Cleopatra Leahu, partener Suciu Popa: „Cum se evaluează impactul asupra mediului în România?"

Legea EIM transpune Directiva 2014/52/UE de modificare a Directivei 2011/92/UE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (Directiva EIA). Deși termenul de 3 ani prevăzut pentru transpunerea directivei în legislația statelor membre a expirat la 16 mai 2017, Legea EIM a fost adoptată cu o întârziere de un an și jumătate; mai mult, Legea EIM stabilește un termen de până la 12 luni pentru adoptarea legislației secundare, ceea ce înseamnă că directiva va fi integral transpusă abia la sfârșitul anului 2019. Întârzierea îndeplinirii obligației de transpunere nu rămâne fără efect, întrucât are un impact semnificativ asupra proiectelor finanțate din fonduri europene. De ce? Pentru că evaluarea impactului asupra mediului pentru proiectele în cauză ar trebui raportată la prevederile legislației europene în vigoare (respectiv, la noua directivă EIA), în caz contrar finanțarea acestora fiind pusă sub semnul întrebării. 
Pentru proiectele în curs, evaluarea se va desfășura conform vechii proceduri în cazul în care îndrumarul de definire a domeniului evaluării a fost emis înainte de intrarea în vigoare a Legii EIM. Pentru celelalte proiecte, se vor aplica prevederile noii legi, ceea ce ridică problema punerii sale în aplicare, în condițiile în care legislația secundară nu este încă aprobată.Etapele procedurii EIM rămân, în principiu, neschimbate; se modifică însa durata și caracteristicile acestora.

Etapa de încadrare

În trecut, titularul proiectului trebuia să depună un memoriu de prezentare ce cuprindea descrierea și caracteristicile amplasamentului, ale proiectului și ale activităților propuse, respectiv descrierea sumară a impactului potențial al proiectului asupra mediului.
Potrivit Legii EIM, memoriul de prezentare va include suplimentar și valoarea investiției, perioada de implementare, descrierea detaliată a lucrărilor de demolare, precum și a tuturor efectelor negative posibile asupra mediului ale proiectului și a aspectelor de mediu susceptibile a fi afectate în mod semnificativ de proiect. Rezultatele altor evaluări relevante pentru proiect trebuie, de asemenea, luate în considerare, iar pentru proiectele care au legătură cu apele, memoriul va conține și informații specifice legate de corpurile de apă.
În mod tradițional, aceste informații erau prezentate abia în etapa de definire a domeniului evaluării, mai exact în raportul privind impactul asupra mediului. Consecința imediată va fi o creștere semnificativă a bugetului alocat de operatori pentru desfășurarea etapei de încadrare a unui proiect, noile cerințe implicând contractarea de consultanță specializată încă din prima etapă, astfel încât memoriul de prezentare să fie redactat într-o manieră completă și conformă cu noile norme.
 

Etapa de definire a domeniului evaluării

În derularea acestei etape, autoritățile dobândesc o marjă largă de apreciere privind informațiile suplimentare pe care le pot solicita titularului și nivelul de detaliu al acestora, în funcție de caracteristicile specifice ale proiectului și de aspectele de mediu care ar putea fi afectate.
O altă noutate vizează instituirea unei garanții a calității rapoartelor din cadrul procedurii EIM, prin impunerea în sarcina autorității a obligației de a se asigura că deține expertiza necesară pentru a examina rapoartele depuse de titular. În acest scop, pentru proiectele de o complexitate deosebită, autoritatea poate contracta expertiză externă. Totuși, rămâne de văzut modul în care autoritățile vor reuși să își îndeplinească obligația de a utiliza personal având cunoștințe de specialitate suficiente în domeniul proiectului în cauză, în contextul în care expunerea de motive pentru Legea EIM nu identifică nicio creștere a cheltuielilor bugetare ca rezultat al aplicării acestei legi.  
Legea EIM instituie totodată și o interdicție de a elabora rapoarte în cadrul procedurii EIM de către persoanele care au condamnări penale definitive pentru fapte ce au legătură cu exercitarea calității de expert.

Durata procedurii

Legea EIM prelungește majoritatea termenelor aplicabile diverselor etape și faze ale procedurii EIM.
Ca exemplu, pe vechea reglementare, autoritatea competentă trebuia să ia decizia etapei de încadrare în termen de 15 zile de la depunerea memoriului de prezentare. Conform noii legi, autoritatea va lua decizia în maximum 90 de zile de la data la care titularul proiectului a transmis toate informațiile necesare, existând și o opțiune de prelungire a acestui termen în situații justificate de natura, complexitatea, amplasarea și dimensiunea proiectului. Perioadele de consultare a publicului sunt, de asemenea, prelungite. Consecința directă este, în mod evident, extinderea duratei întregii proceduri EIM, aspect ce trebuie luat în considerare de fiecare operator în stabilirea calendarului de desfășurare a proiectului propus.