Home Actualitate COD GALBEN de ger în Capitală și alte 25...
Actualitate

COD GALBEN de ger în Capitală și alte 25 de județe. Se vor înregistra -20 de grade Celsius

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare cod galben de ger pentru 25 de județe din Moldova, Muntenia, Oltenia și estul Transilvaniei, temperaturile minime fiind așteptate în jurul valorii de -20 de grade Celsius. Vizată este și Capitala.

COD GALBEN de ger în Capitală și alte 25 de județe. Se vor înregistra -20 de grade Celsius
COD GALBEN de ger în Capitală și alte 25 de județe. Se vor înregistra -20 de grade Celsius · Foto: Business Magazin

Meteorologii avertizează că în județele din Moldova, Muntenia, Oltenia și estul Transilvaniei, vremea se va menține deosebit de rece, temperaturile diurne vor fi negative, iar dimineața și noaptea va fi ger.

Județele vizate de avertizare sunt Argeș, Botoșani, Covasna, Galați, Iași, Prahova, Vrancea, Brașov, Dâmbovița, Giurgiu, Mehedinți, Suceava, Vaslui, Bacău, Buzău, Dolj, Harghita, Neamț, Teleorman, Brăila, Călărași, Gorj, Ialomița, Olt, Vâlcea, dar și Capitala.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -7 și -3 grade, iar cele minime se vor situa între -20 și -10 grade, izolat mai coborâte.

Avertizarea este valabilă până pe 14 februarie.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună