Compania americană Kimball Electronics deschide o fabrică la Timișoara
Compania americană Kimball Electronics, furnizor de componente electronice pentru industrie, sectorul auto și medical, va deschide o fabrică la Timișoara, a doua unitate din Europa a grupului, după cea din Polonia.
“Suntem încântați că vom face această investiție în România. Noua fabrică din România va completa activitatea noastră din Polonia și va oferi clienților noștri soluții suplimentare”, a declarat, într-un comunicat, Janusz Kasprzyk, vicepreședintele operațiunilor din Europa ale companiei.
Fabrică va fi amplasată în apropierea Aeroportului Timișoara într-un spațiu de 6.000 de metri pătrați și va avea mai multe linii de producție. Compania intenționează să înceapă angajările pentru unitatea din Timișoara în trimestrul al treilea din acest an.
Kimball Electronics a cumpărat 2 hectare de teren de la un dezvoltator imobiliar din Timișoara, care va construi și clădirea unde va funcționa fabrica, au declarat pentru MEDIAFAX surse din piața imobiliară. Clădirea urmează să fie cumpărată de investitor, după finalizare, iar investiția este estimată la 6-10 milioane de euro, incluzând și echipamentele.
“În acest an sărbătorim 15 ani de prezență în Polonia și suntem foarte mulțumiți cu ceea ce echipa noastră a reușit în această țară. Deschidere fabricii din România este un pas natural al planului nostru strategic de a susține inițiativele de creștere ale clienților noștri”, a declarat Don Charron, președintele și directorul executiv al companiei.
Kimball Electronics a raportat vânzări de 742 milioane de dolari în anul financiar 2014, care s-a încheiat în iunie. Compania are operațiuni în Statele Unite ale Americii, Mexic, Tailanda, Polonia și China.