilor lor. O oglindă Vaha costă 2.200 de dolari și oferă și posibilitatea unui abonament lunar pentru cursuri de sport care se ridică la 40 de dolari.