Home Actualitate Compania de inginerie și tehnologie Simt...
Actualitate

Compania de inginerie și tehnologie Simtel Team și grupul Monsson, dezvoltator de proiecte de energie regenerabilă din România și Europa de Sud-Est, vor să construiască împreună proiecte fotovoltaice sau mixte de 150 MWp și facilităti de stocare a energiei

Compania de inginerie și tehnologie Simtel Team a încheiat un parteneriat cu grupul Monsson, dezvoltator de proiecte de energie regenerabilă din România și Europa de Sud-Est, pentru construirea și vânzarea de proiecte fotovoltaice sau mixte și a unor facilităti de…

Compania de inginerie și tehnologie Simtel Team și grupul Monsson, dezvoltator de proiecte de energie regenerabilă din România și Europa de Sud-Est, vor să construiască împreună proiecte fotovoltaice sau mixte de 150 MWp și facilităti de stocare a energiei
Compania de inginerie și tehnologie Simtel Team și grupul Monsson, dezvoltator de proiecte de energie regenerabilă din România și Europa de Sud-Est, vor să construiască împreună proiecte fotovoltaice sau mixte de 150 MWp și facilităti de stocare a energiei · Foto: Business Magazin

Compania de inginerie și tehnologie Simtel Team a încheiat un parteneriat cu grupul Monsson, dezvoltator de proiecte de energie regenerabilă din România și Europa de Sud-Est, pentru construirea și vânzarea de proiecte fotovoltaice sau mixte și a unor facilităti de stocare a energiei.

Cele două companii vor să dezvolte parcuri cu o capacitate totală instalată de aproximativ 150 MWp și facilități de stocare a energiei electrice cu o capacitate de până la 120 MWh.

Proiectele vor fi finantate din surse proprii, finanțare bancară, dar și alte surse de finanțare, precum obligațiuni verzi și fonduri europene.

Simtel Team și Monsson vor dezvolta proiecte de energie regenerabilă folosind un model integrat, care acoperă întregul ciclu de viață al proiectelor – de la planificare și dezvoltare, până la construcție, vânzare și, în cazuri excepționale, operarea pe termen lung.

Parteneriatul va explora și implementarea de soluții de stocare a energiei, care să sprijine echilibrarea și optimizarea rețelelor electrice, răspunzând astfel cerințelor tot mai mari la nivel național pentru stabilitate și securitate energetică.

Simtel a raportat pe 10 septembrie rezultatele financiare aferente primelor șase luni din an, din care reiese că veniturile operaționale s-au redus cu 20% față de S1/2023, ajungând la 98,1 milioane de lei. Profitul net a atins 6 milioane de lei, minus 9%.

 Din acționariat fac parte cofondatorii Iulian Nedea (23,4% din capitalul social), Sergiu Bazarciuc (23,2%) și Radu Vilău (23,2%).

Grupul Monsson, controlat de omul de afaceri Emanuel Muntmark, detine mai multe parcuri eoliene și fotovoltaice în România și are în continuare planuri de a investi în baterii pentru stocarea energiei, în proiecte de hidrogen și proiecte integrate.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună