Compania China Gezhouba, interesată de proiecte de investiții în România
Compania China Gezhouba vrea să construiască hidrocentrala de acumulare de la Tarnița-Lăpuștești, județul Cluj, și să investească în construcția autostrăzii Transilvania și a Spitalului Regional de Urgență Cluj.
O delegație a companiei chineze a vizitat Clujul în această săptămână. China Gezhouba Group Corporation este una dintre principalele companii chineze de investiții în infrastructura de transport, energie și turism.
China Gezhouba Group Corporation (CGGC) este una dintre principalele companii chineze de investiții în infrastructura de transport, energie și turism. CGGC a fost principalul contractor al hidrocentralei “Trei defilee”, cea mai mare hidrocentrală din lume, de pe fluviul Yangtze, și a realizat sau a participat, în China, la construcția a peste 100 de hidrocentrale și peste 300 de lucrări din domeniul infrastructurii (autostrăzi, poduri, diguri, căi ferate, locuințe).
Hidrocentrala Tarnița-Lăpuștești, care urmează să fie construită la 30 de kilometri de Cluj-Napoca, ar urma să implice o investiție estimată la peste un miliard de euro.