Home Afaceri Claudiu Năsui: Guvernul PSD-PNL plătește...
Afaceri

Claudiu Năsui: Guvernul PSD-PNL plătește ajutoarele de pandemie din banii firmelor păgubite

Prin ordonanța adoptată vineri, guvernul Ciucă achită promisiunile electorale ale PNL din 2020 din banii românilor, susține deputtatul USR Claudiu Năsui. Acesta spune că ajutorul din partea UE a fost scos din schemă, urmând ca ajutoarele să fie plătite din banii dați de firme la buget.

Claudiu Năsui: Guvernul PSD-PNL plătește ajutoarele de pandemie din banii firmelor păgubite
Claudiu Năsui: Guvernul PSD-PNL plătește ajutoarele de pandemie din banii firmelor păgubite · Foto: Business Magazin

Deputtatul USR Claudiu Năsui susține că guvernul PNL a decis în 2020, ca urmare a pandemiei de Cobid, elaborarea unor scheme de ajutor de stat pentru ajutorarea companiilor afectate de măsurile guvernului împotriva răspândirii virusului. Astfel, măsura 1 prevede microgranturi în valoare de 2.000 de euro pentru microfirme, măsura 2 granturi pentru capitalul de lucru de până la 150.000 de euro, iar măsura 3 investiții, cu sume cuprinse între 50.000 euro și 200.000 de euro.

Toate cele 3 scheme aveau o valoare de 1 miliard de euro în total: 766 milioane euro de la UE, 120 milioane euro din bugetul de stat și 114 milioane de euro cofinanțări de la firmele beneficiare, mai spune deputatul.

Acesta susține că România avea semnată cu UE o finanțare de 766 milioane de euro, din care 265 milioane erau destinați Măsurii 2.

„Măsura 2 a fost lăsată de Virgil Popescu, ministrul economiei al guvernului PNL, cu un gol de finanțare de 500 de milioane de euro, bani europeni promiși fără acoperire. Pe 18 noiembrie 2020, cu doar 19 zile înainte de alegerile parlamentare, guvernul PNL a suplimentat Măsura 2 cu 500 milioane de euro din fonduri europene inexistente. A promis în campanie 1,3 miliarde de euro din bani europeni, deși avea finanțare doar pentru 766 milioane. La învestirea guvernului PNL-USR-UDMR, erau făcute 1.600 de plăți pe Măsura 2, și mai erau bani pentru maximum 4.000 de firme.
Ministrii USR, Claudiu Năsui de la Economie și Cristian Ghinea, ministru Investițiilor și Proiectelor Europene, au mutat de urgență fondurile europene de pe Măsura 3 (găsită fraudată și trimisă de Claudiu Năsui la DNA) la Măsura 2, un total de 400 de milioane de euro care au ajuns la 13.080 de firme”, se arată într-un comunicat al deputatului.

Acesta spune că prin ordonanța de vineri a Guvernului, ajutorul european a fost scos din schemă, urmând ca ajutoarele să fie plătite tot de păgubiți. Cei 100 de milioane de euro rămași de
plată la Măsura 2 urmează să fie acoperiți din bugetul de stat.

„În primul rând este o ticăloșie. Să promiți în campanie ajutoare europene de sute de milioane de euro pentru firmele pe care le-ai închis prin ordonanțe militare. Bani pe care, de fapt, nu îi aveai. Este și o dovadă clară de incompetență. Miniștrii actualului cabinet nici nu îndrăznesc să se gândească să atragă bani din surse de finanțare europeană, cum este React-EU. Este și o mârșăvie. Achitând nota de plată din banii păgubitului, contribuabilul român”, a declarat Claudiu Năsui, deputat USR, fost ministru al economiei.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună