CNADNR: Reducerea salariilor va afecta doar eșalonul superior. Muncitorii vor avea o creștere de 5%
CNADNR a anunțat vineri că reducerea salariilor angajaților companiei va afecta doar personalul TESA (personal cu funcții de conducere și execuție), cu un procent mediu de 15%, dar "personalul muncitor" va înregistra o creștere de 5% a salariilor, convenită prin negocierea Contractului Colectiv de Muncă pe acest an.
“Reducerea salariilor angajaților CNADNR SA va afecta doar personalul TESA, cu procentul mediu de 15% generat de reducerea fondului de salarii în anul 2013. Personalul muncitor nu va fi afectat de această reducere, prin negocierea Contractului Colectiv de Muncă pe anul 2013 convenindu-se o creștere cu 5% a salariilor acestora”, se arată într-un comunicat CNADNR.
Confederația Sindicală “Cartel Alfa” a anunțat joi că lucrătorii din CNADNR vor să declanșeze o grevă japoneză, începând de luni, reclamând o intenție de reducere a salariilor, ce ar fi fost anunțată de conducerea companiei.
Sindicatul Național Profesional al Drumarilor din România, care este membru al Confederației Naționale Sindicale “Cartel Alfa” și reprezintă interesele a peste 1.700 de salariați din CNADNR, anunță proteste față de o intenție de reducere a salariilor angajaților și față de “presiunile care se exercită individual asupra salariaților”.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro