Clotilde Armand anunță demolarea statuii din fața Universității Bioterra
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, anunță, luni, demolarea statuii din fața Universității „Bioterra”, spunând că monumentul înalt de 10 metri este amplasat ilegal pe spațiul public. Mai mult, Armand spune că sumele cheltuite cu demolarea vor fi suportate de universitate.
„Știți statuia kitsch amplasată în fața Universității „Bioterra” București? Monumentul înalt de 10 metri pe care stăteau de-a valma lei albi, vulturi cu aripi întinse, personaje feminine aurii, simboluri biblice și filozofice, citate pe bucăți de marmură neagră. Era o construcție ilegală, intitulată pompos „edificiu de artă și cultură”, a fost ridicată după un controversat parteneriat cu fostul primar PSD al Sectorului 1, Dan Tudorache”, spune Clotilde Armand.
Potrivit edilului de la Sectorul 1, această statuie și terenul împrejmuit cu un gard metalic cu fundație de beton obstrucționau accesul în zonă.
„Cheltuielile pe care le vom avea cu aceste demolări vor fi suportate de către Universitatea “Bioterra”, care poate solicita revendicarea materialelor rezultate ca urmare a desființării, în termen de 30 de zile de la data depozitării în locațiile ADP Sector 1. Nu este pentru prima data când desființăm construcțiile ilegale făcute de Universitatea “Bioterra”, la începutul acestui an am demolat o poartă mare metalică și un gard”, a mai spus primarul Sectorului 1.