Claudiu Lucaci a pierdut șefia Știrilor TVR. Stelian Tănase spune că va numi un director interimar
Stelian Tănase, șeful SRTv, a declarat pentru MEDIAFAX că va numi un director interimar la Direcția Știri din TVR și va organiza "foarte repede" un concurs pentru ocuparea acestei funcții, în contextul în care contestația lui Claudiu Lucaci în urma reevaluării acestuia ca manager a fost respinsă.
Contestația depusă de Claudiu Lukacsi (Claudiu Lucaci) privind punctajul obținut la reevaluarea sa a fost respinsă pe data de 14 aprilie, el pierzând astfel funcția de director al Direcției Știri din TVR.
“Nu voi lua nicio decizie cât este în concediu medical (Claudiu Lucaci, n.r.). Acționăm cu legea, am câțiva avocați în jur, adică Biroul Juridic al Televiziunii Române“, a declarat Stelian Tănase, președinte-director general al SRTv, vineri, pentru MEDIAFAX.
“Eu nu iau decizii până când ei (juriștii, n.r.) nu îmi spun care este calea corectă. (…) El are trei zile de concediu medical”, a completat Tănase.
Pe de altă parte, Stelian Tănase a spus că există câteva candidaturi pentru această funcție. “Nu am luat încă o decizie asupra cui mă voi opri. Nici nu pot lua o decizie până în momentul în care nu lichidez problema din spate, trebuie întâi să închid povestea cu Lucaci pentru a spune cine va fi interimar”, a declarat Tănase.
El a precizat că va fi organizat “foarte repede concurs, indiferent de cine va fi interimar”. “Este nevoie de cineva care să semneze actele curente”, a mai spus Stelian Tănase.
Contactat, vineri, de MEDIAFAX, Claudiu Lucaci a spus că este în concediu medical în perioada aceasta. “Nu aș putea să vă spun decât că orice acțiune care se face în perioada suspendării unui contract de muncă este nelegală”, a spus Claudiu Lucaci pentru MEDIAFAX. “Există recursul la instanță, ceea ce am și făcut, orice acțiune de genul acesta poate fi contestată în instanță”, a adăugat acesta.
Pe de altă parte, surse din TVR au declarat pentru MEDIAFAX că, pe 16 aprilie, Stelian Tănase a emis un act administrativ prin care i-a retras atribuțiile de director al Știrilor TVR lui Claudiu Lucaci.
În luna aprilie, Claudiu Lucaci, directorul Știrilor TVR, a fost reevaluat, deși a obținut un punctaj care îi permitea să își mențină actuala funcție la prima evaluare a activității sale, însă o comisie condusă de Stelian Tănase, șeful SRTv, a decis că procesul de evaluare în cazul său “a fost viciat”.
Consiliul de Administrație (CA) al Societății Române de Televiziune (SRTv) a decis recent să fie reevaluat atât Claudiu Lukacsi (Claudiu Lucaci), coordonatorul cu atribuții de director al Direcției Știri a TVR, cât și colega sa Ioana Popescu, coordonator cu atribuții de producător executiv la Direcția Știri.
Decizia a fost luată de majoritatea membrilor CA al SRTv (și cu patru voturi “împotrivă”), având în vedere că o comisie de soluționare a contestațiilor din TVR, condusă de Stelian Tănase, președintele-director general al SRTv, a decis, în prima parte a lunii martie, că procesul de evaluare în cazul lui Claudiu Lucaci a fost viciat și a propus anularea evaluării în acest caz, au declarat, pe 30 martie, pentru MEDIAFAX surse din TVR.
Astfel, CA al SRTv a aprobat constituirea unei comisii de reevaluare managerială a lui Claudiu Lucaci, compusă din trei membri titulari cu drept de notare, selecționați dintre cei care nu au făcut parte din prima comisie de evaluare, și doi membri supleanți.
