Home Actualitate Comisar UE: Multe dintre practicile corp...
Actualitate

Comisar UE: Multe dintre practicile corporatiste ale Google sunt îngrijorătoare

Multe aspecte ale practicilor corporatiste ale Google reprezintă motive de îngrijorare, a declarat vineri comisarul antitrust al UE, Joaquin Almunia, potrivit căruia trebuie luată o decizie finală referitoare la acordul negociat privind motorul de căutare al companiei, transmite MarketWatch.

Comisar UE: Multe dintre practicile corporatiste ale Google sunt îngrijorătoare
Comisar UE: Multe dintre practicile corporatiste ale Google sunt îngrijorătoare · Foto: Business Magazin

 “Dincolo de reglementările antitrust, alte aspecte ale comportamentului Google pot ridica motive de îngrijorare. Optimizarea fiscală, colectarea datelor personale ale utilizatorilor și utilizarea drepturilor de proprietate intelectuală sunt doar câteva probleme care ar trebui să fie pe agenda autorităților publice”, a spus Almunia.

Comisarul a anunțat la începutul acestei luni un acord cu Google pentru eliminarea problemelor legate de folosirea abuzivă a poziției dominante pe piața din Europa, unde deține o cotă de piață de peste 90%.

Google a ajuns la un acord amiabil cu UE pentru încheierea anchetei antitrust care datează de trei ani după ce s-a angajat să afișeze în rezultatele căutărilor, alături de propriile servicii specializate, și pe cele ale rivalilor. Angajamentul, cu o durată de cinci ani, permite Google să adauge noi servicii sau să modifice pagina de căutare, atâta timp cât asigură concurenților trei link-uri alături de propriile servicii specializate, precum Google Shopping, Google News sau Google Finance.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună