Compania din România care a dat afară peste 10.000 de angajați în ultimii cinci ani
Compania din care s-au pierdut cele mai multe locuri de muncă în criză este producătorul de petrol și gaze OMV Petrom, care este de altfel și cel mai mare angajator privat din economie. Aflată într-un amplu proces de restructurare încă…
Compania din care s-au pierdut cele mai multe locuri de muncă în criză este producătorul de petrol și gaze OMV Petrom, care este de altfel și cel mai mare angajator privat din economie. Aflată într-un amplu proces de restructurare încă de la privatizare, Petrom a raportat anul trecut 10.800 de salariați în minus față de anul 2008, rămânând cu circa 19.000 de salariați.
Remarcabil este însă că 2013 a fost anul în care compania a raportat un profit record de peste un miliard de euro, raportat la afaceri de 5,4 miliarde de euro.
Pe locul doi în topul restructurărilor se află Poșta Română, compania de stat care este totodată și cel mai mare angajator din economie și care și-a redus efectivul de personal cu peste 6.700 de oameni din 2008 până în prezent.
În total, topul celor mai mari zece angajatori care au făcut concedieri au cu 55.000 de angajați mai puțini față de 2008, în timp ce efectivele de personal al celor zece companii care au făcut cele mai multe angajări în criză au crescut cu 36.000 de oameni în ultimii cinci ani.