Pe 3 aprilie, Claudiu Lucaci, care primise la reevaluare un punctaj sub cel necesar pentru a rămâne șef al Știrilor TVR, a declarat pentru MEDIAFAX că va contesta acest rezultat, precizând că a înțeles dintr-o discuție cu Stelian Tănase, șeful SRTv, că evaluarea managerilor TVR s-a făcut “pe considerente politice”.
Contactat la momentul respectiv de agenția MEDIAFAX, Claudiu Lucaci a confirmat că a primit un punctaj sub cel necesar pentru a-și putea continua activitatea de coordonator cu atribuții de director al Direcției Știri. Claudiu Lucaci a precizat că reevaluarea sa și înființarea unei comisii noi de reanalizare a activității sale nu sunt prevăzute în niciun regulament. De asemenea, Lucaci a spus că va contesta rezultatul reevaluării sale, având în vedere că la raportul de activitate a obținut un punctaj mult mai mare decât a obținut la interviul în fața comisiei de reevaluare, interviu care ar fi trebuit să plece tocmai de la raportul său de activitate.
Inițial, Claudiu Lucaci s-a numărat printre cei care au obținut punctajele necesare pentru a fi în continuare manageri în TVR la procesul de evaluare care s-a desfășurat în Televiziunea Română, după cum au declarat, pe 20 februarie, pentru MEDIAFAX mai multe surse din TVR.
Însă Romina Surugiu, membru al Consiliului de Administrație al SRTv și membru al comisiei care l-a evaluat inițial pe Claudiu Lucaci, a depus o contestație în acest caz, după cum au declarat, pe 4 martie, pentru MEDIAFAX mai multe surse din SRTv.
Contestația formulată de Romina Surugiu făcea referire la documentele primite de la secretariatul comisiei de evaluare a managerilor, la raportul de activitate și la proiectul managerial depuse de Claudiu Lucaci și Ioana Popescu.
Ioana Popescu, producător executiv în Direcția Emisiuni Informative și Sport din TVR, condusă de Claudiu Lucaci, ar fi obținut sub 75 de puncte în urma procesului de evaluare din TVR, cât ar fi fost minimum necesar, însă a făcut o contestație în acest caz.
Romina Surugiu a susținut în contestația sa că rapoartele de activitate depuse de Claudiu Lucaci și Ioana Popescu “sunt identice de la punctul A la punctul F”.
Potrivit unor surse din TVR, comisia de soluționare a contestațiilor, formată din Stelian Tănase, președintele-director general al SRTv, Cristian Țopescu și Lucian Romașcanu, consilieri în management în TVR, Amelia Roxana Vasile, consilier juridic, Liana Săndulescu, producător TV, și un observator din partea sindicatului din TVR, a analizat aspectele semnalate de Romina Surugiu și a constatat că rapoartele de activitate ale lui Claudiu Lucaci și al Ioanei Popescu “sunt identice de la capitolul/criteriul A până la capitolul/criteriul F”.
De cealaltă parte, Claudiu Brînzan, membru în Consiliul de Administrație al SRTv și în comisii de evaluare a șefilor din TVR, a declarat, pe 4 martie, pentru MEDIAFAX, că directorul Direcției Știri, Claudiu Lucaci, este “linșat” de oameni “din arcul actualei puteri”, sugerând că se încearcă înlăturarea sa de la conducerea Știrilor.
În momentul difuzării acestei știri sunt înregistrate la Tribunalul București, Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, trei dosare în care Claudiu Lucaci a dat în judecată SRTv. Materia acestor dosare, care au fost înregistrate pe 11 decembrie 2014, 23 martie și 27 martie 2015, este “litigii de muncă”, iar obiectul este “anulare act”, respectiv “ordonanță președințială”.
Totodată, SRTv l-a dat în judecată pe Claudiu Lucaci, printr-un dosar înregistrat pe 16 martie la Tribunalul București, Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale. Obiectul acestui dosar este “acțiune în răspundere patrimonială”.