COMENTARIU | Pentru esticii care n-au înțeles până acum: proiectul UE este de fapt unul de dreptate socială

Ideea organizării unei asemenea reuniuni, botezată „Summitul social pentru locuri de muncă echitabile și creștere economică”, e o noutate, ba chiar o surpriză: un summit UE pe teme sociale n-a mai avut loc de 20 de ani, de la cel din 1997 de la Luxemburg, iar organizatorii au propus ca documentul final să fie semnat de trei mari instituții comunitare – Consiliul Uniunii, Comisia Europeană și Parlamentul European, ca să facă mai convingătoare ideea că, iată, după atâția ani când au contat numai discuțiile despre austeritate și finanțe, acum contează cetățenii și preocupările lor.

Gazda, premierul suedez Stefan Löfven, chiar a declarat pentru AFP că avansul formațiunilor de extremă dreapta din Germania și Austria, după șocul Brexit, arată că e nevoie de acțiune pentru a combate euroscepticismul și a arăta că „o UE sustenabilă are nevoie de o dimensiune socială, pentru că oamenii sunt pe primul plan”.

Documentul a fost semnat, cu cei trei lideri – Jean-Claude Juncker de la Comisia Europeană, Antonio Tajani de la Parlamentul European și Jüri Ratas, premierul Estoniei și președintele actual al Consiliului Uniunii, surâzând larg în fața camerelor foto ca după o mare victorie. Comisarul european pentru afaceri sociale, Marianne Thyssen, a conchis pe Twitter că „grație #SocialSummit17 vom pune prioritățile sociale acolo unde le e locul, în fruntea agendei UE”, iar Jean-Claude Juncker a comentat tot pe Twitter că „proclamarea Pilonului European al Drepturilor Sociale e un moment de cotitură pentru Europa, pentru că Uniunea noastră a fost mereu în esență un proiect social: mai mult decât despre piața unică și bani, e vorba în el de valorile noastre și despre cum vrem să trăim”.

Pilonul lui Juncker constă în 20 de principii convenite la summit, după cum urmează:

1. Dreptul tuturor la educație, instruire și învățare pe tot parcursul vieții, care să le asigure capacitățile necesare pentru integrarea în societate și pentru gestionarea transformărilor de pe piața muncii

2. Dreptul la egalitate de tratament și oportunități între bărbați și femei în toate domeniile, inclusiv accesul pe piața muncii, termenii contractelor și plata egală pentru aceeași muncă

3. Dreptul tuturor la oportunități egale în privința muncii, a educației și a accesului la protecția socială și la serviciile publice între cetățeni indiferent de gen, originea rasială sau etnică, religie, dizabilități, vârstă sau orientare sexuală

4. Dreptul tuturor la accces egal la asistența pentru ocupare pe piața muncii (training, recalificare, căutare a unui loc de muncă, evaluare specială în cazul celor aflați în șomaj de peste 18 luni)

5. Dreptul la tratament echitabil în privința condițiilor de muncă, a protecției sociale și a trainingului; trebuie facilitată tranziția spre forme deschise de angajare, ca și mobilitatea ocupațională, dar trebuie combătute relațiile de angajare care duc la condiții de muncă precare, la perioade de probă prelungite la infinit și la abuzuri în contractele de muncă atipice

6. Dreptul la salarii echitabile care să ofere un standard decent de viață; trebuie asigurate salarii minime adecvate și combătută sărăcia rezultată din munca plătită prea prost

7. Dreptul la informare asupra condițiilor de muncă înainte de angajare și la protecție în caz de concediere

8. Dreptul angajaților la implicare în crearea și aplicarea politicilor economice, sociale și de ocupare a forței de muncă, prin sprijinirea dialogului social, încurajarea negocierii unor contracte colective de muncă, respectarea dreptului la grevă, consultarea sindicatelor în privința restructurărilor, a fuziunilor și achizițiilor, a concedierilor colective

9. Dreptul la aranjamente de muncă flexibile pentru părinții și cei care au responsabilitatea îngrijirii unor membri de familie, încurajarea unui echilibru între muncă și viața de familie pentru bărbați și femei

10. Dreptul la un mediu de muncă sănătos și sigur, adaptat nevoilor lor profesionale, precum și la protecția intimității lor și a datelor lor personale în contextul muncii

11. Dreptul copiilor la îngrijire și educație primară la costuri rezonabile, dreptul de a fi protejați contra sărăciei, dreptul la măsuri speciale de susținere pentru copiii din medii defavorizate

12. Dreptul angajaților și al celor care lucrează pe cont propriu la protecție socială adecvată, indiferent de tipul și durata relațiilor lor de muncă

13. Dreptul șomerilor la susținere adecvată din partea serviciilor publice de specialitate pentru (re)integrarea în muncă și la ajutoare de șomaj de durată rezonabilă, conform contribuțiilor lor și reglementărilor naționale de eligibilitate și care să nu descurajeze revenirea pe piața muncii

14. Dreptul celor care nu dispun de resurse suficiente la un venit minim care să le asigure o viață demnă în toate etapele vieții și accesul la bunuri și servicii necesare; pentru cei care pot munci, venitul minim trebuie combinat cu stimulente pentru (re)integrarea pe piața muncii

15. Dreptul angajaților și al celor care lucrează pe cont propriu la o pensie proporțională cu contribuția lor și care să le asigure un venit adecvat; oportunități egale de pensie pentru bărbați și femei; toți vârstnicii au dreptul la resurse care să le asigure o viață demnă

16. Dreptul tuturor la acces în timp util la servicii de sănătate cu costuri rezonabile, la îngrijire preventivă și curativă de bună calitate

17. Dreptul persoanelor cu dizabilități la venituri de suport care să le asigure o viață demnă, la servicii care să le permită integrarea în societate și pe piața muncii și la un mediu de lucru adecvat nevoilor lor

18. Dreptul tuturor la servicii de îngrijire pe termen lung de bună calitate la costuri rezonabile, în special îngrijire la domiciliu și servicii de asistență comunitară

19. Dreptul la locuințe sociale sau la asistență de bună calitate în domeniu pentru cei fără adăpost, la protecție contra evacuărilor silite și la asistență pentru promovarea incluziunii sociale

20. Dreptul tuturor la acces la serviciile esențiale (apă curentă, igienă publică, energie, transport, servicii financiare, comunicații digitale).

Documentul care enunță acest program uluitor stipulează că aplicarea Pilonului Drepturilor Sociale trebuie făcută la nivel european și național, spre a susține coeziunea și convergența, dar precizează totuși că nu vor fi depășite atribuțiile UE stabilite prin tratatele Uniunii și „se va ține seama de diferențele de mediu social-economic și legislativ, inclusiv cele care țin de rolul partenerilor sociali, precum și de diferențele culturale și de tradiții locale și de identitate națională”. Și mai clar, „aplicarea Pilonului nu va afecta dreptul statelor de a-și defini singure principiile după care funcționează sistemele lor de securitate socială și nu trebuie să afecteze semnificativ echilibrele lor financiare”.

Aceste precizări sunt menite să contracareze protestele, cum ar fi de pildă cel al premierului danez Lars Lokke Rasmussen, care a scris în Politico un eseu despre cât de bine funcționează deja în Scandinavia negocierile autonome între angajatori și angajați prin contractele colective de muncă, fără să fie nevoie ca UE sau statul să intervină și să impună noi drepturi și obligații legale. Și premierul Viktor Orban a spus în cursul reuniunii că modelul social unguresc merge foarte bine așa cum e și că ungurii nu au intenția de a-l înlocui cu un model european unic, mai ales dacă se pune problema ca „problemele demografice sau de forță de muncă să fie rezolvate din afară, prin aducerea de imigranți”.

În aceste condiții, formulările de mai sus despre libertatea statelor de a-și face singure politicile sociale par să facă inutilă proclamarea Pilonului, întrucât orice țară care nu vrea ori nu-și permite să respecte vreunul din principii se poate prevala de clauza diferențelor culturale ori de cea cu echilibrul financiar. Dar atunci de ce a mai fost nevoie de un astfel de document? Pentru că lansarea Pilonului reprezintă de fapt un fel de frăgezire a opiniei publice din UE, în perspectiva intențiilor președintelui francez Emmanuel Macron de a reforma Europa începând de la domeniul drepturilor sociale.

Surprinzător de luminatele prevederi despre echitate și viață demnă sunt realizabile acum doar de către cele mai bogate țări UE, ceea ce explică de ce declarația finală a reuniunii afirmă că Pilonul este conceput având zona euro drept reper, în funcție de care celelalte state sunt chemate să-și adapteze legislațiile. De aceea ar urma ca în fiecare an să se publice o evaluare a progreselor naționale (un fel de MCV social), iar drepturile de mai sus vin la pachet cu amenințările lui Macron că acordarea fondurilor europene ar putea fi condiționată de adoptarea în fiecare țară a unor măsuri de convergență socială și fiscală, de genul unui salariu minim ori al unor limite minime și maxime de taxare a companiilor, care să evite ca UE să finanțeze „dumpingul social”. Macron s-a luat iarăși de est-europenii care „confiscă fondurile europene de coeziune” ca să-și finanțeze politicile fiscale după bunul plac – aluzie la Ungaria, care anul acesta a introdus un impozit pe profitul companiilor de 9%, cel mai mic din UE, ca să atragă investiții străine.

Unde stă România în acest context? Președintele Iohannis a sugerat două lucruri relevante în intervenția lui. Primul – că trebuie evitat ca noile inițiative sociale la nivelul UE să creeze norme și mai restrictive pentru aderarea la zona euro și să adâncească decalajele dintre aceasta și restul statelor UE – o poziție previzibilă pentru o țară unde e mare îngrijorarea că se pregătește o Europă cu două viteze. Al doilea – că România poate fi un exemplu în materie de egalitate de gen, fiindcă diferențele de plată între bărbați și femei pentru aceeași muncă (unul dintre indicatorii importanți pentru Pilon) sunt aici printre cele mai mici din Europa. Acest indicator este însă singurul unde România stă bine, fiindcă la toți ceilalți indicatori ai progresului social, România ocupă constant penultimul sau ultimele locuri în UE, astfel încât e normal ca noile porunci de la Bruxelles și Paris să fie întâmpinate aici cu reținere.

Am spus Bruxelles și Paris, nu Berlin, fiindcă la summit nu a venit și cancelarul german Angela Merkel, care și-a motivat absența prin eșecul în negocierile pentru formarea unui nou guvern, după intrarea în parlament a extremei drepte. Absența lui Merkel a fost criticată de unele voci care consideră că așa se transmite mesajul că dimensiunea socială a UE poate lipsi ori e mai puțin importantă decât cea economică. De fapt însă, chiar absența lui Merkel e cel mai clar indiciu că această dimensiune socială nu poate lipsi, fiindcă temuții extremiști n-ar mai fi avut succes dacă liderii UE ar fi fost atenți la ea de la bun început. Doar că dimensiunea socială și tot discursul despre drepturi și progres nu prea se potrivesc cu amenințările lui Macron tocmai la adresa statelor pe care sărăcia le-a împiedicat mereu să se ridice la înălțimea nobilelor valori sociale pe care UE descoperă brusc acum că le-a susținut mereu.