Compania de curierat FAN Courier deschide primul său hub internațional la Arad, după ce a închiriat 10.000 mp în prima clădire din noul parc logistic VGP Park
Compania de curierat FAN Courier deschide primul său hub internațional la Arad, după ce a închiriat 10.000 mp în prima clădire din VGP Park Arad, parc industrial dezvoltat de grupul ceh VGP. VGP Park Arad este situat în proximitatea orașului…
Compania de curierat FAN Courier deschide primul său hub internațional la Arad, după ce a închiriat 10.000 mp în prima clădire din VGP Park Arad, parc industrial dezvoltat de grupul ceh VGP.
VGP Park Arad este situat în proximitatea orașului Arad, adiacent autostrăzii A1, la 50 km de granița cu Ungaria. Parcul industrial se află pe un teren de 395.000 mp și are o suprafață închiriabilă de 196.000 mp, oferind unități începând cu 1.000 mp și până la soluții personalizate pentru operațiuni logistice de proporții.
Acoperișul este proiectat pentru a susține instalarea unui sistem solar în vederea producerii de energie verde.
VGP a fost fondată în 1998 în Cehia de o familie de origine belgiană și are astăzi aproximativ 371 de angajați în 17 țări europene, direct și prin mai multe asociații mixte. În iunie 2023, valoarea brută a activelor VGP, inclusiv asocieri în participațiune deținute în proporție de 100%, era de 6,76 miliarde de euro, iar compania a avut o valoare netă a activelor de 2,2 miliarde de euro.
VGP este unul dintre cei mai mari cinci jucători din piața de industrial și logistică din România și dezvoltă parcuri industriale în București, Arad, Brașov, Timișoara și Sibiu.
FAN Courier, liderul pieței locale de curierat, a încheiat anul 2022 cu afaceri de 1,1 mld. lei, în creștere cu 10% față de anul anterior. Compania a deschis anul trecut hub-ului de la Cluj și a derulat investitii în depozitul de la Brașov.
FAN Courier deservește peste 55.000 de clienți, majoritatea persoane juridice, cu ajutorul unei echipe formate din peste 7.500 de angajați și colaboratori și a unei flote auto de aproximativ 4.550 de autovehicule.