CODUL PORTOCALIU de inundații, menținut pe râuri din cinci județe din sud, până vineri seară
Codul portocaliu de inundații este menținut, până vineri la ora 18.00, pe râuri din județele Olt, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu și Ilfov, aceeași avertizare fiind valabilă, până joi la 18.00, în județul Dolj, pe râul Jiu, potrivit hidrologilor.
Astfel, în intervalul joi, ora 13.00 – vineri, ora 18.00, se află sub cod portocaliu râurile Călmățui (județele Olt și Teleorman), Vedea pe sector aval confluență cu râul Teleorman (județul Teleorman), Teleorman curs inferior (județul Teleorman), Neajlov curs mijlociu și inferior (județele Dâmbovița și Giurgiu), Glavacioc (afluent al Neajlovului – județul Giurgiu) și Sabar curs inferior (județele Giurgiu și Ilfov), potrivit unei avertizări emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA).
Joi, în intervalul 13.00 – 18.00, râul Jiu (sector îndiguit) este tot sub cod portocaliu, în județul Dolj, pe sectorul Răcari – Podari. După ora 18.00, râul Jiu va trece, în acest sector, pe atenționare cod galben.
INHGA mai precizează că sub cod galben se află, în intervalul joi, ora 13.00 – vineri, ora 18.00, râurile din bazinele hidrografice Desnățui (județele Mehedinți și Dolj), Jiu pe sector aval confluență Motru (județul Dolj), Teslui ( județele Dolj și Olt), Vedea pe sectorul aval Văleni – amonte confluență Teleorman (județul Teleorman), Teleorman curs mijlociu (județul Teleorman).