Clientii Bringo care comandă produse din hipermarketurile Carrefour vor putea să returneze ambalajele SGR direct la livrator. Taxa serviciului de colectare variază între 1,5 lei și 3,5 lei
Clientii care utilizează serviciul de livrare Bringo pentru a comanda produse din hipermarketurile Carrefour vor putea să returneze ambalajele SGR direct la livrator, recuperând garantia de 50 de bani, pe care o pot folosi la următoarea comandă. Serviciul nu se…
Clientii care utilizează serviciul de livrare Bringo pentru a comanda produse din hipermarketurile Carrefour vor putea să returneze ambalajele SGR direct la livrator, recuperând garantia de 50 de bani, pe care o pot folosi la următoarea comandă.
Serviciul nu se aplică pentru hipermarketurile Carrefour din Bacău, Reșița și Mangalia.
Taxa serviciului de colectare variază între 1,5 lei și 3,5 lei în funcție de numărul de ambalaje colectate și reprezintă costul operațional care permite funcționarea serviciului.
„Parteneriatul nostru cu Bringo și prezența noastră în e-commerce au avut întotdeauna scopul de a simplifica viața clienților noștri. Cu această abordare în minte am pornit și această nouă funcționalitate: să facem returnarea ambalajelor SGR mai accesibilă și convenabilă pentru clienții noștri. Prin opțiunea de a returna ambalajele cu garanție direct de la domiciliu, ne propunem să răspundem – în continuare – nevoilor clienților într-un mod inovator și responsabil. Timpul este una dintre cele mai valoroase resurse. Ne dorim să le oferim românilor soluții eficiente care să le permită să dedice mai mult timp lucrurilor importante pentru ei, fără să sacrifice inițiative esențiale pentru dezvoltarea sustenabilă a României, cum este Sistemul Garanție-Returnare”, a declarat Narcis Horhoianu, Chief Marketing Officer & E-commerce, Carrefour România.
De la lansarea serviciului, la începutul lunii iulie, s-au colectat 328.000 de ambalaje prin aplicația Bringo.
În Sistemul Garanție- Returnare sunt incluse ambalaje din plastic, sticlă sau metal cu volum între 0.1L-3L. Sacii trebuie să fie sigilați și curați, pentru a asigura integritatea și trasabilitatea ambalajelor.
„Inovația reprezintă fundația Bringo și modul prin care ne asigurăm că misiunea noastră este îndeplinită – înțelegerea și acomodarea nevoilor utilizatorilor noștri. De la lansarea companiei, prima din țară care oferă serviciul de shopping delivery, la Bringo Mall, care schimbă felul în care românii cumpără online și până la acest nou proiect alături de Carrefour, care le facilitează clienților aderarea la SGR, un proiect ambițios și atât de important pentru viitorul nostru, al tuturor, toți acești pași subliniază angajamentul Bringo”, a declarat Florina Dobre, CEO Bringo.
Bringo este prezent la nivel național în 37 orașe și are 180 de vendori disponibili în aplicație, Carrefour România fiind cel mai important partener de e-grocery.
Odată cu achiziția operațiunilor Romania Hypermarche SA, Carrefour ajunge la aproximativ 450 de magazine, în 113 orașe din țară și ajunge în top trei jucători de pe piața de retail din România, fiind un angajator de top certificat (2023, 2024) pentru peste 17.000 de angajați.