Home Actualitate Claudiu Năsui: BNR crește din nou dobând...
Actualitate

Claudiu Năsui: BNR crește din nou dobânda. Asta înseamnă că cresc toate ratele

Fostul ministru al Economiei Claudiu Năsui spune, după ce BNR a decis marți să crească din nou dobânda, că toate ratele românilor vor crește.

Claudiu Năsui: BNR crește din nou dobânda. Asta înseamnă că cresc toate ratele
Claudiu Năsui: BNR crește din nou dobânda. Asta înseamnă că cresc toate ratele · Foto: Business Magazin

„BNR crește din nou dobânda. Asta înseamnă că cresc toate ratele. Pentru că ROBOR urmărește dobânda BNR. Iar IRCC este doar un ROBOR întârziat cu 6 luni. Deci dacă crește dobânda BNR, crește ROBOR și apoi întârziat crește și IRCC”, a scris pe Facebook Claudiu Năsui.

Conform acestuia, BNR face asta pentru a reduce banii din piață „pe care tot ei i-au tipărit. Mai țineți minte pandemia? Afaceri închise și tone de bani tipăriți. Calea sigură către distrugerea puterii de cumpărare. Prea mulți bani care urmăresc prea puține bunuri și servicii”.

Claudiu Năsui arată că nu este vina BNR că crește acum dobânda, dar că e vina BNR că a acționat ca un „pompier piroman”.

„Ei dau foc, după care tot ei vin să-l stingă. Foarte bine că îl sting, dar mai bine nu dădeau foc de la început. Și chiar și stingerea asta a focului a început mult prea târziu și mult prea anemic. Iar asta din motive 100% politice. Mai grav, chiar și acum, acțiunea BNR e în contradicție cu cea a guvernului, care el încă dă foc. Îndatorarea masivă a statului continuă, iar pentru asta BNR și sistemul bancar tot mărește masa monetară. Unul apasă pe frână, celălalt pe accelerat”, adaugă fostul ministru al Economiei.

El spune că din toate astea pierd în primul rând toți cei care s-au îndatorat.

„Ei vor trebui să strângă cureaua, adică să-și reducă consumul, ca să poată plăti ratele. Dacă nu plătesc rata la bancă își vor pierde casa/terenul/investiția. În al doilea rând vor suferi investițiile din privat. O dobândă mai mare înseamnă un cost al capitalului mai mare, ceea ce înseamnă mai puține investiții private. Ba chiar investițiile începute nu se vor mai termina. Vor falimenta și va veni acel val de falimente specific recesiunii”, arată Năsui.

„Nu era mai bine doar să nu-și crească statul cheltuielile în halul în care a făcut-o? Nu era mai bine să nu mai facă toate PNDL-urile, toate agențiile noi de stat și toate cheltuielile pe care le-au tot crescut? Factura pentru toate acestea încă nu a venit. Dar creșterea dobânzii de azi grăbește momentul în care va veni”, a mai scris Claudiu Năsui pe rețeaua de socializare.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună