Colectionarul de etichete

Exista in lumea afacerilor un antreprenor atat de plin de surprize, incat reflectoarele sunt mereu orientate in directia lui, iar concurentii lui sunt mereu in alerta. Jocul lui preferat este “Monopoly”, insa mizele din joc i se pareau prea mici, asa ca tabla lui de joc a devenit Anglia si apoi intreaga lume. Iar scopul lui este colonizarea marilor artere comerciale.

Daca Philip Green nu ar fi existat, cu siguranta ca jurnalistii l-ar fi inventat. Antreprenorul care a transformat marele lant de magazine British Home Stores din oaia neagra a Oxford Street-ului intr-ul star al retailului in doar 20 de luni este fara indoiala un personaj demn de istorie, care nu putea trece neobservat. Nu ca lista de reusite a lui Green s-ar limita la atat: traseul afacerilor conduse la un moment dat de Green devine atat de alambicat, incat este deopotriva impresionant si ametitor. A pornit de la zero, vanzand pantofi ieftini, si a ajuns sa detina cele mai prestigioase branduri britanice de haine, astfel incat a fost pe buna dreptate numit “sultanul de pe Oxford Street”.
Detractorii MBA-urilor il iubesc, pentru ca nu numai ca Green nu a urmat vreodata cursurile unei scoli de afaceri, dar nici macar nu era vreun abonat la nota 10 in timpul scolii. Dupa ce a renuntat la scoala la varsta de 15 ani, s-a dedicat complet construirii imperiului sau, care astazi este cel mai mare grup de retail privat, iar activele pe care le-a acumulat in cei 35 ani de cariera
i-au deschis usile celui mai exclusivist club care exista: cel al oamenilor de afaceri.
Ca orice personaj legendar, Green, care ocupa locul patru in topul celor mai bogati englezi, este totalmente atipic si face o nota puternic discordanta cu comunitatea londoneza de afaceri. Nu numai ca este un personaj neconventional pe care adesea il ia gura pe dinainte, dar este si mandru de aceasta parte a caracterului sau, fiind impotriva ideii de a angaja un PR-ist care sa ii modereze mesajul. Green spune ca nu are timp pentru tot acel “mumbo-jumbo” care poarta numele de comunicare corporatista si incalca regula de aur a celor bogati si faimosi: este mereu disponibil. Pe cartea de vizita a sa probabil ca nu mai incap toate numerele de telefon la care poate fi gasit, 7 linii telefonice fixe plus cele doua telefoane mobile pe care le are in cea mai mare parte a zilei lipite de ureche. Daca pentru majoritatea oamenilor timpul inseamna bani, pentru Green convorbirile telefonice ii umplu seiful. “Fara sa exagerez, as putea spune ca cel putin jumatate din deal-urile din Londra trec prin aceste telefoane.” Singurele momente in care este condamnat la necomunicare sunt cele in care se afla la peste 10.000 de metri altitudine in luxosul sau avion Gulfstream, imbracat in piele crem si blanuri de nurca. In rest, Green este foarte dezamagit daca vreunul din membrii staff-ului sau nu-l poate contacta in mai mult de o ora. Ba mai mult chiar, Green este cel mai probabil singura victima a unui furt de telefon mobil care si-a negociat cu succes returnarea telefonului, atunci cand l-a sunat pe hot si i-a oferit acestuia oricat era necesar pentru a-l aduce inapoi.

Antreprenorul magician
Spiritul de antreprenor al lui Philip s-a nascut la putin timp de la moartea tatalui sau, pe cand avea numai 12 ani. Mama lui, a carei initiativa si efervescenta o mosteneste, a pus bazele unei afaceri, construind un lant de cinci benzinarii, iar tanarul Philip isi petrecea timpul liber lucrand la una dintre ele si primii bani pusi deoparte au fost cei din bacsisuri. Insa aceasta afacere nu-l atragea prea mult, asa ca la 15 ani, cand s-a hotarat sa abandoneze scoala, s-a angajat ca vanzator de pantofi. La varsta de 23 de ani Green a considerat ca a invatat deja despre afaceri tot ce era necesar si a contractat un imprumut de 20.000 de lire, fiind hotarat sa faca avere din vanzarea jeansilor importati din Orientul Indepartat.
Primul pas catre liga jucatorilor mari l-a facut in 1979, pe baza unui pont si a instinctului. In oras se vorbea despre un magazin de tip outlet care iesise din afaceri si intregul sau stoc, ce ar fi valorat peste 35.000 de lire intr-un magazin de marca, era scos la vanzare la preturi ridicol de mici. Ca orice business-man aflat la inceput de drum si pus pe fapte mari, Green nu a pregetat sa cumpere tot stocul si apoi a trimis toate hainele la curatatorie, le-a asezat pe umerase scumpe de satin si, voila!, primul sau magazin de high-street era gata. Tot ce-i mai lipsea era un showroom, pe care nu i-a luat mult timp sa il gaseasca.
Green spunea ca ar cumpara orice daca i se cere un pret corect, iar pentru asta nu a ezitat niciodata sa faca imprumuturi cu mult mai mari decat si-ar fi putut permite, pariind totul pe o singura carte. In 1981 a cumparat un magazin pe Bond Street cu 75.000 de lire. “Am mers la magazin ca sa incheiem contractul si la scurt timp dupa asta suna telefonul. Un tip spunea ca vrea sa-mi cumpere magazinul. I-am spus ca a facut o greseala si am inchis. Nu trece mult timp si ma suna altul. Ii spun ca nu sunt interesat, insa telefonul continua sa sune. Intr-un final raspund si mi se propune din nou sa vand magazinul, la care spun: “Vrei sa-mi cumperi magazinul, bine, dar vreau pe el 250.000 de lire pana maine dupa-amiaza, insa nu-l poti avea decat peste sase saptamani.”
El a fost de acord si l-a cumparat in conditiile astea. A doua zi am deschis magazinul si lumea a fost mirata, asa ca au inceput sa intre tot mai multi in magazin. Intr-o saptamana vandusem stocul si imi recuperasem banii. Mai aveam magazinul inca cinci saptamani, asa ca am inchiriat un avion si am plecat la Milano, unde am cumparat un lot intreg de accesorii din piele extraordinar de frumoase si in scurt timp toata lumea de pe Bond Street facea coada la magazinul nostru”, isi aminteste Green. Dar acesta era doar inceputul. Urmatoarea lovitura poarta numele de Jean Jeannie, un lant de 65 de magazine pe care Green le-a cumparat fara sa clipeasca si care i-au adus primul milion de lire. “Aflasem ca un tip vrea sa-si vanda urgent afacerea, asa ca m-am dus sa il vad”, povesteste el. “Voia patru milioane de lire. Ceva mi se parea putred, asa ca mi-am chemat contabilul sa se uite peste finante si asa am aflat ca datora bancii trei milioane si jumatate, iar furnizorilor alte trei milioane si jumatate. Era falimentar si pierdea 70.000 de lire pe saptamana. L-am sunat si i-am spus ca am o veste buna si una proasta. Vestea buna este ca am sa-ti cumpar afacerea. Vestea proasta este ca esti falit.” A cumparat pana la urma afacerea cu 65.000 de lire si apoi a convins banca sa-i inghete datoria pentru sase luni in schimbul a 100.000 de lire, in semn de buna credinta. Urmatorul pas a fost sa plece la Paris, de unde s-a intors cu trei valize pline cu haine pe care le-a dus la Hong Kong si le-a copiat. In doar patru luni afacerea era din nou pe picioare. “Dintr-o data telefoanele incep iar sa curga”, isi aminteste Green. “O gramada de oameni vor sa imi cumpere afacerea. Eu tot le spuneam ca nu vreau, de-abia am cumparat-o si eu. La un moment dat am zis ca o vand cu 10 milioane de lire. Interlocutorul meu m-a intrebat de unde am ajuns la aceasta suma, iar eu i-am zis ca in principiu nu vreau sa o vand, dar daca imi da pe ea cat nu face, o vand. Aveam deadline cu banca pe 26 februarie 1985, si am vandut afacerea pe 25 cu sapte milioane de lire. Asa ca m-am dus la banca si i-am intrebat cat le datorez, iar ei au spus 3.430.000 de lire. Le-am scris pe loc cecul si le-am zis: gata!”, isi aminteste el cu ochii stralucind de placere.

Cu datoriile in Barbados
In 1988, Green a preluat postul de chairman si CEO al unei companii cotate la bursa, care comercializa imbracaminte pentru barbati, numita Amber Day. Actiunile se vindeau bine, apoi au suferit o serie de caderi. In 1992 a fost silit sa demisioneze, deoarece profiturile s-au situat cu 300.000 de lire sub target. “Am ajuns acasa la 7:30 dimineata dupa ce mi-am petrecut intreaga noapte pledandu-mi cauza si i-am spus sotiei mele, Tina: eVestea buna este ca suntem mai bogati decat ieri dimineata cu un milion de lire. Vestea proasta este ca sunt somere.” Dupa Amber Day a urmat o perioada dificila pentru cei doi, deoarece imprumutasera de la banca 7 milioane de lire pentru a-si cumpara actiunile, iar rata dobanzii urcase pana la 16%. Asa ca Philip si Tina au facut ceea ce orice optimisti care datoreaza 7 milioane bancii ar fi facut in locul lor: au inchiriat un Concorde si au plecat in Barbados de Craciun.
De atunci Green s-a lecuit de companiile publice. Philip Green a intrat in atentia publicului larg insa, de-abia in 1999, odata cu tentativa agresiva de preluare a prestigiosului lant de magazine Marks and Spencer cu o oferta de 7 miliarde de lire sterline. Tentativa nu i-a reusit, din cauza unor scurgeri de informatii care i-au determinat pe cei de la M&S sa urce pretul si din cauza opozitiei indarjite a board-ului administrativ al acesteia. Intr-un final Green a renuntat la idee, cumparand in schimb lantul British Home Stores pentru 200 de milioane de lire, insa nu avea sa dea uitarii atat de curand aceasta nereusita.
Pariul cu BHS a fost unul riscant, compania decazand mult, fiind singurul care mai credea in sansele brandului. Green a pus la bataie pentru aceasta 50 de milioane din proprii lui bani si a imprumutat 150 de milioane de la banca, apoi a pus compania pe picioare, a derulat un proces de rebranding ca BHS, iar acum lantul de magazine valoreaza peste 1,2 miliarde de lire, iar profiturile s-au triplat.
Insa Green nu s-a multumit cu atat. In 2002 a cumparat grupul Arcadia, care detine cele mai cunoscute branduri britanice ca Burton, Dorothy Perkins, Evans, Miss Selfridges, Outfit, Topshop, Topman si Wallis si a adaugat apoi la careul sau de branduri si cunoscutul Etam. Pentru toate acestea Green a platit 850 de milioane de lire si si-a rascumparat creditul de 808 milioane de lire in doar doi ani, miscare care a uimit intreaga comunitate de afaceri londoneza.

A doua oara pe cai mari
Green nu este un om care sa uite usor o infrangere. Asa ca in 2004 el a facut o noua oferta celor de la Marks and Spencer: 8 miliarde de lire cash. Ulterior
si-a marit oferta la 9,1 miliarde, insa nici asta nu a fost de ajuns pentru a infrange rezistenta celor de la M&S.
Green sustine ca nu banii au fost motivul pentru care a plusat in aceasta directie “singura parte care m-a fascinat la toata tevatura cu Marks & Spencer a fost faptul ca au reusit mereu sa mi se strecoare printre degete. S-a intamplat ceva ciudat pe parcursul tratativelor: oamenii incepusera sa vorbeasca despre cele 8 miliarde de lire de parca ar fi fost maruntis. Asa ca adevaratul sens al intregii actiuni – epoti intr-adevar sa repari afacerea?e – s-a pierdut si totul a devenit o chestiune legata de bani. Si asa s-a ajuns la situatia in care oamenii nu au mai vrut sa vanda pentru ca vom scoate bani din aceasta afacere. Ceva de genul eOoooh, nu-i vindeti lui Philip Green, asta o sa-l faca si mai bogate. Bizar, nu? Ganditi-va astfel, ar trebui sa-i punem cuiva bete in roate doar pentru ca este mai bun decat ceilalti? Sa zicem ca sunt 30 de elevi intr-o clasa. Freddy care sta in fata ia mereu 10, iar Wendy din spate are numai note de 4. Credeti ca Freddy ar trebui, sa primeasca un test mai greu pe care sa-l pice numai ca Wendy sa nu se mai simta prost? Asa si in afaceri, mereu va fi cineva in varf, cineva care este mediocru si cineva care nu are nicio speranta”, spune Green.
Stuart Rose, CEO-ul Marks and Spencer, nu crede ca Green are vreo intentie de a se potoli in urmatoarea perioada. Sau vreodata. “El ne-a facut pe toti sa ridicam fileul si sa invatam sa jucam mai bine. Stiu bine ca au fost cateva momente in timpul discutiilor de preluare a M&S in care m-a vorbit de rau si cand ar fi vrut sa ma arunce in cap de la cel mai inalt etaj. Dar tot atunci si eu as fi vrut sa-l calc cu masina. Ma bucur acum ca nu am facut-o, deoarece, la sfarsitul zilei, mereu ma face sa rad.”

Viata de mogul
“Sultanul din Oxford Street” locuieste in Monaco cu sotia sa, Tina, si cei doi copii ai sai, Brandon si Chloe. Mandria lui este iahtul de 30 de milioane de lire sterline, botezat Lionheart, si face naveta intre Londra si Monaco cu avionul sau privat Gulfstream care l-a costat 16 milioane de lire. Petrecerile lui Green sunt legendare. Ziua sa de nastere a costat peste cinci milioane de lire. Intr-un decor exotic in Cipru sotia sa, Tina, pe numele careia este intreaga avere a familiei, adica peste doua miliarde de lire, i-a imbracat pe toti invitatii in togi romane si i-a facut cadou un joc de Monopoly din aur masiv, iar pe tabla de joc erau inscrise toate proprietatile care au trecut la un moment dat prin mainile lui Green. Pe 20 octombrie 2005 Green a oferit actionarilor Arcadia dividende in valoare de 1,3 miliarde de lire sterline. El si sotia detin 92% din grup si au primit in acest fel 1,17 miliarde de lire sterline sub forma de dividende, ceea ce a insemnat cea mai mare recompensa din istoria corporatista britanica.